În perioada 9-12 iunie 2016, la invitaţia părintelui paroh, Daniel Cimpu, în Parohia Răcăciuni au avut loc "Zilele familiei şi ale milostivirii", ţinute de pr. dr. Felician Tiba, director al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor.
Încă de la început, pr. Felician ne-a introdus în lumea fascinantă a omului creat de Dumnezeu, din iubire şi pentru iubire. Am înţeles că a iubi înseamnă a recunoaşte celuilalt locul pe care i l-a oferit Dumnezeu. Dacă e soţul, să fie respectat ca soţ, dacă e soţie, să fie respectată ca soţie. Sub nicio formă să nu fie între soţi o relaţie de dominaţie sau şi mai rău, de folosire reciprocă.
"Cine iubeşte cu adevărat, spunea părintele, îl preţuieşte pe celălalt aşa cum îl preţuieşte Dumnezeu. Nu vă ruşinaţi şi nu vă temeţi să vă iubiţi! E ruşinos ca soţii-părinţi să nu se iubească, iar copiii să vadă acest lucru. E mai mult ca sigur că acei copii, neştiind ce înseamnă o familie adevărată, să nu o aibă nici ei!"
Am învăţat că Isus, înfiinţând sacramentul Căsătoriei la nunta din Cana, a voit ca soţii, nu doar să împlinească un act public, ci să şi-l asume cu bucurie, responsabilitate şi maturitate. "Este ceea ce lipseşte astăzi din cele mai multe familii, spunea părintele Felician. Bucuria, bucuria nu trebuie să lipsească dintre soţi. O familie adevărată are la bază bucuria că cei doi au înţeles că sunt darul lui Dumnezeu unul pentru celălalt, că sunt aleşi să fie împreună, mai ales pentru momentele dificile ale vieţii, că peste cele uşoare se trece fără probleme".
Vineri, 10 iunie, cu jumătate de oră înainte de sfânta Liturghie, doamna Maricica Bejenaru, profesoară de religie, mamă, soţie şi bunică, ne-a împărtăşit din experienţa pe care a acumulat-o de-a lungul anilor de căsătorie, subliniind cu prioritate rolul faptelor de milostenie între soţi. "Dacă nu eşti atent faţă de partenerul de viaţă, spunea doamna profesoară, cum poţi fi atent faţă de cineva străin?"
Duminică, după Liturghia de încheiere, familiile tinere din comunitate au ţinut să se întâlnească personal cu pr. Felician, clarificând astfel o serie de problematici privitoare la entuziasmul iniţial, dar şi la cum se poate trăi cât mai frumos viaţa în doi.
Au fost zile de har şi de bucurie, zile în care am înţeles câtă demnitate a pus Creatorul în fiecare dintre noi şi am mai înţeles că fără iubire, care este Dumnezeu, nu putem avea o viaţă de familie fericită.
Mulţumim părintelui paroh care ne-a dăruit aceste zile, părinţilor care au stat la spovezi de-a lungul lor şi nu în ultimul rând, părintelui Felician, care s-a străduit să dea tot ceea ce a avut mai bun.
Comunitatea din Răcăciuni
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9-12 iunie: Răcăciuni: Un dar pentru comunitate - Zilele familiei şi ale milostivirii
