De Salvatore Cernuzio
În zilele de carantină, de dezolare socială, de teroare provocată de ştirile aflate de la telejurnale sau de pe web din cauza pandemiei de Covid-19 care pare de neoprit, vine de la Sfântul Scaun un ajutor pentru toţi credincioşii. Este vorba despre o carte cu titlul "Statornici în încercare", de astăzi disponibilă gratuit pe situl internet al Libreria Editrice Vaticana. Gândit şi îngrijit de Dicasterul pentru Comunicare al Sfântului Scaun, volumul vrea să ajute la descoperirea apropierii lui Dumnezeu într-o perioadă în care, privind în jur, pare să observăm numai durere, suferinţă, frică, singurătate.
Aşadar, aproape un compendiu, în 184 de pagini pentru a împărtăşi, a medita, a ne ruga toţi împreună, în aşa fel încât să se menţină viu simţul de comunitate pus la grea încercare de urgenţa sanitară. În substanţă, slujirea pe care mass-media vaticane au încercat să-l ofere încă de la începutul epidemiei de coronavirus prin iniţiative ca "În linia întâi", programul radiofonic transmis pe 105 pentru a da glas tuturor celor care în aceste zile îi ajută pe alţii, sau pur şi simplu desfăşurând munca de canal de transmitere a cuvintelor papei. Începând de la cele rostite în omiliile de la Sfânta Marta, prin voinţa pontifului însuşi transmise în fiecare dimineaţă la ora 7.00 (8.00, ora României) în streaming ca semn de însoţire pentru credincioşii "postelnici" de funcţiunile religioase.
Tocmai reflecţiile de dimineaţă ale pontifului compun o amplă secţiune a volumului. Împreună cu ele, Angelus şi diferitele intervenţii extraordinare ale lui Francisc despre această temă începând din 9 martie. Între acestea, şi minunata rugăciune rostită de episcopul de Roma vinerea trecută, în Piaţa "Sfântul Petru", cu ocazia binecuvântării extraordinare "Urbi et Orbi" pentru a cere lui Dumnezeu să pună capăt valului de suferinţă provocat de coronavirus.
Mai în detaliu, "Statornici în încercare" - care pe copertă are o imagine a arhanghelului Mihail, ocrotitor al Bisericii împotriva răului - se împarte în trei secţiuni. Prima este presărată de rugăciuni, rituri şi implorări pentru momentele dificile luate din tradiţia creştină, ca de exemplu invocaţiile pentru bolnavi, pentru eliberarea de rău, pentru a se încredinţa acţiunii Duhului Sfânt. Rugăciuni care provin de la diferite Biserici din lume, dar şi din diferite epoci istorice.
În schimb, partea a doua se bazează pe indicaţiile autorităţilor ecleziastice pentru a continua să se trăiască sacramentele. Un instrument util într-un timp în care, pentru a preveni riscul infectării, au devenit o constantă celebrările "fără participarea poporului" care provoacă multe suferinţe în credincioşi, mai ales în vederea Paştelui. Meditaţiile din carte se concentrează deci asupra temei împărtăşaniei spirituale explicând şi modul în care se obţine iertarea păcatelor, în pofida imposibilităţii de a se spovedi. Aceasta este o indicaţie oferită deja credincioşilor de papa Francisc inspirându-se din Catehismul Bisericii Catolice.
În sfârşit, partea a treia este, aşa cum s-a spus, o culegere a intervenţiilor pe care pontiful le-a făcut şi pe care le va face. Da, şi pe cele pe care "le va face", deoarece cartea, publicată numai on-line şi nu în ediţie tipărită, va fi actualizată de mai multe ori pe săptămână şi îmbogăţită cu noi texte. Este posibil de descărcat de mai multe ori cu un simplu click.
Sensul întregii iniţiative este explicat în introducerea semnată de Andrea Tornielli, director editorial al mass-media vaticane: "Cartea este o tentativă de a-i ajuta pe toţi în acest moment de angoasă şi de suferinţă să fie oricum statornici, care înseamnă să aibă o speranţă", se citeşte. "Ar vrea să fie un mic ajutor oferit tuturor, pentru a şti să observăm şi să experimentăm în durere, în suferinţă, în singurătate şi în frică apropierea şi duioşia lui Dumnezeu. Desigur, credinţa nu şterge durerea, comuniunea eclezială nu elimină angoasa - scrie Tornielli -, ci luminează realitatea şi o revelează locuită de iubirea şi de speranţa întemeiată nu pe capacităţile noastre, ci tocmai pe Acela care este fidel şi nu ne abandonează niciodată".
Este posibil să se descarce această carte, pdf în limba italiană, făcând click aici.
(După Vatican Insider, 31 martie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
