Părintele Salvatore Mellone
Viaţa sa este un dar şi în suferinţă
De Luigi Renna
Rector al Seminarului Regional "Pius al XI-lea" (Molfetta)
Salvatore Mellone, 38 de ani, din comunitatea parohială "Preasfântul Răstignit" din Barletta, a început parcursul vocaţional la propedeuticul Seminarului Pontifical Regional din Molfetta în anul formativ 2011-2012. Înainte de intrarea sa în Seminar, a trăit o experienţă de muncă la Bolzano la Institutul Surorilor Marcelline.
Formarea sa creştină, începută în familia foarte unită şi religioasă, a continuat în anii adolescenţei în parohia "Sfânta Maria a Îngerilor" din Barletta. Angajarea sa eclezială, crescută cu vârsta şi demonstrată tot mai năvalnică, l-a dus la un discernământ vocaţional care, în puţini ani de Seminar, s-a consolidat. Printre colegii săi de Seminar, personalitatea sa a ieşit în evidenţă prin angajarea armonioasă în toate domeniile formării. Este însemnată angajarea sa culturală, mereu gata pentru aprofundare şi deschis să perceapă problemele din lumea contemporană.
În iunie 2014 a fost înscris în lista jurnaliştilor şi în iunie 2009 a dat la tipar culegerea de poezii "Cioburile din jur" (Albatros-Il Filo), în timp ce în 2013 a publicat împreună cu colegul său de Seminar, Vincenzo Di Gregorio, volumul "Umanitatea liberă îi zâmbeşte lui Dumnezeu. Agor? şi Cuvântul" (Tau Editrice). Mereu disponibil săi ajute pe fraţii săi, a fost punct de referinţă constant şi discret în comunitate.
După ce a terminat discernământul său vocaţional din primii doi ani, în iunie anul trecut Salvatore a început să simtă probleme de sănătate şi i-a fost diagnosticată o neoplazie la esofag. Din octombrie 2014 s-a supus la îngrijiri intensive care nu l-au abătut niciodată de la drumul de formare şi au făcut în aşa fel încât să-i fie acordat nihil obstat pentru admiterea la candidaţii la diaconat şi prezbiterat; admiterea a fost celebrată la 26 decembrie 2014 în parohia "Preasfântul Răstignit" din Barletta.
Condiţiile sale de sănătate s-au agravat şi el a exprimat dorinţa de a completa parcursul său formativ aşa de singular, răspunzând la vocaţia pentru care se simte chemat şi pentru care Biserica l-a considerat capabil: prezbiteratul.
După evaluare atentă, cu nihil obstat al Seminarului Regional, care a urmărit formarea şi în lunile de boală, monseniorul Giovan Battista Pichierri, arhiepiscop de Tranni-Barletta-Bisceglie, după ce a consultat Congregaţia pentru Cler, a decis să-l hirotonească diacon la 15 aprilie şi preot la 16 aprilie. Suferinţa l-a făcut pe Salvatore să perceapă o comuniune mai profundă cu Cristos, pentru o caritate în slujba celor care sunt în durere. A spus despre sine în momentul cererii: "Astăzi mă simt purtat pe umerii lui Cristos; ca preot voi purta stola cu Cristos, pentru mântuirea lumii. Chiar şi să celebrez o singură Euharistie va fi pentru mine participare reală la preoţia lui Cristos".
În aceste zile, înconjurat de afectul şi de emoţia tuturor, Salvatore a edificat prin spiritul său de credinţă. Mărturia sa îi învaţă pe preoţi şi pe toţi creştinii să-şi dea viaţa proprie până la capăt, chiar şi atunci când durerea pare să elimine sensul lucrurilor; învaţă că esenţialul preoţiei este unirea profundă cu misterul lui Cristos, nu contează cât se poate face: deja durerea este o acţiune care are un sens în misterul pascal.
Viaţa lui Salvatore este dar, unită cu Cristos, chiar şi în slăbiciunea suferinţei sale. Papa Francisc, care i-a arătat apropierea sa cu un telefon, i-a cerut prima sa binecuvântare. Şi prima binecuvântare a lui Salvatore va fi tocmai pentru Papa.
(După agenţia SIR, 16 aprilie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
