Sâmbătă, 13 februarie 2021, la Centrul "Gaudium et Spes" de la Traian, jud. Neamţ, a avut loc întâlnirea foştilor participanţi la cursul pentru logodnici din anul 2020.
Întâlnirea a debutat cu salutul şi conferinţa părintelui Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, care ne-a amintit că chiar dacă am celebrat deja sacramentul Căsătoriei, nu trebuie să stingem flacăra iubirii care ne-a unit.
"Celălalt, spunea părintele, prin căsătorie nu a devenit proprietate, ci continuă să fie dar, darul unic şi irepetabil a lui Dumnezeu, făcut pentru la bine şi la greu sau mai ales pentru la greu, un dar de care trebuie să aveţi grijă, de a cărui fericire trebuie să vă preocupaţi zi şi noapte, tovarăşul de drum pe care Dumnezeu vi l-a dăruit ca însoţitor pe drumul mântuirii.
Tinerii logodnici privesc în continuare la voi, a continuat pr. Felician, sunt curioşi să vadă dacă se merită să celebrezi sacramentul Căsătoriei, dacă e chiar aşa cum au văzut la părinţii lor, cum i-au învăţat preoţii în parohie, cum e firesc să le stea unor copii ai lui Dumnezeu".
A urmat conferinţa doamnei Eugenia Dămătăr, asistentă socială şi colaboratoare la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, în care a confirmat multe din cele spuse de pr. Felician, îndemnându-ne la rândul ei să ne cucerim în fiecare moment, să dorim binele celuilalt, să murim la nevoie pentru fericirea lui şi să nu uităm că sacramentul Căsătoriei nu este o operă umană, ci este lucrarea la care ne-a chemat Dumnezeu. Ca o consecinţă, nu există divorţ, ci doar păcatul divorţului!"
Punctul central al întâlnirii a fost constituit de Sfânta Liturghie, celebrată în capela centrului de la Traian, în cadrul căreia i-am oferit lui Dumnezeu bunele şi grelele primului an de căsătorie. Şi pentru că lecturile s-au potrivit foarte bine cu momentul, pr. Felician nu a pierdut ocazia să ne amintească, nouă, celor prezenţi, că la baza tuturor ispitelor, a încercărilor, a păcatelor noastre, a tot ceea ce înseamnă suferinţă stă păcatul primilor oameni, aşa cum am citit în prima lectură luată din Cartea Genezei, dar că, mai ales în familie, avându-ne unul pe celălalt, Dumnezeu ne oferă şansa ca împreună să ne susţinem pe drumul spre el prin trăirea iubirii. Pornind de la textul evanghelic despre înmulţirea pâinilor, părintele ne-a amintit că aşa cum apostolii i-au adus lui Isus cele şapte pâini şi cei câţiva peştişori, pe care Isus le-a înmulţit şi cu ele a hrănit mulţimile, şi noi, în familie, dacă vom face partea noastră, dacă vom dăruit tot ceea ce avem şi suntem, iubirea noastră, vom fi capabili să facem minuni!
După prânzul "romantic" oferit cu mult drag de către Centrul "Gaudium et Spes", în colaborare cu Oficiul pentru Pastoraţia Familiei, a urmat încă o împărtăşire în grup a experienţelor acumulate în puţinul timp de când suntem soţi, apoi ne-am întors acasă.
Vii mulţumiri Bisericii noastre locale care se preocupă de familii!
Soţii Cristina şi Robert
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 februarie: Traian: Întâlnire cu participanţii la cursul pentru logodnici din 2020
