În săptămâna 18-22 iunie 2018, s-a desfăşurat în Parohia "Sfântul Padre Pio", din Valea Lupului, prima ediţie din ceea ce sperăm că va deveni o tradiţie a campusului de vară dedicat copiilor. Au participat 40 de copii şi 15 animatori, ajutaţi de 3 seminarişti de la Seminarul "Don Orione" din Iaşi.

"Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor"

Tema campusului, "Cu micul Prinţ pe planeta inimii", ne-a oferit posibilitatea să conducem copiii pe drumul anevoios al cunoaşterii de sine, pentru a descoperi capacitatea lăuntrică de a privi şi de a înţelege viaţa, dincolo de aparenţe. Povestea "Micul Prinţ" a lui Antoine de Saint-Exupery, activităţile practice, bansurile şi jocurile, dar mai ales timpul petrecut împreună de-a lungul întregii zile şi momentele de rugăciune comună au reprezentat un adevărat laborator interior, ale cărui reacţii sperăm să precipite în timp şi să limpezească "ochii inimii" pentru a "pătrunde miezul lucrurilor".

În aceste zile, Micul Prinţ ne-a învăţat că trebuie să avem o "privire pătrunzătoare". Copiii au înţeles că pe lângă ochii trupului noi mai avem încă două perechi de ochi: ai minţii şi ai inimii. Natura ne-a înzestrat cu ochii trupului, şcoala educă ochii minţii iar Biserica pe cei ai inimii. "Oamenii serioşi" văd doar aparenţele, cei "dezgheţaţi" înţeleg şi gustă sensul lor ascuns. Dacă pentru ochii minţii sunt necesari cel puţin doisprezece ani de şcoală, de cât timp va fi oare nevoie pentru a deschide şi a vedea cu ochii inimii?

Inima nu este doar un muşchi care bate ritmic în coşul pieptului, aşa cum îl vedem cu ochii trupului la ecograf. Nu este nici doar organul care pune în mişcare sistemul circulator aşa cum învăţăm la anatomie. Inima este şi centrul emoţiilor şi al sentimentelor noastre cele mai profunde. Inima este ca o planetă minusculă pe care se află vulcanii temperamentului nostru, care trebuie curăţaţi în fiecare zi şi în care se ascund multe seminţe. Seminţe de flori frumoase, dar şi seminţe de baobabi, care, dacă nu sunt smulşi la timp, distrug întreaga planetă, aruncând-o în aer. Şi mai există în adâncul inimii floarea cea mai frumoasă, dar şi foarte pretenţioasă, a iubirii lui Dumnezeu, care trebuie pusă sub "clopotul de sticlă" al Cuvântului şi al rugăciunii, pentru a o feri de "curenţii reci" ai lumii.

"Dă-mi, Doamne, ochi care să vadă un cer nou, un cer senin, pentru a privi spre înălţimi", a fost rugăciunea pe care am cântat-o şi am bansat-o în fiecare zi. Dacă cu ochii minţii "vedem" că pământul se învârte în jurul soarelui, deşi ochii trupului "văd" exact contrariul, cu ochii inimii "vedem" că iubirea este mai puternică decât ura, că binele este mai puternic decât răul şi că Dumnezeu este mai real decât lumea, deşi ochii trupului, şi uneori chiar şi cei ai minţii, "văd" altceva. A vedea cu inima înseamnă a "îmblânzi lumea", adică a "crea legături", a deveni prieteni şi nu stăpâni, tirani, vedete sau businessmani, tot mai trişti, înstrăinaţi şi izolaţi unii de alţii. Însă pentru a vedea cu inima e nevoie de multă "disciplină" şi "educaţie spirituală". Campusul doar ne-a făcut din nou conştienţi de asta!

("Experimentul" laboratorului nostru estiv, nu ar fi fost posibil fără contribuţia celor care au furnizat "materia primă": părinţii, care au avut încredere şi ne-au lăsat copiii în această săptămână; şi fără contribuţia celor care ne-au asigurat condiţiile optime pentru desfăşurarea lui: sora Ana, care s-a ocupat de toate aspectele practice ale organizării şi a avut grijă de fiecare copil în parte; animatorii care au sacrificat o săptămână pentru a sta alături de copii şi a da în mintea lor; binefăcătorii care au asigurat suportul material şi toate acele mame şi persoane de bunăvoinţă, care au trebăluit în bucătărie pentru a asigura masa de prânz şi gustările pentru copii! Domnul să răsplătească însutit dărnicia voastră!)

Fotografii din timpul campusului au fost publicate pe contul Facebook al Parohiei Valea Lupului

Bansul principal al campusului:

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

Pr. Bogdan Herciu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18-22 iunie: Valea Lupului: Campus estiv pentru copii