Credincioşii romano-catolici din Oneşti au avut bucuria de a trăi un important eveniment eclezial ce a avut loc în zilele de 12 şi 13 august 2006, anume vizita canonică pastorală a episcopului Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel.

Sâmbătă după-amiază începând cu ora 18.00 un freamăt misterios prindea contur în curtea bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" din Oneşti. O mulţime de oameni, adulţi, tineri şi copii au venit să-l întâmpine pe păstorul diecezei într-o atmosferă de bucurie şi de mare sărbătoare. Parohul locului, pr. Iosif Păuleţ, însoţit de preoţii colaboratori şi de fraţii capucini, în fruntea mulţimii l-au primit pe Preasfinţitul la ora 18.15 cu un ropot de aplauze, cu pâine şi sare, cu flori şi cântece specifice momentului, la intrarea în cartierul catolic.

După urările de bun venit au urmat salutul şi binecuvântarea episcopului. După acestea, în procesiune, toţi credincioşii, preoţii şi persoanele consacrate s-au îndreptat spre biserică unde s-au rugat împreună Rozariul, condus de Preasfinţitul. Fiecare decadă a Rozariului a avut o intenţie specială. În mod deosebit ce-a de-a treia decadă a fost rostită în cor de către toţii copiii cu intenţia restabilirii păcii în Orientul Mijlociu. Sărbătoarea a continuat cu celebrarea sfintei Liturghii, la care au participat un număr impresionant de persoane. În timpul Liturghiei Preasfinţitul şi preoţii ce l-au însoţit de la Iaşi: pr. Lucian Păuleţ, cancellarius, şi pr. Isidor Mocanu, penitentiarius magnus, au fost la dispoziţia credincioşilor ce au dorit să se spovedească.

Duminică, 13 august, la ora 8.00 s-a celebrat, ca de obicei, sfânta Liturghie a copiilor. După Liturghie, episcopul a venit în mijlocul copiilor, ca un păstor în mijlocul mieluşeilor, şi a stat de vorbă cu ei părinteşte, încurajându-i să-şi trăiască credinţa cu bucurie. Imediat după Liturghie, Preasfinţitul a vizitat comunitatea din Borzeşti, filială a comunităţii din Oneşti. Aici credincioşii l-au primit cu emoţie, fiind prima vizită pastorală a unui episcop în această comunitate, pe care Preasfinţitul s-a bucurat să o numească vie.

La ora 10.30 a început la Oneşti Liturghia pontificală, celebrată de episcopul Petru Gherghel, împreună cu ceilalţi preoţi. La predică Preasfinţitul a accentuat importanţa mărturiei pe care creştinii sunt datori să o arate astăzi în faţa lumii provocată de relativismul şi secularismul anticreştin. În mod deosebit a fost atinsă tema familiei, locul în care se nasc şi se dezvoltă germenii credinţei. Corul "Caelestis" al Parohiei a mărit fastul celebrării prin cântecele frumoase, impresionând pe participanţi şi înălţându-le inimile spre Dumnezeu.

După Liturghie, episcopul a vrut să-i cunoască pe membrii comitetului bisericesc şi pe cei ai comisiei sinodale, cu care s-a întâlnit la Casa Tineretului de lângă parohie şi cu care a discutat despre proiectele de viitor ale comunităţii.

După-amiază, la ora 16.00, tot la Casa Tineretului, a avut loc o întâlnire cu membrii ordinelor călugăreşti, institutelor de viaţă consacrată, asociaţiilor caritative (Sf. Vincenţiu de Paul şi Caritas) şi instituţiilor ecleziale ce activează în Parohia Oneşti. A urmat o scurtă vizită la cimitir, unde Preasfinţitul a binecuvântată Calea crucii de la capelă şi a făcut o rugăciune pentru cei răposaţi, apoi a vizitat Centrul Caritas, casa Surorilor "Sfântul Paul" şi sanctuarul "Fericitul Ieremia".

Liturghia de încheiere de la ora 18.00 a fost celebrată cu emoţie de pr. Isidor Mocanu, fost paroh al locului. A urmat adoraţia euharistică prezidată de Preasfinţit, bilanţul vizitei pastorale şi binecuvântarea finală ce a conferit, celor pregătiţi sufleteşte, indulgenţa plenară.

La încheiere, pr. Iosif Păuleţ, parohul comunităţii, a mulţumit Excelenţei sale pentru dragostea ce o poartă comunităţilor din dieceză şi pentru grija părintească ce o are faţă de credincioşi, specificând că vizita pastorală va rămâne întipărită cu litere de aur memoria comunităţii din Oneşti.

A consemnat pr. Marius Adam

Mai multe imagini din aceste zile puteţi vedea în albumul foto.