Duminică, 26 noiembrie 2023, în sărbătoarea Cristos, Regele Universului, familiile de la "San Vitale" şi de la "Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae" (Grotte Celoni), care anul acesta au omagiat un număr frumos de ani de la căsătorie, au reînnoit fidelitatea lor în faţa lui Isus în cadrul sfintelor Liturghii de la ora 9.30 şi 12.30.

Pastoraţia migraţilor fiind una specială, care trebuie să ţină cont de realitatea credincioşilor din punct de vedere teritorial din ţările unde sunt plecaţi, lucru exprimat şi de către Cartea Sinodală, a făcut ca la Roma ziua familiei să fie celebrată în sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului. La invitaţia părintelui paroh Isidor Iacovici, 35 de familii de la "Santa Maria Causa Nostrae Letitiae" şi 19 familii de la "San Vitale" au adus recunoştinţă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru vocaţia de a fi soţ şi soţie de 5, 10, 15, 20, 25, 30 şi 35 de ani.

În cadrul predicii de la San Vitale, părintele Laurenţiu Turbuc a accentuat ideea de bilanţ: În calitate de creştin, cu ce am rămas după atâtea liturghii ascultate? În calitate de soţ/soţie, cât am contribuit la progresul iubirii din cadrul familiei? Şi apoi, sfârşitul ne pune în faţa lucrurilor cu adevărat importante, esenţiale. A-l privi pe celălalt, imaginându-mi că este pentru ultima oară (atâtea lucruri se pot schimba, nu am rata esenţialul).

La momentul omiletic de la "Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae", părintele Emilian Jitaru a plecat de la următorul îndemn oferit de Maica Tereza de Calcutta: "Dacă vrei să schimbi ceva în lume, du-te acasă şi iubeşte-ţi familia". Pentru a realiza acest lucru familiile au fost invitate să asocieze degetelor de la o mână următoarea semnificaţie: nu există soţ perfect sau soţie perfectă şi nici copii perfecţi, va trebui să renunţi din când în când la eul tău - nu doar cum vrei tu, moştenirea începe din inima ta, identifică nevoile lumii din jurul tău şi dăruieşte compasiune, deoarece familia este cea mai bună echipă caritativă şi ajută-ţi partenerul să strălucească prin calităţile pe care le are.

După predică, soţii şi-au reînnoit fidelitatea unul faţă de celălalt rostind rugăciunea prevăzută de către Ritualul Căsătoriei cu ocazia aniversărilor.

La finalul sfintelor Liturghii, părintele paroh Isidor a încurajat familiile sărbătorite şi le-a asigurat atât de rugăciunile Sfinţiei Sale, cât şi de toată susţinerea umană la orice oră şi în orice timp.

Fii binecuvântat, Doamne, pentru darul familiei!

Pr. Emilian Jitaru

*

Câteva impresii de la familiile participante:

  • "Pentru noi a fost o zi de har şi binecuvântare, pentru că în această Biserică «San Vitale», acum 15 ani eu şi soţia mea ne-am căsătorit. Am devenit «unul singur»! Şi tot aici, una dintre cele două fete pe care Dumnezeu ni le-a dăruit în aceşti ani a primit Botezul, Prima Sfântă Împărtăşanie şi Mirul. Mulţumim Domnului pentru harurile primite în aceşti ani şi-l rugăm să crească mereu iubirea în noi, ca împreună cu familia şi prietenii să ne bucurăm mereu de binecuvântările sale. Fă, Doamne, ca familia noastră să fie mereu o mică Biserică!" (Antonia şi Ciprian)

  • "Pentru noi a fost o zi în care am redescoperit valoarea educativă din sânul familiei. În familie se va putea experimenta o comuniune sinceră atunci când ea este casă de rugăciune, când sentimentele sunt curate şi profunde, când iertarea este înaintea discordiilor, când dificultăţile întâlnite sunt alinate de compasiunea reciprocă şi de încrederea senină în voinţa lui Dumnezeu". (Raluca şi Gabriel)

  • "A fost o duminică specială în comunitatea românească de la Roma, sărbătoarea familiei. Iar pentru noi, fiind o familie de mai bine de 15 ani, a fost o Liturghie de reînnoire a jurămintelor de la cununie. Predica ne-a reamintit care sunt rolurile soţului şi ale soţiei pentru o relaţie de durată. Mulţumim părintelui paroh pentru învăţăturile primite şi pentru că de fiecare dată ne face să ne simţim parte a comunităţii". (Monica şi Csabi)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 noiembrie: Roma: Sărbătoarea familiei în cinstirea lui Cristos ca rege al Universului