Urgenţe care interpelează
Noile provocări ale Institutului Teologic Pontifical "Ioan Paul al II-lea"
De Manuel Jesús Arroba Conde
Prin paginile acestui ziar, în urmă cu puţine săptămâni, decanul Institutului Teologic Pontifical "Ioan Paul al II-lea" anunţa aprobarea noilor statute, evidenţiind, pe de o parte, puternica amprentă interdisciplinară care va caracteriza noua ordine a studiilor şi, pe de altă parte, atenţia mai mare care va fi acordată aspectelor juridice şi canonice inerente instituţiei familiale. Am primit această ştire foarte pozitiv şi voi explica pe scurt motivele.
Dacă dreptul este un instrument pentru a proteja şi a promova calitatea umană şi umanizatoare a raporturilor interpersonale şi sociale mai semnificative, nu este îndoială că dreptul despre familie trebuie să fie inclus în numărul total al conţinuturilor fundamentale ale reînnoitului titlu de studiu în Ştiinţele căsătoriei şi familiei. Acelaşi lucru trebuie său despre disciplina canonică, dacă este înţeleasă ca instrument care facilitează viaţa creştină şi îndeplinirea eficace a unicei norme obligatorii: norma missionis. Promovarea unei bune experienţe de familie, şi cu normative ecleziale corespunzătoare şi eficace, este nod central al evanghelizării, aşa cum învaţă magisteriul permanent al Bisericii. Deci a avea cunoştinţele suficiente cu privire la diferitele legislaţii, naţionale şi supranaţionale, în materie familială, precum şi o cunoaştere mai mare a legislaţiei canonice, apare indispensabilă pentru o acţiune pastorală rodnică îndreptată spre familie.
Însă nu cunoştinţele juridice de dobândit sunt justificarea principală a acestui interes reînnoit faţă de dreptul despre familie. Ca în orice altă abordare ştiinţifică a realităţii, mai ales în gradele de licenţă şi de doctorat în studiile ecleziastice, şi cu privire la aspectele juridice ale instituţiei familiale este indispensabil să se asume o privire critică şi constructivă care arată imediat existenţa de lacune importante şi de noi domenii de studiu. În această privinţă merită atenţie trei probleme. Prima se referă la nevoie de a îmbogăţi dreptul despre familie, reevaluând dimensiunea sa de drept public. Asta înseamnă a depăşi reducerea excesivă a conţinuturilor sale la sfera dreptului privat, cu tematicile sale tradiţionale (deşi indispensabile) cu privire la filiaţie, puterea părinţilor, succesiune, educaţie şi altele asemănătoare, în afară de căsătorie desigur. Această consideraţie nu diminuează importanţa la fel de urgentă pe care o au astăzi, mai ales în perspectivă canonică, problemele juridice interne vieţii de familie, inerente mai ales în relaţiile interpersonale dintre membri (începând de la cele dintre soţi), precum şi cu privire la dimensiunea spirituală a unirii. Însă este nevoie de noi eforturi pentru a asigura că "dreptul despre familie" este şi "dreptul familiei"; asta cere să se studieze normativele despre politicile sociale şi economice care au incidenţă mai puternică în viaţa de familie, precum şi cele despre atenţia faţă de cei mai slabi: minori, bătrâni, bolnavi, etc.
A porni din nou de la familie, în sens juridic, ar implica să ne înzestrăm cu instrumentele necesare pentru a favoriza ca dreptul public al familiei să fie considerat parametru de referinţă pentru a evalua corespunderea normelor proprii din alte sectoare ale dreptului: normativa fiscală, sanitară, de muncă, şcolară, cea despre ajutoarele care trebuie date celor care se ocupă de persoanele non-autosuficiente, şi aşa mai departe. Impactul existenţial al acestor legislaţii sectoriale asupra stabilităţii şi unităţii familiei va putea deveni astfel criteriu şi instanţă critică, în linie cu obiectivul de a-i permite familiei să desfăşoare rolul său de neînlocuit drept capital social. Aceasta este perspectiva din Carta drepturilor familiei, prezentată în 1983 de Consiliul Pontifical pentru Familie, care s-a propus comunităţii ecleziale şi internaţionale ca un "apel profetic în favoarea instituţiei familiale" şi ca "ghid pentru elaborarea unei legislaţii cu privire la familie" care să includă drepturile familiei la un nivel de viaţă demn, la o organizare a muncii care nu dezbină, la o locuinţă decentă şi la reîntregirea, în cazul familiilor de migranţi.
Cu privire la acest punct trebuie să ne folosim de instrumente empirice lucide şi să nu ne mulţumim cu iniţiative întemeiate numai în buna voinţă. Se cere deci competenţă juridică mai mare, sprijinită de analize interdisciplinare adecvate cu privire la realitatea familială. Numai din analize credibile vor putea rezulta strategii legislative cu adevărat utile pentru a promova o legislaţie familială adecvată.
O a doua problemă importantă, aceasta pe versantul canonic, este necesitatea de a depăşi excesiva "matrimonializare" a dreptului Biserici asupra temelor familiale. Cu riscul de sărăcire în teologia familiei, prea redusă la teologia căsătoriei (şi adesea centrată numai în dimensiunea morală), se adaugă abordarea canonică insuficientă. De fapt, se cere atenţie mai mare faţă de subiectivitatea canonică a familiei, care derivă din concepţia despre ea ca Biserică familială, precum şi formularea lui bonum familiae drept concept juridic, ale cărui conţinuturi şi relevanţă vor trebui studiate cu privire la validitatea căsătoriei. Subiectivitatea juridică a familiei are aplicaţii specifice în domeniul educaţiei în credinţă, dar şi în slujirea care-i revine în afara zidurilor familiale şi în favoarea întregii comunităţi: promovarea şi sprijinul, cel puţin la nivel de mărturie, a calităţii relaţiilor interpersonale dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dintre familii; protejarea familiilor mai slabe; apropierea de cele care trăiesc experienţe de suferinţă specială; primirea familiilor aflate în dificultate; încurajarea unei angajări încrezătoare pentru cel care şovăie în asumarea ei; însoţirea adecvată a celor care au experimentat falimentul unirii familiale. Cu privire la acest punct este important de observat şi de promovat fenomenul asociativ, studiind experienţa mişcărilor şi asociaţiilor familiale.
O a treia provocare pentru studierea dimensiunii juridice a familiei este reprezentată de pluralismul legislativ şi de reflecţia pe care, în această privinţă, o merită evoluţia normativelor, de fiecare dată mai îndepărtate de unicul ideal evanghelic de familie, întemeiată în căsătoria dintre bărbat şi femeie. Apare necesar să se studieze relevanţa juridică a unirilor afective nematrimoniale, întrebându-ne până la ce punct este aplicabil ceea ce s-a format deja în învăţătura magisteriului lui Ioan Paul al II-lea cu privire la aşa-numitele "legi imperfecte" cu privire la problemele referitoare la bio-drept. Urgenţele care interpelează astăzi sistemele juridice din multe ţări sunt foarte variate şi din ele rezultă exigenţe de a aprofunda şi alte teme pe versantul juridic. Între acestea se semnalează acela despre conceptul de "interes suprem al minorului", temă indispensabilă cu privire la legislaţiile despre adopţii şi despre controversele familiale.
(După L'Osservatore Romano, 11 octombrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
