Iubiţi fraţi şi surori,
"Familia, munca şi sărbătoare": aceasta a fost tema celei de-a şaptea Întâlniri Mondiale a Familiilor, care s-a desfăşurat zilele trecute la Milano. Încă port în ochi şi în inimă imaginile şi emoţiile acestui eveniment de neuitat şi minunat, care a transformat oraşul Milano într-un oraş al familiilor: nuclee familiale provenind din toată lumea, unite de bucuria de a crede în Isus Cristos. Sunt profund recunoscător lui Dumnezeu care mi-a dat harul să trăiesc această întâlnire "cu" familiile şi "pentru" familie. În cei care m-au ascultat în aceste zile am găsit o disponibilitate sinceră de a primi şi a mărturisi "Evanghelia familiei". Da, pentru că nu există viitor al omenirii fără familie; îndeosebi tinerii, pentru a învăţa valorile care dau sens existenţei, au nevoie să se nască şi să crească în acea comunitate de viaţă şi de iubire pe care însuşi Dumnezeu a voit-o pentru bărbat şi pentru femeie.
Întâlnirea cu numeroasele familii care proveneau din diferite continente mi-a oferit ocazia fericită de a vizita pentru prima dată, ca Succesor al lui Petru, arhidieceza de Milano. M-au primit cu mare căldură - pentru care sunt profund recunoscător - cardinalul Angelo Scola, preoţii şi toţi credincioşii, precum şi primarul şi celelalte autorităţi. Astfel am putut experimenta de aproape credinţa populaţiei ambroziene, bogată în istorie, în cultură, în umanitate şi în caritate activă. În piaţa domului, simbol şi inimă a oraşului, a fost prima întâlnire din această intensă vizită pastorală de trei zile. Nu pot uita îmbrăţişarea călduroasă a mulţimii de milanezi şi de participanţi la a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor, care m-a însoţit apoi de-a lungul întregului parcurs al vizitei mele, cu străzile pline de oameni. Un şir de familii în sărbătoare, care cu sentimente de profundă participare s-a unit îndeosebi cu gândul afectuos şi solidar pe care am voit să-l adresez imediat tuturor celor care au nevoie de ajutor şi de întărire şi sunt chinuiţi de diferite preocupări, în special familiilor mai lovite de criza economică şi iubitelor populaţii care au suferit de pe urma cutremurelor. În această primă întâlnire cu oraşul am voit, înainte de toate, să vorbesc inimii credincioşilor ambrozieni, îndemnându-i să trăiască credinţa în experienţa lor personală şi comunitară, privată şi publică, aşa încât să favorizeze o autentică "bună-stare", pornind de la familie, care trebuie redescoperită ca patrimoniu principal al omenirii. Din înaltul Domului, statuia Sfintei Fecioare Maria cu braţele deschise larg părea să primească toate familiile din Milano şi din lumea întreagă cu gingăşie maternă.
Apoi Milano mi-a rezervat un singular şi nobil salut într-unul din locurile cele mai sugestive şi semnificate ale oraşului, Teatrul Scala unde au fost scris pagini importante din istoria ţării, sub impulsul marilor valori spirituale şi ideale. În acest templu al muzicii, notele simfoniei a noua a lui Ludwig van Beethoven au dat glas acelei instanţe de universalitate şi de fraternitate, pe care Biserica o repropune în mod neobosit, vestind Evanghelia. Şi tocmai la contrastul dintre acest ideal şi dramele istoriei şi la exigenţa unui Dumnezeu apropiat, care să împărtăşească suferinţele noastre am făcut referinţă la sfârşitul concertului, dedicându-l atâtor fraţi şi surori încercaţi de cutremur. Am subliniat că în Isus din Nazaret, Dumnezeu s-a apropiat şi poartă împreună cu noi suferinţa. La sfârşitul acelui intens moment artistic şi spiritual, am voit să fac referinţă la familia din cel de-al treilea mileniu, amintind că în familie se experimentează pentru prima dată că persoana umană nu este creată pentru a trăi închisă în ea însăşi, ci în relaţie cu alţii; şi în familie începe să se aprindă în inimă lumina păcii pentru ca să lumineze această lume a noastră.
Ziua următoare, în Domul plin de preoţi, călugări şi călugăriţe şi seminarişti, în prezenţa multor cardinali şi episcopi care au venit la Milano din diferite ţări ale lumii, am celebrat Ora a treia după liturgia ambroziană. Acolo am voit să reafirm valoarea celibatului şi a fecioriei consacrate, atât de îndrăgită de marele sfânt Ambroziu. Celibatul şi fecioria în Biserică sunt un semn luminos al iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi, care porneşte de la un raport tot mai intim cu Cristos în rugăciune şi se exprimă în dăruirea totală de sine.
Un moment încărcat de mare entuziasm a fost apoi întâlnirea la stadionul "Meazza", unde am experimentat îmbrăţişarea unei mulţimi bucuroase de tineri şi tinere care, anul acesta, au primit sau urmează să primească sacramentul mirului. Pregătirea atentă a manifestării, cu texte şi rugăciuni semnificative, precum şi coregrafii, a făcut şi mai stimulantă întâlnirea. Copiilor ambrozieni le-a adresat apelul să spună un "da" liber şi conştient Evangheliei lui Isus, primind darurile Duhului Sfânt care permit să se formeze ca creştini, să trăiască Evanghelia şi să fie membri activi ai comunităţii. I-am încurajat să fie angajaţi, îndeosebi în studiu şi în slujirea generoasă a aproapelui.
Întâlnirea cu reprezentanţii autorităţilor instituţionale, ai întreprinzătorilor şi ai muncitorilor, ai lumii culturii şi ai educaţiei din societatea milaneză şi lombardă, mi-a permis să evidenţiez importanţa ca legislaţia şi opera instituţiilor statale să fie în slujba şi în ocrotirea persoanei în multiplele sale aspecte, începând de la dreptul la viaţă, a cărei suprimare deliberată nu poate să fie permisă niciodată, şi de la recunoaşterea identităţii proprii a familiei, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.
După această ultimă întâlnire dedicată realităţii diecezane şi citadine, am mers la marea zonă din Parcul de Nord, în teritoriul Bresso, unde am luat parte la implicatoarea Sărbătoare a Mărturiilor cu titlul "One world, family, love". Aici am avut bucuria să întâlnesc mii de persoane, un curcubeu de familii italiene şi din toată lumea, deja adunate de dimineaţă într-o atmosferă de sărbătoare şi de căldură autentic familială. Răspunzând la întrebările câtorva familii, întrebări provenite din viaţa lor şi din experienţele lor, am voit să dau un semn al dialogului deschis care există între familii şi Biserică, între lume şi Biserică. Am fost foarte uimit de mărturiile emoţionante ale soţilor şi copiilor din diferite continente, despre teme fierbinţi din timpurile noastre: criza economică, dificultatea de a concilia timpurile de lucru cu cele ale familiei, răspândirea despărţirilor şi divorţurilor, precum şi întrebări existenţiale care-i ating pe adulţi, tineri şi copii. Aici aş vrea să amintesc ceea ce am reafirmat în apărarea timpului familiei, ameninţat de un fel de "prepotenţă" a activităţilor de muncă: duminica este ziua Domnului şi a omului, o zi în care toţi trebuie să poată fi liberi, liberi pentru familie şi liberi pentru Dumnezeu. Apărând duminica, apărăm libertatea omului!
Sfânta Liturghie de duminică 3 iunie, care a încheiat a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor, a avut participarea unei imense adunări rugătoare, care a umplut complet zona aeroportului din Bresso, devenit aproape o mare catedrală sub cerul liber, graţie şi reproducerii minunatelor vitralii policrome din Dom care ieşeau în evidenţă pe scenă. În faţa acelei mulţimi mari de credincioşi, provenind din diferite naţiuni şi profund părtaşi de liturgia bine îngrijită, am lansat un apel la edificarea de comunităţi ecleziale care să fie tot mai mult familie, capabile să reflecte frumuseţea Preasfintei Treimi şi să evanghelizeze nu numai prin cuvinte, ci prin iradiere, cu forţa iubirii trăite, pentru că iubirea este unica forţă care poate să transforme lumea. În afară de asta, am subliniat importanţa "triadei" familie, muncă şi sărbătoare. Sunt trei daruri ale lui Dumnezeu, trei dimensiuni ale existenţei noastre care trebuie să găsească un echilibru armonios pentru a construi societate cu un chip uman.
Simt profundă recunoştinţă pentru aceste zile milaneze minunate. Mulţumesc cardinalului Ennio Antonelli şi Consiliului Pontifical pentru Familie, tuturor autorităţilor, pentru prezenţa şi colaborarea lor la eveniment; mulţumesc şi preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene pentru că a participat la Sfânta Liturghie de duminică. Şi reînnoiesc un "mulţumesc" cordial diferitelor instituţii care au cooperat generos cu Sfântul Scaun şi cu arhidieceza de Milano pentru organizarea Întâlnirii, care a avut mare succes pastoral şi eclezial, precum şi ecou vast în toată lumea. De fapt, ea a chemat la Milano peste un milion de persoane, care timp de mai multe zile au invadat paşnic străzile, mărturisind frumuseţea familiei, speranţă pentru omenire.
Întâlnirea mondială de la Milano a fost astfel o elocventă "epifanie" a familiei, care s-a arătat în varietatea exprimărilor sale, dar şi în unicitatea identităţii sale substanţiale: aceea a unei comuniuni de iubire, întemeiată pe căsătorie şi chemată să fie sanctuar al vieţii, mică Biserică, celulă a societăţii. De la Milano a fost lansat întregii lumi un mesaj de speranţă, îmbogăţit cu experienţe trăite: este posibil şi bucuros, chiar dacă e angajant, a trăi iubirea fidelă, "pentru totdeauna", deschisă la viaţă; este posibil a participa ca familii la misiunea Bisericii şi la construirea societăţii. Graţie ajutorului lui Dumnezeu şi ocrotirii speciale a Preasfintei Maria, Regina Familiei, experienţa trăită la Milano să fie aducătoare de roade îmbelşugate drumului Bisericii şi să fie auspiciul unei atenţii mărite acordate cauzei familiei, care este însăşi cauza omului şi a civilizaţiei. Mulţumesc.
BENEDICTUS PP. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
