>Interviul papei Francisc acordat ziarului "La Vanguardia"

"Se fac războaie pentru a vindeca bilanţurile economice idolatre"

De Andrea Tornielli

Lunea trecută, în ziua în care indispoziţia l-a constrâns la odihnă, papa Francisc a acordat un lung interviu cotidianului spaniol "La Vanguardia". Textul integral este disponibil şi pe pagina http://ilsismografo.blogspot.it/2014/06/vaticano-entrevista-al-papa-francisco.html. Cel care l-a intervievat pe papa a fost jurnalistul de origine portugheză Henrique Cymerman, corespondent din Orientul Mijlociu pentru "La Vanguardia", "Antena 3" şi TV israelian "Channel 2". Întâlnindu-l în zborul spre Amman, papa, care deja îl văzuse pe jurnalistul izraelian aşezat lângă un coleg palestinian, i-a cerut să-l protejeze în timpul călătoriei în Ţara Sfântă. Cymerman a fost implicat în organizarea rugăciunii pentru pace care s-a ţinut în Vatican şi în interviu papa Francisc a recunoscut: "Dv. vi se datorează o bună parte a faptului care a avut loc". Iată textul aproape integral al răspunsurilor pontifului despre diferite teme.

Creştinii persecutaţi

"Creştinii persecutaţi sunt o preocupare care mă atinge de aproape ca păstor. Ştiu multe lucruri despre aceste persecuţii pe care nu mi se pare prudent să le povestesc aici pentru a nu ofensa pe nimeni. Însă există locuri în care este interzis a avea o Biblie sau a preda catehismul sau a purta o cruce... Ceea ce vreau să clarific este asta: sunt convins că persecuţia împotriva creştinilor astăzi este mai puternică decât în primele secole ale Bisericii. Astăzi există mai mulţi creştini martiri decât în acea epocă. Şi nu este fantezie, sunt cifrele".

Fundamentaliştii

"Violenţa în numele lui Dumnezeu este o contradicţie, nu corespunde timpului nostru, este ceva antic. Cu o perspectivă istorică trebuie să spunem că, uneori, noi, creştinii, am practicat-o. Când mă gândesc la războiul de treizeci de ani, aceea era violenţă în numele lui Dumnezeu. Astăzi este inimaginabil. E adevărat? Ajungem uneori, prin religie, la contradicţii foarte serioase şi foarte grave. Fundamentalismul, de exemplu. În cele trei religii (monoteiste, n.r.) avem grupurile noastre fundamentaliste, mici în raport cu tot restul. Un grup fundamentalist, chiar dacă nu ucide pe nimeni, chiar dacă nu loveşte pe nimeni, este violent. Structura mentală a fundamentalismului este violenţă în numele lui Dumnezeu".

Eu, revoluţionar?

"Ar trebui s-o chemăm pe marea Mina, cântăreaţa italiană, şi să-i spunem: «Ia mâna asta, ţiganco», şi să-i cerem ca să-mi citească trecutul... (râde) (Cântecul, în realitate era cântat de Iva Zanicchi, n.r.). Pentru mine, marea revoluţie este a merge la rădăcini, a le recunoaşte şi a vedea ceea ce au de spus aceste rădăcini zilei de astăzi. Nu există contradicţie între faptul de a fi revoluţionar şi a ne întoarce la rădăcini. Mai mult, cred că modul pentru a face adevărate schimbări este de a porni de la identitate. Niciodată nu se poate face un pas în viaţă decât de la pasul precedent, fără a şti de unde vin, ce nume am, ce nume cultural sau religios am".

Siguranţa mea

"Ştiu că mi se poate întâmpla ceva, însă totul este în mâinile lui Dumnezeu. Îmi amintesc că în Brazilia mi-au pregătit papamobilul închis, cu sticlă. Eu însă nu pot să salut un popor şi să-i spun că îl iubesc dinlăuntrul unei cutii de sardine, chiar dacă este de cristal. Pentru mine acesta este un zid. Este adevărat că mi se poate întâmpla ceva, însă să fim realişti, la vârsta mea nu am mult de pierdut".

Biserică săracă şi umilă

"Sărăcia şi umilinţa sunt în centrul evangheliei, şi spun asta într-un sens teologic, nu sociologic. Nu se poate înţelege evanghelia fără sărăcie, care însă trebuie deosebită de pauperism. Eu cred că Isus vrea ca episcopii să nu fie principi, ci slujitori".

Idolatria banului şi războaiele

"Este dovedit că am putea da de mâncare oamenilor cărora le este foame cu mâncarea care rămâne. Când dv. vedeţi fotografiile copiilor subnutriţi în diferite părţi ale lumii, vă explodează capul, nu se poate înţelege. Cred că trăim într-un sistem economic mondial care nu este bun. În centrul întregului sistem economic trebuie să fie omul, bărbatul şi femeia, şi totul trebuie să fie în slujba omului. Dar noi, în schimb, am pus în centru banul, zeul ban. Am căzut într-un păcat de idolatrie, idolatria banului. Economia se mişcă pentru preocuparea de a avea mai mult şi în mod paradoxal se alimentează o cultură a rebutului. Se rebutează tinerii atunci când se limitează natalitatea. Se rebutează şi bătrânii pentru că nu mai sunt de folos, nu produc, sunt o clasă pasivă... Şi rebutându-i pe tineri şi pe bătrâni, se rebutează viitorul unui popor, pentru că tinerii trag înainte cu forţă şi pentru că bătrânii ne dau înţelepciunea, au amintirea acestui popor şi trebuie s-o transmită tinerilor. Acum este la modă să se rebuteze tinerii cu şomajul. Mă preocupă mult indicele de şomaj al tinerilor, care în unele ţări depăşeşte 50%. Cineva mi-a spus că 75 de milioane de tineri europeni cu vârstă mai mică de 25 de ani sunt şomeri. Este o barbarie. Noi rebutăm o întreagă generaţie pentru a menţine un sistem economic care nu mai rezistă, un sistem care pentru a supravieţui trebuie să facă războiul, aşa cum au făcut mereu marile imperii. Dat fiind faptul că nu se poate face al treilea război mondial, se fac războaie regionale. Ce înseamnă asta? Înseamnă că se fabrică şi se vând arme şi astfel bilanţurile economiilor idolatre, marile economii mondiale care îl sacrifică pe om la picioarele idolului banului, desigur se vindecă. Acest gând unic ne ia bogăţia diversităţii de gândire, aşadar, a unui dialog dintre persoane. Globalizarea bine înţeleasă este o bogăţie. O globalizare rău înţeleasă este aceea care elimină diferenţele. Este ca o sferă, cu toate punctele echidistante de centru. O globalizare care îmbogăţeşte este ca un poliedru, toţi uniţi, dar fiecare care păstrează particularitatea sa, bogăţia sa, identitatea sa. Şi asta nu se întâmplă".

Diviziunile dintre Catalonia şi Spania

"Toate diviziunile mă preocupă. Există independenţă prin emancipare şi există independenţă prin secesiune. Independenţele prin emancipare, de exemplu, sunt cele americane, care s-au emancipat de statele europene. Independenţele popoarelor prin secesiuni sunt o dezmembrare uneori foarte clară. Să ne gândim la fosta Iugoslavie. Desigur există popoare cu culturi aşa de diferite încât nici măcar cu lipici nu s-ar putea uni. Cazul iugoslav este foarte clar, însă eu mă întreb dacă este aşa de clar în alte cazuri, pentru alte popoare care până acum au fost unite. Trebuie studiat caz cu caz. Scoţia, Padania, Catalonia. Vor fi cazuri în care vor fi corecte, altele în care nu vor fi corecte. Însă secesiunea de o naţiune fără să fi fost un antecedent de unire forţată trebuie luată cu penseta şi analizată caz cu caz".

Rugăciunea pentru pace de duminică, 8 iunie

"Am simţit că era ceva care ne scăpa nouă, tuturor. Aici, în Vatican, 99% dintre persoane spuneau că nu se va face şi apoi acel 1% a crescut. Eu simţeam că eram împinşi spre ceva care n-a avut loc niciodată şi treptat a căpătat formă. N-a fost deloc un act politic - şi acest lucru l-am simţit încă de la început -, ci un act religios: a deschide o fereastră spre lume".

Călătoria în Ţara Sfântă

"Am decis să merg pentru că preşedintele Peres m-a invitat. Eu ştiam că mandatul său se termină în această primăvară şi astfel m-am văzut obligat, într-un fel, să merg înainte. Invitaţia sa a grăbit călătoria, nu mă gândisem s-o fac".

Evreii şi creştinii

"Tu nu poţi trăi creştinismul tău, nu poţi să fii un adevărat creştin, dacă nu recunoşti rădăcina ta ebraică. Nu vorbesc despre ebraică în sensul semitic de rasă, ci în sens religios. Cred că dialogul interreligios trebuie să aprofundeze acest lucru, rădăcinile ebraice ale creştinismului şi înflorirea creştină a ebraismului. Înţeleg că este o provocare, un cartof fierbinte, dar se poate face asta ca fraţi. Eu mă rog în fiecare zi Oficiul divin cu psalmii lui David. Cei 150 de psalmi i-am trecut într-o săptămână. Rugăciunea mea este ebraică, şi apoi am Euharistia, care este creştină".

Antisemitismul

"N-aş şti să explic pentru ce se întâmplă, însă cred că este un fenomen foarte unit, în general, şi fără să existe o regulă fixă, cu dreptele. Antisemitismul se cuibăreşte de obicei mai bine în curentele politice de dreapta decât de stânga, nu-i aşa? Şi încă mai continuă. Inclusiv cel care neagă holocaustul, o nebunie.

Arhivele vaticane şi Pius al XII-lea

"Deschiderea arhivelor va aduce multă lumină. Despre această temă ceea ce mă preocupă este figura lui Pius al XII-lea, papa care a condus Biserica în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Despre sărmanul Pius al XII-lea s-au scos afară de toate. Dar trebuie să amintim că înainte era văzut ca marele apărător al evreilor. A ascuns mulţi evrei în conventurile din Roma şi din alte oraşe italiene şi chiar în reşedinţa de vară de la Castel Gandolfo. Acolo, în casa papei, în dormitorul său, s-au născut 42 de prunci, copii de evrei şi de alţi persecutaţi refugiaţi acolo. Nu înseamnă că Pius al XII-lea n-a comis erori - şi eu comit atâtea -, însă rolul său trebuie să fie citit în contextul acelui timp. Era mai bine, de exemplu, să nu vorbească pentru a nu mai fi ucişi evrei sau să facă asta? Vreau să spun şi că uneori mă cuprinde un pic de urticarie existenţială când văd că toţi se iau împotriva Bisericii şi a lui Pius al XII-lea şi uită de marile puteri. Dv. ştiţi că ele cunoşteau perfect reţeaua feroviară a naziştilor pentru a transporta pe evrei în lagărele de concentrare? Aveau fotografiile. Însă n-au bombardat aceste linii feroviare. De ce? Ar fi bine să se vorbească un pic despre toate".

Paroh sau conducător al Bisericii?

"Dimensiunea parohului este aceea care arată mai mult vocaţia mea. A-i sluji pe oameni îmi vine dinăuntru. Sting lumina pentru a nu cheltui prea mulţi bani, de exemplu. Sunt lucruri de paroh. Dar mă simt şi papă. Mă ajută să fac lucrurile cu seriozitate. Colaboratorii mei sunt foarte serioşi şi profesionali. Am ajutoarele necesare pentru a-mi îndeplini datoria. Nu trebuie să ne jucăm de-a papa paroh, am fi imaturi. Când vine un şef de stat, trebuie să-l primesc cu demnitatea şi protocolul pe care îl merită. Este adevărat că eu cu protocolul am problemele mele, dar trebuie respectat".

Schimbări şi proiecte viitoare

"Nu am nicio iluminare, nu am niciun proiect personal, pur şi simplu pentru că nu m-am gândit vreodată că voi rămâne aici, în Vatican. Ştiu toţi asta: am venit cu o valiză mică pentru a mă întoarce imediat la Buenos Aires. Ceea ce fac este să realizez ceea ce cardinalii au reflectat în congregaţiile generale înainte de conclav pentru a discuta problemele Bisericii. De acolo vin reflecţii şi recomandări. Una foarte concretă a fost că viitorul papă trebuia să se poată baza pe un sfat extern, un grup de consilieri care să nu trăiască în Vatican. Consiliul celor opt cardinali este compus din membri din toate continentele şi are un coordonator. Se reuneşte aici la fiecare trei luni. Acum, la 1 iulie, au patru zile de reuniuni şi facem schimbări pe care cardinalii înşişi ni le cer. Nu este obligatoriu să le facem, dar ar fi mai puţin prudent să nu-i ascultăm pe cei care cunosc situaţia".

Raportul cu ortodocşii

"Venirea la Ierusalim a fratelui meu Bartolomeu I a fost pentru a comemora întâlnirea de acum 50 de ani dintre Paul al VI-lea şi Atenagora. Aceea a fost o întâlnire după o mie de ani de despărţire. De la Conciliul Vatican II, Biserica Catolică face efortul de a se apropia şi Biserica Ortodoxă face acelaşi lucru. Cu câteva Biserici ortodoxe există mai multă apropiere decât cu altele. Am dorit ca Bartolomeu să fie cu mine la Ierusalim şi acolo s-a născut proiectul să fie prezent şi la rugăciunea din Vatican. Pentru el a fost un pas riscant, pentru că pot să-i reproşeze asta, însă trebuie să fim uimiţi de acest gest de umilinţă al său şi pentru noi este necesar, deoarece este de neconceput să fim despărţiţi în calitate de creştini, este un păcat istoric pe care trebuie să-l reparăm".

Credinţă, ştiinţă şi ateism

"A existat o creştere de ateism în epoca existenţialistă, probabil din cauza influenţei lui Sartre. Dar a venit după aceea un pas înainte spre căutarea spirituală, spre întâlnirea cu Dumnezeu în mii de moduri diferite, nu legate în mod necesar de formele religioase tradiţionale. Ciocnirea dintre ştiinţă şi credinţă a ajuns la apogeu în secolul Luminilor, dar nu mai este aşa la modă astăzi, slavă Domnului, pentru că ne-am dat seama cu toţii de apropierea care există între un lucru şi celălalt. Papa Benedict al XVI-lea are un bun magisteriu cu privire la raportul dintre ştiinţă şi credinţă. În general, cea mai mare parte a oamenilor de ştiinţă este acum foarte respectuoasă faţă de credinţă şi omul de ştiinţă agnostic sau ateu spune: «Eu nu îndrăznesc să intru în domeniul acela»".

Şefii de stat şi politica

"Au venit mulţi şefi de stat şi este interesantă varietatea. Fiecare are propria personalitate. A atras atenţia mea un element transversal între politicienii tineri, fie că sunt de centru, de stânga sau de dreapta. Probabil că vorbesc despre aceleaşi probleme, dar cu o muzică nouă, şi îmi place, mă face să sper bine pentru că politica este una dintre cele mai înalte forme de iubire, de caritate. De ce? Pentru că duce la binele comun, şi o persoană care putând să facă asta nu intră în politică pentru a sluji binele comun, acesta este egoism. Şi dacă în schimb utilizează politica pentru binele propriu, aceasta este corupţie. În urmă cu circa cincisprezece ani, episcopii francezi au scris o scrisoare pastorală, o reflecţie cu titlul «réhabiliter la politique». Este un text frumos care ne face să înţelegem toate aceste lucruri".

Renunţarea lui Benedict

"Papa Benedict a făcut un gest foarte mare. A deschis o poartă, a creat o instituţie, aceea a eventualilor papi emeriţi. În urmă cu şaptezeci de ani nu existau episcopi emeriţi. Astăzi câţi există? Bine, de vrem să trăim mai mult, ajungem la o vârstă la care nu putem să mergem înainte cu treburile. Eu voi face acelaşi lucru pe care l-a făcut el, îi voi cere Domnului să mă lumineze când vine momentul şi să-mi spună ceea ce trebuie să fac. Îmi va spune asta cu siguranţă".

Când mă gândeam să mă retrag cu preoţii la odihnă

"Aveam o cameră rezervată pentru mine într-o casă de odihnă pentru preoţi bătrâni la Buenos Aires. Eu aş fi părăsit arhiepiscopia la sfârşitul anului trecut şi deja prezentasem renunţarea papei Benedict când am împlinit 75 de ani. Am ales o cameră şi am spus: vreau să vin să trăiesc aici. Voi lucra ca preot, ajutând în parohii. Acesta ar fi fost viitorul meu înainte de a fi papă".

Mondialul de fotbal

"Brazilienii mi-au cerut neutralitatea... (râde) şi respect cuvântul dat pentru că mereu Brazilia şi Argentina sunt antagoniste".

Cum mi-ar plăcea să fiu amintit

"Nu m-am gândit, însă îmi place când unul îşi aminteşte de altcineva şi spune: «Era un om bun, a făcut ceea ce a putut, nu era aşa de rău»".

(După Vatican Insider, 13 iunie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 10.