Sâmbătă, 23 martie 2013, la ora 11.45, Sfântul Părinte Francisc a părăsit Domus Sanctae Marthae şi a mers la eliportul vatican de unde a plecat în vizită la papa emerit Benedict al XVI-lea la Castel Gandolfo.

După un zbor de circa 15 minute, Sfântul Părinte Francisc a aterizat în eliportul de la Vilele pontificale Castel Gandolfo, primit de papa emerit Benedict al XVI-lea. Erau prezenţi ES Mons. Marcello Semeraro, episcop de Albano, şi dr. Saverio Petrillo, director al Vilelor pontificale. Sfântul Părinte Francisc şi Benedict al XVI-lea au mers împreună cu maşina la Palatul Apostolic. După un moment de rugăciune în capelă, la 12.30 a început în bibliotecă întâlnirea privată, care a durat 45 de minute. La prânzul care a urmat, au participat cei doi secretari, ES Mons. Georg Gänswein şi Mons. Alfred Xuereb.

După-amiază, după prânz, papa Francisc a mers cu maşina - însoţit de papa emerit Benedict al XVI-lea - la eliportul de la Vilele pontificale Castel Gandolfo şi la ora 14.42 a plecat cu elicopterul pentru a se întoarce în Vatican.

În continuare prezentăm un rezumat al vizitei, furnizat jurnaliştilor de directorul Sălii de Presă, părintele Federico Lombardi, S.I.:

Elicopterul a aterizat la Castel Gandolfo, la eliport, pe la 12.15 şi maşina cu papa emerit s-a apropiat de locul aterizării elicopterului. Sfântul Părinte Francisc a coborât: era însoţit de Substitut, Mons. Becciu, de Mons. Sapienza şi de Mons. Alfred Xuereb. Imediat ce papa a coborât, papa emerit s-a apropiat de el şi a fost o îmbrăţişare foarte frumoasă între cei doi. Apoi, după scurte saluturi adresate şi celorlalte persoane prezente - episcopul de Albano şi directorul Vilelor pontificale, Petrillo - au urcat în maşină: papa Francisc a urcat în dreapta, deci pe locul clasic al papei, în timp ce papa emerit Benedict al XVI-lea a stat în stânga. În aceeaşi maşină era şi Mons. Georg Gänswein, care este Prefect al Casei Pontificale. Şi astfel, maşina a mers apoi la lifturi şi apoi cei doi protagonişti ai întâlnirii istorice au urcat în apartament şi au mers imediat în capelă pentru un moment de rugăciune. În capelă, papa emerit a oferit locul de onoare papei Francisc, dar acesta a spus: "Suntem fraţi", şi a voit ca să îngenuncheze împreună în aceeaşi bancă. După un scurt moment de rugăciune, au mers în biblioteca privată unde, pe la 12.30, a început întâlnirea rezervată. Este biblioteca în care în mod normal papa îi primeşte pe oaspeţii importanţi la Castel Gandolfo. Papa Francisc a adus o frumoasă icoană în dar papei emerit şi apoi a început colocviul care s-a terminat la 13.15, deci a durat circa 45 de minute. De notat, cât priveşte îmbrăcămintea, care efectiv - aşa cum am amintit anterior - papa emerit poartă o simplă reverendă albă, fără brâu şi fără mantia mică: sunt cele două amănunte care-l disting, în schimb, de îmbrăcămintea papei Francisc care are şi mantia mică şi brâul. Pentru prânz este prevăzută prezenţa celor doi secretari, deci a Mons. Georg Gänswein şi a Mons. Xuereb, deci aspectul total privat şi rezervat de colocviu s-a încheiat cu colocviul din bibliotecă. Papa emerit are intenţia să-l însoţească şi la eliport pe papa Francisc, când va fi momentul de întoarcere. Mai amintesc că aceasta nu este prima întâlnire: este prima întâlnire personală, însă papa Francisc deja şi-a îndreptat de multe ori gândul spre papa emerit: fie deja din Loja Binecuvântărilor, cu ocazia primei apariţii la Lojă, fie apoi cu două telefoane personale: chiar în seara alegerii şi în ziua de sfântul Iosif pentru a-i adresa urări. Deci colocviul era deja pornit, chiar dacă întâlnirea personală, fizică, încă nu avusese loc. Amintim şi că papa emerit manifestase deja reverenţa şi ascultarea sa necondiţionată faţă de succesorul său cu ocazia întâlnirii cu cardinalii, la 28 februarie, deci a avut desigur ocazia, în această întâlnire - care a fost un moment de comuniune foarte înaltă, foarte profundă - de a reînnoi acest act al său de reverenţă şi de ascultare faţă de succesorul său, în timp ce în mod sigur papa Francisc a reînnoit recunoştinţa sa şi a întregii Biserici faţă de slujirea desfăşurată de papa Benedict al XVI-lea în decursul pontificatului său.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu