Comunitatea catolică română din Zaragoza am avut onoarea de a-l avea între noi, în perioada 15-17 martie 2019, pe părintele Felician Tiba care a avut bunăvoinţa de a împărtăşi cu credincioşii din Zaragoza experienţa sa despre familie în credinţă, în cadrul misiunilor despre familie.

În prima predică părintele Felician ne-a vorbit despre semnificaţia Căsătoriei ca sacrament şi ca dar pe care Dumnezeu îl oferă soţilor. Ni s-a atras atenţia asupra importanţei deciziei pe care soţii au luat-o pentru a se căsători, când erau încă prieteni sau când s-au logodit. "De ce vrei să te căsătoreşti cu ea şi nu cu alta?" "De ce vrei să te căsătoreşti cu el şi nu cu altul?"

Decizia de a se căsători nu trebuie să fie un răspuns al atracţiei fizice, al frumuseţii. Acestea dispar cu anii, apar ridurile, îmbătrânim şi alegerea făcută e complet greşită. Când luăm decizia de a ne căsători trebuie să fie pentru că iubim pe acea persoană, pentru că vedem la ea ceva ce ne completează. Aceste virtuţi care ne atrag la cealaltă persoană şi care ne îndrăgostesc sunt, de fapt, un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu ne oferă în dar virtuţile celuilalt pentru a ne completa.

Soţii nu trebuie să se perceapă unul pe celălalt ca o proprietate, deoarece ei nu au plătit pentru a-l avea pe celălalt: ei sunt darul pe care Dumnezeu l-a oferit celuilalt. Căsătoria însăşi trebuie înţeleasă ca darul oferit de Dumnezeu soţilor şi de aceea, indiferent de încercările făcute de unii soţi de a se despărţi, ei în faţa lui Dumnezeu vor fi mereu soţi. De aceasta este atât de importantă iubirea între soţi, pentru că atunci când ei se oferă unul altuia, ei de fapt şi-l oferă pe Dumnezeu.

Prin a doua sa predică, părintele Felician ne-a explicat cât de importantă este familia pentru ea însăşi: soţii trebuie să fie împreună şi să stea împreună indiferent de greutăţile care apar în vieţile lor şi, mai important, ei trebuie să se ofere celuilalt. Soţii sunt sprijinul celuilalt, iar ei trebuie să le arate asta copiilor lor: copiii sunt oglinda familiilor. Când aceşti copii cresc şi ajung să îşi întemeieze ei însăşi propriile familii, adesea pot apărea probleme: soţii nu se respectă, se jignesc, se bat... Dacă am putea analiza cum a fost copilăria acestor soţi şi dacă am putea vedea comportamentul părinţilor lor, am înţelege de ce se comportă într-un anumit fel acum: este ceea ce au văzut. Însă pasul cel mai important pentru a împlini datoria noastră ca familii este să urmăm învăţătura lui Isus Cristos: trebuie să iertam greşelile părinţilor noştri şi să ne schimbăm noi înşine pentru ca familiile noastre să fie familii creştine.

Dacă soţul este pentru soţia sa când aceasta are nevoie şi dacă soţia este pentru soţul ei când el are nevoie, Dumnezeu este prezent in viaţa noastră de familie pentru că iubirea este între soţi.

Familia este paradisul pe pământ: când două persoane se cunosc, se îndrăgostesc, uită de tot ce se petrece în jurul lor, ei însăşi strălucesc (precum strălucea chipul lui Isus Cristos când s-a schimbat la faţă pe Muntele Tabor) şi totul este bine. După căsătorie însă, când anii trec, încep să apără problemele. Până la căsătorie totul era bine, fericire, încercarea de a convinge pe cealaltă persoană pentru a ne căsători, iar aceasta nu ne lăsa să vedem, de fapt, cum viitorul soţ sau viitoare soţie sunt în realitate şi problemele pe care fiecare le are. Soţii trebuie să treacă peste aceste greutăţi, trebuie să îşi reamintească de iubirea care i-a unit şi trebuie să fie unul pentru celălalt. Ei trebuie să strălucească pentru că aşa le vor arată celorlalţi ce este bucuria şi cum este paradisul.

Soţul şi soţia trebuie să pună fiecare pe celălalt pe primul loc în vieţile lor. Casa, munca, banii, copii nu pot fi mai importante pentru soţ şi soţie decât soţia pentru soţ şi soţul pentru soţie. Dumnezeu ni se oferă el însuşi prin soţia şi prin soţul care ni i-a oferit şi de aceea celălalt trebuie să fie primul pentru noi, pentru că prin asta, Dumnezeu va fi primul pentru noi.

Pentru a încheia mesajul său, părintele Felician ne-a explicat cât de importantă este familia nu doar pentru ea însăşi, ci şi pentru ţara sa.

"Familia este primul organism din care formăm parte, este prima imagine pe care o avem despre viaţă. Dacă această familie are probleme sau nu există, toate organismele din care vom face parte în viaţa noastră vor avea probleme, iar noi vom da greş în toate funcţiile şi responsabilităţile pe care le vom avea".

Pentru ca familia să existe aşa cum Dumnezeu a conceput-o este nevoie de un bărbat şi o femeie, de un soţ şi o soţie, pentru că ei, prin diferenţele lor, se completează unul pe celălalt. Ei sunt un dar de la Dumnezeu şi dacă se pun unul pe celălalt pe primul loc în vieţile lor, Dumnezeu face parte din familiile lor creştine.

Bianca Doboş

Mai multe imagini şi înregistrări video de la acest eveniment au fost publicate pe pagina de Facebook a Comunităţii Catolice Române din Zaragoza:

Conținut extern de la Facebook Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe Facebook ↗