![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Anul Sfânt Jubiliar 2025, așezat de Papa Francisc sub motoul "Pelerini ai speranței", a fost deschis în Dieceza de Iași printr-o Liturghie solemnă prezidată de PS Iosif Păuleț în ziua de duminică, 29 decembrie 2024, în sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret. Celebrarea a început printr-un ritual special care i-a adunat pe credincioși mai întâi în Catedrala istorică "Adormirea Maicii Domnului", apoi împreună cu episcopul Iosif Păuleț, episcopul emerit Petru Gherghel, pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial, și preoții prezenți au mers în pelerinaj simbolic spre Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", unde s-a oficiat Sfânta Liturghie.
La Iași, ceremonia de deschidere i-a adunat pe credincioși în Catedrala istorică "Adormirea Maicii Domnului". Păstorul Diecezei de Iași i-a salutat pe cei prezenți și s-a rugat către Dumnezeul speranței, manifestat în trupul Cuvântului său, Isus: "Fie ca Cristos, pacea și speranța noastră, să fie tovarășul nostru de călătorie în acest an de har și mângâiere."
Celebrarea a continuat cu stropirea cu apă sfințită a poporului adunat pentru comuniunea euharistică, proclamarea lecturilor sfinte din partea familiilor jubilante, care sărbătoreau 25, respectiv 50 de ani de căsătorie și predica.
PS Iosif Păuleț le-a spus celor prezenți că Anul Sfânt va fi unul încărcat. Mulți vor ajunge la Roma. Preasfinția Sa i-a invitat pe toți cei prezenți să beneficieze din plin de harurile anului jubiliar, întărind adevărul că "speranța noastră este Cristos". Isus Cristos, de la a cărui naștere pe acest pământ se împlinesc îndată 2025 de ani, să ne facă pe toți pelerini ai speranței într-o lume care are nevoie de lumină, de orientare și, mai presus de orice, de Dumnezeu. Anul Sfânt Jubiliar să ne umple de speranța că, în ciuda tuturor instabilităților și nesiguranțelor din lume, Dumnezeu este izvorul și împlinirea speranțelor noastre profunde. Pr. Cristian Diac * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: - Foto: Ovidiu Bișog (și foto articol) *
* * * Din arhiva ercis.ro:
Jubileul Speranței a început și la Shanghai Deschiderea Anului jubiliar 2025 la Iași Papa Francisc: Deschiderea Porții Sfinte și Sfânta Liturghie din sărbătoarea Sfântului Ștefan la Penitenciarul Rebibbia - Roma (26 decembrie) Papa Francisc: Deschiderea Porții Sfinte și Sfânta Liturghie din Noaptea de Crăciun (24 decembrie) Papa Francisc: Poarta Sfântă care se deschide la Crăciun ne invită să facem o trecere Papii și Jubileele: Deschiderea Porții Sfinte în istorie Jubileul 2025, o experiență care ne cheamă să ne reconciliem cu viața Papa Francisc: Jubileele, momente prețioase de reflecție și pentru a face bilanțul vieții Călătorie printre Jubilee prin bulele de convocare Comunicat de presă: Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iași și deschiderea Jubileului 2025 PS Iosif Păuleț: Scrisoare pastorală de Crăciun 2024: "Pelerini ai speranței" Demnitatea umană să fie preocuparea noastră. Papa Francisc în cartea pentru Jubileul 2025 Jubileul 2025, Mons. Fisichella: A mărturisi speranța este o necesitate Papa Francisc: Spes non confundit. Bula de convocare a Jubileului Ordinar al Anului 2025 Între profeție și realitate. Între dar și speranță (Spre Jubileu. 1. Originile) La rădăcinile Jubileului (Spre Jubileu. 1. Originile) La originile Jubileului, sunetul lui Jobel Editura "Sapientia": Jubileul 2025. Caietele Conciliului Consacrații pregătesc Jubileul. Braz de Aviz: Împreună pe cale ca la Sinod
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * ![]() | ![]() |