Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Înainte de toate, doresc să împărtăşesc cu voi bucuria că am întâlnit, ieri şi astăzi, un pelerinaj special din Anul Credinţei: cel al seminariştilor, al novicilor şi al novicelor. Vă cer să vă rugaţi pentru ei, pentru ca iubirea lui Cristos să se formeze tot mai mult în viaţa lor şi să devină adevăraţi misionari ai împărăţiei lui Dumnezeu.
Evanghelia din această duminică (Lc 10,1-12.17-20) ne vorbeşte chiar despre asta: despre faptul că Isus nu este un misionar izolat, nu vrea să împlinească singur misiunea sa, ci îi implică pe discipolii săi. Şi astăzi vedem că, în afară de cei doisprezece apostoli, cheamă alţi şaptezeci şi doi şi îi trimite în sate, doi câte doi, ca să anunţe că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Acest lucru este foarte frumos! Isus nu vrea să acţioneze singur, a venit să aducă în lume iubirea lui Dumnezeu şi vrea s-o răspândească folosind stilul comuniunii, stilul fraternităţii. Pentru aceasta, formează imediat o comunitate de discipoli, care este o comunitate misionară. Imediat îi antrenează la misiune, să meargă.
Dar atenţie: scopul nu este să socializeze, să petreacă timpul împreună, nu, scopul este să vestească împărăţia lui Dumnezeu, şi acest lucru este urgent! Şi astăzi este urgent! Nu este timp de pierdut în vorbării, nu trebuie aşteptat consensul tuturor, trebuie să se meargă şi să se vestească. Tuturor se duce pacea lui Cristos, şi dacă n-o primesc, se merge înainte. Câţi misionari fac asta! Seamănă viaţă, sănătate, întărire la periferiile lumii. Cât de frumos este acest lucru! A nu trăi pentru sine însuşi, a nu trăi pentru sine însăşi, ci a trăi pentru a merge ca să faci binele! Există atâţia tineri astăzi în piaţă: gândiţi-vă la asta, întrebaţi-vă: Isus mă cheamă să merg, să ies din mine pentru a face binele? Pe voi, tinerilor, pe voi, adolescenţi şi adolescente, vă întreb: Voi sunteţi curajoşi pentru asta, aveţi curajul să auziţi glasul lui Isus? Este frumos a fi misionari!... Ah, sunteţi buni! Îmi place asta!
Aceşti şaptezeci şi doi de discipoli, pe care Isus îi trimite înaintea sa, cine sunt? Pe cine reprezintă? Dacă cei doisprezece sunt apostolii, deci îi reprezintă şi pe episcopi, succesorii lor, aceşti şaptezeci şi doi pot să-i reprezinte pe ceilalţi slujitori hirotoniţi, preoţi şi diaconi; dar în sens mai larg putem să ne gândim la celelalte slujiri în Biserică, la cateheţi, la credincioşii laici care se angajează în misiunile parohiale, la cel care lucrează cu bolnavii, cu diferitele forme de neputinţă şi de marginalizare; dar întotdeauna ca misionari ai evangheliei, cu urgenţa împărăţiei care este aproape. Toţi trebuie să fie misionari, toţi pot să simtă acea chemare a lui Isus şi să meargă înainte şi să vestească împărăţia!
Spune evanghelia că cei şaptezeci şi doi s-au întors din misiunea lor plini de bucurie, pentru că au experimentat puterea numelui lui Cristos împotriva răului. Isus confirmă asta: acestor discipoli el le dă forţa de a-l învinge pe cel rău. Însă adaugă: "Nu vă bucuraţi pentru că vi se supun duhurile, ci bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri" (Lc 10,20). Nu trebuie să ne lăudăm ca şi cum am fi noi protagoniştii: protagonist este unul singur, este Domnul! Protagonist este harul Domnului! El este unicul protagonist! Şi bucuria noastră este numai aceasta: a fi discipolii săi, prietenii săi. Să ne ajute sfânta Fecioară Maria să fim buni lucrători ai evangheliei.
Dragi prieteni, bucuria! Nu vă fie frică să fiţi bucuroşi! Nu vă fie frică de bucurie! Acea bucurie care ne-o dă Domnul atunci când îl lăsăm să intre în viaţa noastră, să lăsăm ca el să intre în viaţa noastră şi să ne invite să ieşim în afară la periferiile vieţii şi să vestim evanghelia. Nu vă fie frică de bucurie! Bucurie şi curaj!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
