Papa Francisc: Celebrarea Vesperelor în solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea celei de-a 55-a Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (25 ianuarie 2022)

Înainte de a împărtăşi câteva gânduri, aş vrea să exprim recunoştinţa mea Eminenţei Sale mitropolitul Polykarpos, reprezentant al patriarhiei ecumenice, şi Cucerniciei Sale Ina Ernest, reprezentant personal al arhiepiscopului de Canterbury la Roma, şi reprezentanţilor celorlalte comunităţi creştine prezenţi. Şi vă mulţumesc vouă tuturor, fraţi şi surori, pentru că aţi venit ca să vă rugaţi. Salut îndeosebi studenţii: cei de la Ecumenical Institute of Bossey, care aprofundează cunoaşterea Bisericii Catolice; cei anglicani de la Nashotah College din Statele Unite ale Americii; cei ortodocşi şi ortodocşi orientali care studiază cu bursă de studiu oferită de Comitetul de Colaborare Culturală cu Bisericile Ortodoxe. Să primim dorinţa insistentă a lui Isus, care ne vrea "una" (In 17,21) şi, cu harul său, să mergem spre unitatea deplină!

Pe acest drum ne ajută magii. Să privim în această seară la itinerarul lor, care are trei etape: începe din răsărit, trece prin Ierusalim şi în sfârşit ajunge la Betleem.

1. Înainte de toate magii pornesc "din răsărit" (Mt 2,1), pentru că de acolo văd răsărind steaua. Pornesc în călătorie din răsărit, de unde apare lumina solară, dar merg în căutarea unei lumini mai mari. Aceşti înţelepţi nu se mulţumesc cu tradiţiile lor şi cunoştinţele lor, ci doresc mai mult. De aceea înfruntă o călătorie riscantă, animaţi de neliniştea căutării lui Dumnezeu. Iubiţi fraţi şi surori, să urmăm şi noi steaua lui Isus! Să nu ne lăsăm abătuţi de strălucirile lumii, stele luminoase, dar stele căzătoare. Să nu urmăm modele momentului, meteoriţi care se sting; să nu urmărim ispita de a străluci de lumină proprie, adică să ne închidem în grupul nostru şi să ne autoconservăm. Privirea noastră să fie aţintită spre Cristos, în cer, spre steaua lui Isus. Să-l urmăm pe el, Evanghelia sa, invitaţia sa la unitate, fără a ne preocupa de cât de lungă şi obositoare va fi călătoria pentru a ajunge la ea pe deplin. Să nu uităm că, privind lumina, Biserica, Biserica noastră, pe drumul unităţii, continuă să fie "mysterium lunae". Să dorim şi să mergem împreună, susţinându-ne reciproc, aşa cum au făcut magii. Tradiţia i-a reprezentat adesea cu haine diferite, pentru a reprezenta populaţii diferite. În ei putem vedea reflectate diversităţile noastre, diferitele tradiţii şi experienţe creştine, dar şi unitatea noastră, care se naşte din aceeaşi dorinţă: a privi cerul şi a merge împreună pe pământ. A merge.

Răsăritul ne face să ne gândim şi la creştinii care locuiesc în diferite regiuni sfârtecate de război şi de violenţă. Tocmai Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu a pregătit materialele ajutătoare pentru această Săptămână de rugăciune. Acei fraţi şi surori ai noştri au de înfruntat atâtea provocări dificile, şi totuşi cu mărturia lor ne dau speranţă: ne amintesc că steaua lui Cristos străluceşte în întuneric şi nu apune; că Domnul de sus însoţeşte şi încurajează paşii noştri. În jurul lui, în cer, strălucesc împreună, fără distincţii de confesiune, foarte mulţi martiri: ei ne indică nouă pe pământ o cale precisă, cea a unităţii!

2. Din răsărit magii ajung la Ierusalim cu dorinţa de Dumnezeu în inimă, spunând: "Am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm" (v. 2). Dar de la dorinţa de cer sunt duşi la realitatea cruntă a pământului: "Auzind aceasta - afirmă Evanghelia - regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el" (v. 3). În cetatea sfântă magii, în loc să vadă strălucind lumina stelei, experimentează rezistenţa forţelor întunecate ale lumii. Nu numai Irod se simte ameninţat de noutatea unei regalităţi diferite de cea coruptă de puterea lumească, tot Ierusalimul se tulbură la vestea magilor.

Şi de-a lungul drumului nostru spre unitate se poate întâmpla să ne oprim pentru acelaşi motiv care i-a paralizat pe acei oameni: tulburarea, frica. Este teama de noutate, care zdruncină obiceiurile şi siguranţele obţinute; este teama că celălalt destabilizează tradiţiile mele şi schemele mele consolidate. Dar, la rădăcină, este teama care locuieşte în inima omului, de care Domnul Înviat vrea să ne elibereze. Să lăsăm să răsune pe drumul nostru de comuniune îndemnul său pascal: "Nu vă temeţi" (Mt 28,5.10). Să nu ne temem să-l punem pe fratele înaintea fricilor noastre! Domnul doreşte ca să ne încredem unii în alţii şi ca să mergem împreună, în pofida slăbiciunilor noastre şi a păcatelor noastre, în pofida greşelilor din trecut şi a rănilor reciproce.

Evenimentul magilor ne încurajează şi în asta. La Ierusalim, loc de dezamăgire şi de opoziţie, chiar acolo unde calea indicată din cer pare să se blocheze în zidurile ridicate de om, ei descoperă calea spre Betleem. Preoţii şi cărturarii furnizează indicaţia, cercetând Scripturile (cf. Mt 2,4). Magii îl găsesc pe Isus nu numai graţie stelei, între timp dispărută; au nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu. Şi noi creştinii nu putem ajunge la Domnul fără Cuvântul său viu şi eficace (cf. Evr 4,12). El a fost dat întregului popor al lui Dumnezeu, pentru ca să fie primit, rugat, pentru ca să fie meditat împreună cu tot poporul lui Dumnezeu. Aşadar, să ne apropiem de Isus prin Cuvântul său, dar să ne apropiem şi de fraţi prin Cuvântul lui Isus. Steaua sa va răsări din nou pe drumul nostru şi ne va da bucurie.

3. Este ceea ce li se întâmplă magilor, ajunşi la ultima etapă: Betleem. Acolo intră în casă, cad la pământ şi îl adoră pe Prunc (cf. Mt 2,11). Aşa se încheie călătoria lor: împreună, în aceeaşi casă, în adoraţie. Magii anticipă astfel pe discipolii lui Isus, care, diferiţi dar uniţi, la sfârşitul Evangheliei se prosternă în faţa Celui Înviat pe muntele Galileei (cf. Mt 28,17). Devin astfel un semn de profeţie pentru noi, doritori de Domnul, colegi de călătorie de-a lungul străzilor din lume, căutători prin Sfânta Scriptură ai semnelor lui Dumnezeu în istorie. Fraţi şi surori, şi pentru noi unitatea deplină, în aceeaşi casă, nu poate să vină decât prin adorarea Domnului. Iubite surori şi iubiţi fraţi, etapa decisivă a drumului spre comuniunea deplină cere o rugăciune mai intensă, cere să adorăm, cere adorarea lui Dumnezeu.

Însă magii ne amintesc că pentru a adora există o trecere de făcut: mai întâi trebuie să ne prosternăm. Aceasta este calea, să ne aplecăm în jos, să punem deoparte propriile pretenţii pentru a-l lăsa în centru numai pe Domnul. De câte ori orgoliul a fost adevăratul obstacol în calea comuniunii! Magii au avut curajul de a lăsa acasă prestigiu şi reputaţie, pentru a se înjosi în căsuţa săracă din Betleem; astfel au descoperit "o bucurie foarte mare" (Mt 2,10). A ne înjosi, a lăsa, a simplifica: să cerem lui Dumnezeu în această seară acest curaj, curajul umilinţei, singura cale pentru a ajunge să-l adorăm pe Dumnezeu în aceeaşi casă, în jurul aceluiaşi altar.

La Betleem, după ce s-au prosternat în adoraţie, magii îşi deschid tezaurele şi apar aur, tămâie şi smirnă (cf. v. 11). Asta ne aminteşte că, numai după ce ne-am rugat împreună, numai în faţa lui Dumnezeu, în lumina sa, ne dăm seama cu adevărat de comorile pe care le posedă fiecare. Dar sunt comori care aparţin tuturor, care trebuie oferite şi împărtăşite. De fapt, sunt daruri pe care Duhul le destinează pentru binele comun, pentru edificarea şi pentru unitatea poporului său. Şi despre asta ne dăm seama rugându-ne, dar şi slujind: când dăruim celui care este în nevoie îi oferim lui Isus, care se identifică cu acela care este sărac şi la margini (cf. Mt 25,34-40); şi El ne uneşte între noi.

Darurile magilor simbolizează ceea ce Domnul doreşte să primească de la noi. Lui Dumnezeu trebuie dat aurul, elementul mai preţios, pentru că Dumnezeu este pe primul loc. Spre el trebuie să privim, nu spre noi; spre voinţa sa, nu spre a noastră; spre căile sale, nu spre ale noastre. Dacă Domnul este cu adevărat pe primul loc, alegerile noastre, chiar şi ecleziastice, nu se mai pot baza pe politicile lumii, ci pe dorinţele lui Dumnezeu. Şi apoi este tămâia, pentru a aminti de importanţa rugăciunii, care se înalţă spre Dumnezeu ca mireasmă plăcută (cf. Ps 141,2). Să nu încetăm să ne rugăm unii pentru alţii şi unii cu alţii. În sfârşit smirna, care va fi folosită pentru a cinsti trupul lui Isus coborât de pe cruce (cf. In 19,39), ne trimite la îngrijirea faţă de trupul suferind al Domnului, sfâşiat în membrele săracilor. Să-i slujim pe nevoiaşi, să-l slujim împreună pe Isus care suferă!

Iubiţi fraţi şi surori, să primim de la magi indicaţiile pentru drumul nostru; şi să facem ca şi ei, care s-au întors acasă "pe un alt drum" (Mt 2,12). Da, ca şi Saul înainte de întâlnirea cu Cristos, avem nevoie să schimbăm drumul, să întoarcem direcţia obişnuinţelor noastre şi convenienţelor noastre pentru a găsi calea pe care Domnul ne-o arată, calea umilinţei, calea fraternităţii, a adoraţiei. Dăruieşte-ne, Doamne, curajul să schimbăm drumul, să ne convertim, să urmăm voinţa ta şi nu oportunităţile noastre; să mergem înainte împreună, spre tine, care cu Duhul tău vrei să faci din noi una. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

*

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.