"Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni: unde-i dezbinare, eu s-aduc unire" (Sfântul Francisc din Assisi).
Tema rugăciunii şi a meditaţiei pentru unitatea creştinilor din anul acesta, 2016, este: "Chemaţi să vestiţi faptele minunate ale Domnului" (1Pt 2,9). Ea a fost pregătită de bisericile creştine din Letonia.
Octava mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, care an de an umple de bucurie inimile celor de bunăvoinţă, are un puternic suport biblic în rugăciunea sacerdotală a lui Isus din ajunul morţii sale (cf. In 17,20-21) şi în grija atentă a apostolilor pentru a păstra această unitate (cf. 1Cor 1,10-13). De aceea a fost adoptată de toate bisericile creştine din lume; de aceea, de mai bine de o sută de ani, în toată lumea creştină, în perioada 18-25 ianuarie a fiecărui an, se celebrează această octavă cu multă credinţă, speranţă şi dragoste, înălţând către Dumnezeu rugăciuni şi cereri pentru unitate.
"Mă rog ca toţi să fie una, cum tu, Tată, eşti în mine, şi eu în tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21). Dragostea lui Dumnezeu ne strânge (cf. 2Cor 5,14). "Cât atârnă de voi, să trăiţi în pace cu toţi oamenii" (Rom 12,18). "Voi sunteţi epistola noastră, cunoscută şi citită de toţi oamenii" (2Cor 3,2).
Mulţi oameni care n-au îmbrăţişat încă creştinismul motivează că o piedică au fost şi disensiunile dintre creştini. Exemplu clasic în acest sens fiind Mahatma Gandhi (1869-1948), părintele independenţei Indiei, împreună cu poporul său indian. Pentru că dezbinarea dintre creştini este cauză de respingere a lui Isus şi a mântuirii sale, de aceea, cum spunea episcopul nostru, Petru Gherghel, se impune "actualitatea şi urgenţa dialogului pentru unitatea creştinilor". Isus însuşi ne chemă cu insistenţă să refacem unitatea creştină, pentru ca lumea să creadă în adevărul evangheliei, pentru ca lumea să creadă în el, pentru ca lumea să vină la mântuirea sa, refuzând religiile păgâne tot mai violente şi mai distructive în ultimul timp (cf. In 17,21).
Tertulian sau Quintus Septimius Florens (160-220), un scriitor creştin timpuriu şi primul scriitor patristic de limbă latină, ne povesteşte că pe timpul lui, când creştinii erau una în Cristos şi una între ei, când creştinii erau o singură inimă şi un singur suflet, după voinţa lui Domnului (cf. Fap 4,32), păgânii veneau cu miile la credinţă, exclamând: "Iată-i cât de mult se iubesc!" Duşmanii Bisericii, văzând mântuirea atâtor suflete prin dragostea şi unitatea creştină, inspiraţi de satana, i-au amăgit pe creştini, ca odinioară pe cei din paradis (cf. Gen 3,1-12), ca să rupă unitatea voită de Isus, pentru a îngreuna şi chiar a stopa venirea păgânilor la credinţă şi la mântuire.
Eu caut să-mi explic întârzierea înfăptuirii unităţi dintre creştini, unitate care constituie dorinţa testamentară a lui Isus, pornind de la o relatare biblică. Citim în Biblie că judecătorul Ghedeon, chemat fiind de Dumnezeu să elibereze poporul ales de sub jugul păgân madianit, acesta probabil înşelat în speranţele sale sau de teama unei înşelăciuni a duhului rău, a pus la probă realitatea acestei chemări divine, cerând de la Dumnezeu explicaţii şi semne suplimentare (cf. Jud 6,1-40). Am amintit de această întâmplare biblică, pentru că şi unii creştini de astăzi, probabil înşelaţi şi ei cândva în aşteptările şi speranţele lor, sau poate amăgiţi de satana, se arată reticenţi în a accepta chemare urgentă la unitate, căutând şi cerând ca şi Ghedeon, lămuriri şi semne suplimentare, atât de la Dumnezeu, cât şi de la fraţii lor, pentru a crede şi a accepta unirea.
Apoi, tot legat de cererea de lămuriri şi semne suplimentare, mi-amintesc că, pe când eram copil am văzut un film în care protagonişti erau un tânăr şi o tânără care urmau să se căsătorească. Dar, din neîncredere unul în altul, în materie de dragoste şi fidelitate, s-au despărţit. Deşi despărţirea îi durea pe amândoi, îndoiala, mai ales a tinerei, mai persista încă. Spre a pune la probă loialitatea şi dragostea tânărului, ea continua să-l respingă şi să-i vorbească aspru, deşi în inima ei plângea când se purta astfel. După ce a primit suficiente dovezi de sinceritate şi dragoste, cei doi s-au căsătorit şi au trăit fericiţi.
Îndoială în ceea ce priveşte sinceritatea şi dragostea între creştini cred că a fost şi motivul despărţirii şi este şi motivul întârzierii refacerii unităţii. Fiecare parte vrea dovezi suplimentare de dragoste şi de sinceritate.
Ne vom ruga până când Dumnezeu ne va asculta rugăciunile pentru unitate, căci în joc este credibilitatea creştinismului şi mântuirea sufletelor.
Mulţi dintre creştinii despărţi, ca şi evreii de pe timpul lui Isus, se tem de presupuse pierderi materiale şi spirituale, care ar rezulta din unirea în credinţă. Să fim convinşi cu toţii că, atunci când Isus ne cere unitatea, este ca şi la nunta din Cana Galileei. Isus ne cere să scoatem apă, pentru că el vrea să o prefacă în vin bun pentru noi (cf. In 2,1-12). Să fim convinşi cu toţii că, atunci când Isus ne cere unitatea, este ca la înmulţirea pâinilor: Isus ne cere puţină pâine, pentru a ne hrăni pe noi din belşug, dar şi pentru a sătura şi o mare mulţime flămândă şi istovită (cf. In 6,1-13). Să fim convinşi cu toţii că, atunci când Isus ne cere unitatea, este ca şi la pescuirea minunată. Isus ne cere puţin efort şi puţină ascultare, pentru ca, odată cu belşugul material, să ne dea şi un pescuit bogat de suflete (cf. In 21,1-11), căci suntem pescari de oameni (cf. Mt 4,19; Mc 1,17).
Ba mai mult, când Isus ne cere unitatea, ne aminteşte că noi, aşa cum spune şi textul biblic propus pentru anul acesta 2016 ca subiect de meditaţie şi suport de rugăciune că, datorită Botezului primit, am devenit: "O seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor luat în stăpânire de Dumnezeu, ca să vestim faptele măreţe ale celui care ne-a chemat din întuneric la minunata sa lumină. Noi, care odinioară nu eram popor, acum suntem poporul lui Dumnezeu; noi, care nu aveam parte de îndurare, acum am obţinut îndurarea" (1Pt 2,9-10).
Mare nobleţe şi mare dar ne-a făcut Dumnezeu la Botezul nostru! Dar această mare nobleţe şi acest mare dar oferite nouă de Dumnezeu prin Botez ne obligă la o viaţă conformă cu demnităţile primite. Nu putem fi oamenii de încredere ai lui Dumnezeu şi să umblăm încă cu satana. Nu putem umbla îmbrăcaţi în haina curată a harului şi să ne tăvălim încă prin noroi. Nu putem fi seminţie aleasă, neam sfânt şi preoţie regească şi să aducem jertfe diavolului. Nu ne putem fi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt şi popor al lui Dumnezeu şi să trăim ca păgânii în voia poftelor noastre (cf. 1Pt 4,3) sau să trăim în ură şi dezbinare după ce am fost uniţi cu Isus şi cu fraţii (cf. 1Cor 12,25). Să nu uităm că la Botezul nostru am devenit privelişte pentru îngeri şi oameni, că prin orice cuvânt, gest şi acţiune noi predicăm, fie adevărul, fie minciuna (cf. 1Cor 4,9). Oare prin tot ceea ce suntem şi facem vestim adevărul milostivirii divine prin care am fost chemaţi din întuneric la minunata sa lumină, sau predicăm minciuna şi dezbinarea care duc la rătăcire şi la pierzare?
Prin imaginea celor doi exploratori care se întorceau din ţara Canaanului, purtând un toiag de care atârna un ciorchine uriaş de strugure, alături de rodii şi smochine (cf. Num 13,23), Biblia vrea să ne spună că numai împreună uniţi vom putea culege roadele bogate ale crucii şi ale învierii lui Isus, roadele mântuirii veşnice.
Profetului Iona, care a crezut că poate primi sau refuza după plac chemările lui Dumnezeu, şi pentru că nu-i plăcea de niniviteni care cândva i-au robit poporul, a refuzat misiunea de a merge la Ninive şi să vestească acolo chemarea lui Dumnezeu la convertire şi mântuire, aşadar, lui Iona, i-a fost dat să constate că nu poate juca şi că nu poate refuza după plac chemarea divină, căci Dumnezeu are şi mijloace de pentru a-i face pe oameni să accepte cuvântul său. Ştim că Dumnezeu căruia nu i-a plăcut refuzul lui Iona, a făcut ca el să ajungă la Ninive, prin gura unui peşte mare.
Legătura dintre noi, creştinii dezbinaţi, şi Iona răzvrătitul este următoarea: Şi noi refuzăm de mai bine de o mie de ani să dăm curs chemării lui Dumnezeu la unitate, spre cinstirea sa şi a darurilor sale, spre slava sa şi spre mântuirea sufletelor. Poate că nici nouă nu ne place, unora de fraţii catolici, altora de fraţii ortodocşi, iar altora de fraţii protestanţi, pentru cine ştie ce fapte întâmplate în trecut. Să fim convinşi că lui Dumnezeu, căruia nu i-a plăcut refuzul lui Iona, nu-i place nici refuzul nostru de a reface unitatea şi de a câştiga suflete pentru cerul deschis oamenilor prin pătimirile, moartea şi învierea lui Isus, Fiul său. Dumnezeu, mâhnit de refuzul nostru de a reface unitatea, spre cinstirea lui şi mântuirea sufletelor, stă gata să ridice şi pentru noi fiii săi neascultători, "un peşte mare" care să ne ducă la ascultare, un peşte mare care deja s-a ivit din râurile Babilonului, un peşte mare care deja a început să înghită creştini, un peşte mare care a început deja să îngrijoreze pe mulţi.
Ne bucurăm că mai marii noştri, papa Francisc cu slujitorii Bisericii din întreaga lume, episcopul nostru, Petru Gherghel, împreună cu toţi preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii din toate comunităţile noastre, Mons. Benone Farcaş, rectorul seminarului, împreună toţi profesorii care se îngrijesc de formarea noilor preoţi şi cu toţi seminariştii vorbesc pozitiv şi cuviincios despre unitatea creştinilor şi caută motive şi mijloace pentru a o întări, pentru a o promova şi pentru a o realiza.
Iată câteva din cuvintele papei Francisc: "Din partea mea, doresc să asigur, mergând pe urma predecesorilor mei, voinţa fermă de a continua pe drumul dialogului ecumenic" (cf. Viziunea ecumenică a papei Francisc, "L'Osservatore Romano", 16 ianuarie 2016).
Şi iarăşi: "Vocaţia comună a tuturor creştinilor este bine evidenţiată de textul biblic de referinţă al Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, care începe astăzi: «Dar voi sunteţi un neam ales, o preoţie împărătească, o naţiune sfânta, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu, ca sa vestiţi faptele măreţe ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină» (1Pt 2,9). În dialogul nostru, unele diferenţe încă mai rămân în doctrină şi în practică. Însă acest lucru nu trebuie să ne descurajeze, ci mai degrabă să ne stimuleze să continuăm împreună drumul spre o unitate tot mai mare, depăşind şi vechi concepţii şi reticenţe. Într-o lume adesea sfâşiată de conflicte şi marcată de secularism şi indiferenţă, toţi uniţi suntem chemaţi să ne angajăm în mărturisirea lui Isus Cristos, devenind tot mai mult martori credibili de unitate şi artizani de pace şi de reconciliere" (cf. Papa Francisc, Vatican, Audienţă acordată delegaţiei ecumenice a Bisericii Luterane din Finlanda, 19 ianuarie 2016).
Iată câteva dintre cuvintele episcopului nostru Petru Gherghel: "Odată cu începutul pontificatului papei Ioan al XXIII-lea s-a deschis o nouă eră pe drumul anevoios al ecumenismului, pentru refacerea unităţii creştine. Flacăra speranţei unităţii în credinţă, întreţinută cu mari eforturi pe tot timpul mileniului doi, s-a reaprins, în mod surprinzător, prin spiritul curajos al noului papă şi episcop al Romei, Papa cel Bun, Sfântul Părinte Ioan al XXIII-lea, care s-a lăsat inspirat şi cucerit de rugăciunea-testament proclamată de divinul întemeietor tocmai la Cina cea de Taină: «Ca toţi să fie una!» (In 17,21)" (Episcopul Petru Gherghel, Scrisoarea pastorală În drumul refacerii unităţii creştine, Iaşi, 1 ianuarie 2015)
Şi iarăşi: "Rugăciunea lui Cristos de la Cina cea de Taină, pentru cei pe care Tatăl i-a dat, rămâne ca un testament mereu valabil şi, cu cât timpurile se îndepărtează de acel moment, ea devine mai urgentă şi mai actuală. Ridicându-şi ochii spre cer, a spus: «Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis» (In 17,19-22). Biserica, păstrătoarea autorizată a cuvântului Domnului, n-a încetat să proclame această dorinţă a întemeietorului ei şi nu trebuie să o uite, dacă vrea să fie fidelă mandatului încredinţat" (cf. Episcopul Petru Gherghel, Scrisoarea pastorală Actualitatea şi urgenţa dialogului pentru unitatea creştinilor, Iaşi, ianuarie 2016).
Iată şi câteva dintre cuvintele Mons. Benone Farcaş, rectorul seminarului catolic din Iaşi: "Fiind o seminţie aleasă, Biserica are vocaţia să dea mărturie lumii despre gloria şi faptele minunate ale lui Dumnezeu (1Pt 2,9), o chemarea care nu poate fi împlinită decât în virtutea adevărului şi a iubirii. O comuniune autentică a credincioşilor este cea care transformă Biserica într-un sacrament al unităţii întregului neam omenesc, o adevărată lumină care să aducă linişte şi pace în atâtea suflete rănite de dezbinare". (cf. Mons. Benone Farcaş, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, Predică despre unitatea creştinilor, luni, 18 ianuarie 2016).
Închei cu vorbele sfântului Francisc din Assisi (1181-1226): "Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni: Unde este ură, eu să aduc iubire; unde e ofensă, eu să aduc iertare; unde-i dezbinare, eu s-aduc unire; unde-i rătăcire, s-aduc adevărul; unde-i îndoială, eu să aduc credinţă; unde-i disperare, eu s-aduc speranţă; unde-i întuneric, eu s-aduc lumină; unde-i suferinţă, s-aduc alinare. Doamne, nu atât să fiu eu mângâiat, cât să-i mângâi eu pe alţii; Doamne, nu atât să fiu eu iubit, cât eu să-i iubesc pe alţii; Doamne nu atât să fiu eu înţeles, cât eu să-i înţeleg pe alţii".
Această rugăciune, motoul vieţii sfântului Francisc din Assisi, să fie şi motoul vieţii noastre şi să ne susţină atât timpul octavei de rugăciuni pentru unitatea creştinilor, cât şi după octavă când trebuie să continuăm rugăciunile şi eforturile, până când vom putea celebra bucuria unităţii.
Pr. Ioan Lungu
* * *
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
