Valea Mare: Zi de comemorare pentru cei 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a pr. Valentin-Maria Farţade-Gabor, OFMConv.

Pentru credincioşii din Valea Mare, precum şi pentru Provincia Fraţilor Minori Conventuali din România, ziua de 5 iulie a devenit o zi importantă, chiar de sărbătoare, deoarece în această zi cu toţii ne amintim de ziua ceea tragică sau noaptea cea întunecată, spunem noi, în care pr. Valentin-Maria Farţade-Gabor, OFMConv., a trecut la cele veşnice printr-un tragic accident rutier, înainte de a ajunge în satul său natal, pentru a celebra prima Sfântă Liturghie ca preot nou sfinţit.

Şi anul acesta, 2023, la cel de-al 20-lea an aniversar, noi, o parte dintre colegi, confraţi preoţi din provincie, împreună cu pr. Emilian Dumea, vicar provincial, şi cu pr. Iosif Dămătăr, parohul comunităţii, ne-am adunat împreună cu familia şi rudele părintelui pentru a celebra Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, împreună cu pr. Valentin, care de sus din ceruri s-a unit împreună cu noi, de unde celebrează veşnic alături de tronul Tatălui ceresc.

Fiind colegi de generaţie, îmi amintesc ca ieri, cum după ce am studiat liceul la Roman, şi după anul de noviciat, o parte dintre noi am fost trimişi la studii în Italia, la Padova, Assisi şi Roma. După şapte ani de formare umană, spirituală şi franciscană, ne-am întâlnit din nou la Roman pentru sfinţirea preoţească. Superiorii de-atunci ne-au repartizat în acelaşi apartament şi astfel am avut posibilitatea de a împărtăşi amintirile noastre din trecut precum şi experienţele din colegiile internaţionale franciscane, cu toţi cei pe care i-am întâlnit în anii de formare teologică. Eram aşa bucuroşi şi în acelaşi timp emoţionaţi pentru că am ajuns la sfârşitul acestor ani de studii de filozofie şi teologie, de formare umană şi spirituală, de transformare şi maturizare a noastră din tineri adolescenţi români, în tineri apostoli universali, pregătiţi să îmbrăţişăm lumea întreagă după cuvintele Mântuitorului: "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15). Dar pentru pr. Valentin nu a fost să fie aşa, el a fost ales de Dumnezeu pentru a celebra primiţia nu la Valea Mare, ci alături de tronul său ceresc, unde poate să mijlocească şi pentru noi colegii săi şi pentru provincia noastră română şi, de ce nu, pentru lumea întreagă.

Dumnezeu are nevoie de aceşti slujitori credincioşi: "Stăpânul i-a zis: «Bine, servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău!»" (Mt 25,23). Suntem convinşi că acest lucru l-a dorit Dumnezeu pentru că, aşa cum a fost caracterizat de toţi formatorii din Italia şi aşa cum l-am cunoscut şi noi, a fost un om al rugăciunii, cu o devoţiune specială faţă de Maica Domnului, dar şi un frate simplu şi înţelept. Doar ca să înţelegem mai bine, simplitatea sa asumată în familie şi dezvoltată cu formarea sa la Assisi prin votul de sărăcie pe care l-a profesat, vreau să relatez doar un fapt important pentru noi, preoţii, şi poate irelevant pentru lume, că înainte de sfinţirea noastră, cu o zi, am mers câţiva dintre noi să ne cumpăram pantofi noi ca să fim la fel când va fi momentul prosternării şi al hirotonirii ca preot. După ce am intrat în mai multe magazine din oraş şi ne-am luat ceea ce am considerat mai potrivit pentru noi, el a spus, însă, că pentru o oră nu mai cumpără alţi pantofi noi ci preferă să rămână cu cei vechi. Pentru mine a fost o lecţie de sărăcie practică ce m-a marcat şi până astăzi modul lui de a fi apostol vrednic şi slujitor credincios al lui Cristos.

Domnul să-l răsplătească cu viaţa veşnică şi să-l facă vrednic de răsplata slujitorului credincios pe care o dorim cu toţi.

La încheierea Sfintei Liturghii, părintele paroh le-a mulţumit preoţilor concelebranţi, credincioşilor şi rudelor pentru participare, dar mai ales mamei sale care l-a adus la viaţă şi l-a dat pe pr. Valentin, Bisericii universale şi în mod special Ordinului Franciscan Conventual.

Requiescat in pace!

Pr. Alexandru Olaru, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 iulie: Valea Mare: Zi de comemorare pentru cei 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a pr. Valentin-Maria Farţade-Gabor, OFMConv.