După ce cu o săptămână înainte vizitase Parohia Romano-Catolică "Sf. Tereza a Pruncului Isus" din Roman, episcopul de Iaşi, PS Petru Gherghel, a mers din nou la Roman, între 24 şi 25 martie 2007 pentru vizita pastorală în a doua mare parohie din Roman, cu hramul "Inima Neprihănită a Mariei".
Vizita canonică a Preasfinţitului Petru Gherghel a început sâmbătă, 24 martie, la ora 17.00, când Excelenţa sa, însoţit de către pr. Isidor Mocanu, poenitentiarius magnus, şi de pr. Bogdan Herciu, profesor de filozofie la Institutul Teologic din Iaşi, a sosit în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman.
Toată comunitatea era deja prezentă în faţa bisericii, aşteptându-l pe păstorul diecezei, chiar dacă timpul nu era prea favorabil.
După salutul de bun venit şi după primirea făcută de credincioşii comunităţii, împreună cu pr. paroh Cristian Lucaci, toţi au intrat în biserică. A urmat o celebrare a Cuvântului, după care Preasfinţitul a condus rugăciunea Sfântului Rozariu; misterele fiind recitate de către copii, adulţi şi de o persoană consacrată.
În timpul sfintei Liturghii, episcopul, împreună cu alţi preoţi, au stat la dispoziţia credincioşilor care au dorit să se spovedească. După Liturghie, episcopul a făcut o vizită la Surorile Iosefine care activează pe teritoriul parohiei şi ajută la catehezele săptămânale cu copiii.
Duminică dimineaţă, în a doua zi a vizitei canonice, Preasfinţitul a celebrat sfânta Liturghie a copiilor de la ora 9, prilej deosebit de a li se adresa. După Liturghie, Preasfinţitul i-a întâlnit, în cadrul catehezei, pe copiii din parohie, încurajându-i să stea mereu aproape de Cristos, de Biserică, pentru că ei sunt bucuria părinţilor şi a comunităţii.
La ora 11.00, Excelenţa sa a celebrat sfânta Liturghie pentru întreaga comunitate împreună cu preoţii comunităţii şi cu alţi preoţi oaspeţi. În cadrul sfintei Liturghii s-a adresat comunităţii pornind de la mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, cu ocazia Postului Mare: "Să ne îndreptăm privirea cu mai multă intensitate, în acest timp de pocăinţă şi de rugăciune, spre Cristos răstignit, care murind pe Calvar, ne-a revelat iubirea lui Dumnezeu". După Liturghie, episcopul i-a întâlnit pe membrii Consiliului Pastoral Parohial pe care i-a încurajat să fie colaboratori activi în desfăşurarea activităţilor pastorale din comunitate. Tot pe teritoriul acestei parohii este şi comunitatea părinţilor iosefini care se ocupă cu pastoraţia tineretului şi pe care episcopul i-a vizitat.
La ora 17.30, Preasfinţitul împreună cu întreaga comunitate au celebrat Calea crucii. A urmat sfânta Liturghie a tinerilor celebrată de pr. Isidor Mocanu împreună cu mai mulţi preoţi. În timpul sfintei Liturghii Preasfinţitul a stat la dispoziţia celor care au dorit să se mărturisească.
La sfârşitul sfintei Liturghii, episcopul diecezei a încheiat cu o rugăciune după intenţia Sfântului Părinte pentru dobândirea indulgenţei plenare şi cu un îndemn adresat întregii comunităţi de a face ca mesajul postului să aducă roade în inimile tuturor.
După binecuvântare Excelenţa sa şi-a exprimat dorinţa de a reveni cât mai curând în această comunitate pentru a consacra biserica.
În încheiere, pr. paroh Cristian Lucaci i-a mulţumit episcopului pentru prezenţa sa în comunitatea "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman, dorindu-i mult succes în opera de apostolat şi invitându-l şi la alte evenimente din această comunitate.
Pr. Claudiu Robu
