În Parohia Valea Lupului, în perioada 24-29 iunie 2019 s-a desfăşurat campusul de vară pentru 46 de copii, tema fiind "Cu ochii lui Marcelino, întrebările mari ale celor mici".
Un număr de patruzeci şi şase de copii, de la trei la zece ani, însoţiţi de un grup de treisprezece animatori adolescenţi, ajutaţi de trei seminarişti de la Seminarul "Don Orione", s-au întâlnit zi de zi în curtea parohiei, s-au cunoscut, s-au jucat, s-au distrat dar, mai ales, au parcurs alături de Marcelino, personajul principal al filmului "Marcelino pan y vino", un itinerariu profund, de cunoaştere şi de înţelegere, ale unora dintre cele mai serioase întrebări dintotdeauna ale omului: suferinţa, moartea, credinţa ca întâlnire cu Dumnezeu şi mântuirea prin credinţă. Programul, între orele nouă şi şaptesprezece, a cuprins momente de rugăciune, dans, jocuri, cateheză şi ateliere de creaţie, prin care copii au exprimat gândurile şi trăirile provocate în ei de întâlnirea cu Marcelino.
Organizarea programului a urmat cu fidelitate desfăşurarea filmului, vizionat în prima zi a campusului. Am încercat să punctăm câteva detalii importante al scenariului, care fac din acest film o adevărată capodoperă cinematografică dar şi o splendidă parabolă a experienţei creştine.
Totul începe cu istoria a trei călugări franciscani, care doresc să transforme un castel ruinat, în urma unui război, în mănăstire şi sunt primiţi cu bucurie. Primarul recunoaşte în ei pe cei care-i pot ajuta pe oameni să fie mai buni. Împreună cu cei mici am încercat să înţelegem care a fost rolul Bisericii de-a lungul istoriei şi mai ales care este rolul ei astăzi. Apoi modul în care Marcelino, abandonat la poarta mănăstirii, a fost respins de către cei din sat şi primit, în cele din urmă cu bucurie de către fraţi, surprinde câteva tipuri de caracter pe care le întâlnim şi astăzi din ce în ce mai mult: cei indiferenţi, cei egoişti şi cei orgolioşi şi răi. Copii au avut de realizat câte o cărămidă, din carton, pe care au scris sau au desenat ce reprezintă pentru ei Biserica. Cu aceste cărămizi au construit un turn de biserică, prin care au înţeles că fiecare dintre ei reprezintă o piatră vie a Bisericii, chemată şi astăzi să-i ajute pe oameni să fie mai buni.
Istoria lui Marcelino este scandată în patru momente importante. Acestea au fost şi etapele itinerarului formativ al campusului: suferinţa şi răutatea; vindecarea prin speranţă; cunoaşterea lui Dumnezeu în chipul suferind al lui Cristos; mântuirea prin relaţia şi dialogul personal cu Isus.
Întâlnirea cu o mamă provoacă în Marcelino o suferinţă neînţeleasă, care îl transformă dintr-un copil fericit într-unul rău. Devine violent, se plictiseşte, se refugiază într-o lume imaginară şi le face necazuri fraţilor. În cele de urmă o muşcătură de scorpion îl aduce în pragul morţii. Copii au înţeles că răutatea pe care o văd în ei şi în lume este consecinţa unei suferinţe, de multe ori neînţeleasă şi nerecunoscută. O nostalgie sfâşietoare se cuibăreşte, mai devreme sau mai târziu, în viaţa fiecărui copil şi creşte odată cu el. "E lipsă a ce această lipsă, o inimă, care deodată mă inundă?" (Mario Luzi). Nostalgia după iubirea eternă a lui Dumnezeu, îndepărtat din educaţia şi din cultura modernă, este ca un scorpion al cărui venin otrăveşte toată viaţa. Fiecare copil a realizat un scorpion din hârtie origami, pe care a scris durerea cea mai profundă care îi întristează sufletul.
Marcelino se vindecă atunci când superiorul mănăstirii îl asigură că va putea să-şi întâlnească mama, în cer. Speranţa creştină a cerului este leacul pentru tristeţea lumii moderne. Animat de speranţă, Marcelino explorează cu tot mai mult curaj lumea în care trăieşte, până când descoperă un răstignit vechi, depozitat de fraţi în podul mănăstirii.
Aici are loc cel mai profund şi mai delicat moment al povestirii. În chipul lui Cristos de pe cruce Marcelino recunoaşte iubirea unui Dumnezeu, care a ales să sufere, pentru noi şi împreună cu noi. A-l întâlni pe Isus, înseamnă a descoperi în spatele suferinţei, o lumină şi o căldură nouă, prin care recunoşti un sens adânc al propriei suferinţe şi al lumii întregi. Cristos nu ne mântuieşte de suferinţă ci prin suferinţă. Prezenţa lui Cristos în viaţa creştinului este o binecuvântare. Este un Cuvânt care face Bine. Adică dă un sens, la ceea ce aparent sens nu are şi astfel ne tulbură şi ne împietreşte. Nu există alternativă. Ori ne apropiem cu răbdare şi încredere, zi de zi, până când Cristos chiar ne vorbeşte. Ori ne scufundăm tot mai mult în golul rece şi cinic, al nimicului pe care se construieşte o lume, care nu mai crede în Dumnezeu.
Copii au realizat o cruce tridimensională iar la jocul final au descoperit, după ce au avut de trecut mai multe probe, cuvintele pe care Isus i le-a spus lui Marcelino şi continuă să le spună fiecăruia dintre noi, atunci când ajungem să avem un profund dialog cu el: "Tu eşti un copil bun, şi eu te voi binecuvânta".
Campusul s-a încheiat cu sfânta Liturghie din sărbătoarea sfinţilor Petru şi Paul. Copiii au recapitulat la predică itinerarul parcurs şi au prezentat la altar rodul şi imaginea muncii lor din această săptămână. A urmat o mică reprezentare pentru părinţi a imnurilor şi a bansurilor învăţate, iar la sfârşit toată comunitatea a luat parte la picnicul organizat în grădina parohiei.
Îi mulţumim Domnului pentru că şi acest campus a decurs fără incidente şi ne-a permis să le oferim copiilor momente de autentică bucurie creştină. Le mulţumim tuturor binefăcătorilor care au asigurat alimentele, fructele şi dulciurile pentru copii. O mulţumire deosebită îi aducem sorei Ana şi voluntarilor care s-au implicat în organizarea şi buna desfăşurare a întregului program.
Pr. Bogdan Herciu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24-29 iunie: Valea Lupului: Campus de vară pentru copii
