|
| © Vatican Media |
Preaiubiţilor în Cristos,
"Har vouă şi pace din belşug!" (1Pt 1,2). Cu aceste cuvinte ale apostolului Petru vă salut cordial, recunoscător Cucerniciei Sale Kyrillos pentru cuvintele sale respectuoase şi vouă tuturor pentru prezenţa şi pentru angajarea de a merge împreună pe cărările unităţii, care sunt şi cărări de pace. Susţinuţi de sfinţii şi de martirii care din cer uniţi ne însoţesc, să ne rugăm şi să ne străduim fără încetare pentru comuniune şi pentru a contrasta lipsa de pace care străbate atâtea părţi ale pământului, precum şi diferite regiuni din care proveniţi voi.
Astăzi pentru mine este o bucurie dublă să vă primesc, pentru că la această a douăzecea aniversare a Comisiei voastre aţi voit să fiţi însoţiţi de o delegaţie de tineri preoţi şi călugări din Bisericile Ortodoxe Orientale. Astfel, prezenţa tinerilor hrăneşte speranţa şi rugăciunea conduce drumul! Prin intermediul vostru aş vrea să ajungă salutul meu cel mai călduros la venerabilii şi iubiţii mei fraţi, conducători ai Bisericilor Ortodoxe Orientale, dintre care unii m-au onorat cu vizitele lor anul trecut: mă gândesc la Sanctitatea Sa Tawadros, la Sanctitatea Sa Baselios Marthoma Mathews al III-lea şi la Sanctitatea Sa Aphrem.
Aceste vizite sunt preţioase, pentru că permit "dialogului carităţii" să meargă în acelaşi pas cu "dialogul adevărului" pe care Comisia voastră îl duce înainte. Încă din primele timpuri ale Bisericii aceste vizite, precum şi schimbul de scrisori, de delegaţii şi de daruri, au fost semne şi mijloace de comuniune; Comisia voastră a notat acest lucru în documentul intitulat "Exercitarea comuniunii în viaţa Bisericii primare şi repercusiunile sale asupra căutării noastre de comuniune astăzi". Aceste gesturi, înrădăcinate în recunoaşterea unicului Botez, nu sunt simple acte de curtoazie sau de diplomaţie, ci au o semnificaţie eclezială şi pot să fie considerate adevărate loci theologici. Aşa cum a afirmat Sfântul Ioan Paul al II-lea în enciclica Ut unum sint: "Recunoaşterea fraternităţii [...] merge dincolo de un act de curtoazie ecumenică şi constituie o afirmaţie ecleziologică fundamentală" (nr. 42).
În acest sens, sunt convins că "dialogul carităţii" nu trebuie să fie înţeles numai ca o pregătire pentru "dialogul adevărului", ci ca o "teologie în acţiune", capabilă să deschidă noi perspective pentru drumul Bisericilor noastre. Într-un moment în care, mulţumire fie lui Dumnezeu, raporturile dintre noi se intensifică, mi se pare frumos să recitim ţesutul nostru de relaţii dezvoltând o "teologie a dialogului în caritate".
Preaiubiţilor, Comisia voastră a ţinut prima sa întâlnire la Cairo în ianuarie 2004. De atunci s-a reunit aproape în fiecare an şi a adoptat trei documente importante de natură ecleziologică, ce reflectă bogăţia tradiţiilor creştine reprezentate de voi: coptă, siriacă, armeană, malankareză, etiopiană, eritreeană şi latină. Dialogul vostru, care reuneşte atâta bogăţie, a devenit preţios în gândirea unităţii în diversitate, aşa cum mărturiseşte primul document pe care l-aţi elaborat: în el se spune că, "înrădăcinându-se în diversitatea contextelor culturale, sociale şi umane, Biserica asumă diferite exprimări teologice ale aceleiaşi credinţe şi diferite forme de discipline ecleziastice, rituri liturgice şi patrimonii spirituale în orice parte a lumii. Această bogăţie arată în mod şi mai splendid catolicitatea unicei Biserici" (Natura, constituţia şi misiunea Bisericii, 2009, nr. 20).
O altă caracteristică a dialogului vostru este preocuparea pastorală constantă, ilustrată de ultimul document despre "Sacramentele în viaţa Bisericii". În această privinţă, merită de continuat iniţiativa recentă de a organiza vizite anuale şi reciproce de studiu pentru tineri preoţi şi călugări. Patru delegaţii de tineri preoţi şi călugări ortodocşi orientali au venit deja la Roma pentru a cunoaşte mai bine Biserica Catolică, la invitaţia Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, căruia îi mulţumesc, şi o delegaţie de tineri preoţi catolic a mers la Etchmiadzin anul trecut la invitaţia Bisericii apostolice armene. A-i implica pe tineri în apropierea Bisericilor noastre este un semn al Duhului, care reîntinereşte Biserica în armonie, inspirând căi de comuniune, dăruind înţelepciune noilor generaţii şi profeţie bătrânilor (cf. Il 3,1). Să continue sub semnul Duhului acest "dialog al vieţii"! Şi să nu uităm că armonia o face Duhul Sfânt.
Dialog al carităţii, dialog al adevărului, dialog al vieţii: trei moduri inseparabile de a continua pe drumul ecumenic pe care Comisia voastră îl promovează de douăzeci de ani. Douăzeci de ani: este vârsta tinereţii, aceea în care se maturează alegerile decisive. Aşadar, fie ca această aniversare să fie ocazia pentru a-l lăuda pe Dumnezeu pentru parcursul făcut, comemorând cu recunoştinţă pe cei care au contribuit la el prin competenţa teologică şi rugăciune, şi să reînnoiască şi convingerea că deplina comuniune între Bisericile noastre nu numai că este posibilă, ci urgentă şi necesară "pentru ca lumea să creadă" (In 17,21).
Şi pentru că faza actuală a dialogului vostru se referă la Fecioara Maria în învăţătura şi în viaţa Bisericii, vă propun să încredinţăm munca voastră ei, Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Mama noastră. Putem s-o invocăm împreună şi, de această dată, prin cuvintele unei rugăciuni antice, o rugăciune minunată care ne uneşte, numită în latină Sub tuum praesidium, şi care se găseşte în broşurile voastre. S-o rugăm pe Născătoarea de Dumnezeu:
Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu. Nu dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte pururi de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată! Amin.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
