La începutul lunii iulie, când am fost la Roma, mi-a întrezărit ideea ca părinţii mei, Anton şi Veroana Antoci, care în ziua de 1 februarie 2013 au sărbătorit 50 de căsătorie, să poată ajunge la Roma şi să-l salute personal pe Sfântul Părinte. A fost un proiect care părea, din varii motive, că nu poate fi realizabil vreodată. Surpriza a venit, însă, în luna septembrie, când secretarul papei ne-a trimis o scrisoare în care anunţa ca, în ziua de 25 noiembrie 2013, eu şi părinţii mei să fim prezenţi la Liturghia cu Sfântul Părinte papa Francisc. Au fost momente de aşteptare, de frământare, de bucurie şi pregătire sufletească. Toate până în ziua în care părinţii mei au fost nevoiţi să renunţe din motive medicale. În aceste condiţii, fiind sigur că fiecare credincios doreşte măcar o dată în viaţă să-l întâlnească pe papa, am luat decizia de a merge la Roma împreună cu sora mea Genoveva. Astfel, doream să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile oferite familiei noastre prin cei doi părinţi, pe care îi iubim mult.
Ajunşi la Roma, am avut mai întâi o întâlnirea prietenoasă cu cardinalul Leonardo Sandri, care mi-a povestit impresiile frumoase pe care le-a cules la ultima sa vizită făcută cu puţin timp în urmă la Viena. M-am bucurat mult că, la puţin timp, am reuşit să-i întorc vizita pe care mi-a făcut-o la Parohia Arsenal din capitala Austriei.
L-am întâlnit apoi şi pe fostul nunţiu de Austria, Mons. Edmund Farhat, care a vizitat Dieceza de Iaşi în zilele de 30 aprilie şi 1 mai 2007. Excelenţa sa mi-a mărturisit că a fost unul dintre aceia care şi-a dat votul atât în cazul fericitului Vladimir Ghica, cât şi în cazul episcopului martir Anton Durcovici, în cadrul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Şi-a adus aminte cu plăcere şi de vizita pe care a făcut-o în dieceza noastră.
Fiind şi încheierea Anului Credinţei, în ultima duminică din noiembrie am dorit nespus să particip la Liturghia de încheiere celebrată de papa, unde am concelebrat şi eu, alături de alţi ierarhi, printre care şi cardinalul Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba Iulia, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma. Pentru mine a fost un moment destul de emoţionant, deoarece am putut simţi cum vibrează Biserica Universală, fiind prezenţi oameni din întreaga lume. Emoţia a fost amplificată de faptul că în timpul recitării Crezului, Sfântul Părinte papa Francisc a ţinut în mâini relicvele sfântului Petru. După terminarea Liturghiei, intrând în bazilica "Sfântul Petru", am putut să mă apropii şi să mă închin cu reverenţa cuvenită în faţa acestor rămăşiţe ale apostolului Romei. Apoi m-am recules şi la mormântul fericitului papă Ioan Paul al II-lea, mai ales că am avut favorul de a-l întâlni de mai multe ori în timpul pontificatului său. Mă bucur că Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să întâlnesc un adevărat sfânt în viaţa mea.
După ce am petrecut mai mult timp în rugăciune şi adoraţie în bazilica "Sfântul Petru", ca mulţumire pentru marele dar al Anului Credinţei şi pentru toate harurile primite, a venit seara unei zile pline de semnificaţie. M-am bucurat că s-a terminat ca să mă pot pregăti pentru o nouă zi, din nou plină cu încărcătură istorică. Noaptea dintre 24 şi 25 noiembrie mi s-a părut cea mai lungă noapte trăită. M-am tot trezit şi mă uitam la ceas, mă tot gândeam să nu adorm şi să vină cât mai repede momentul aşteptat. M-am trezit dis-de-dimineaţă pentru că ştiam că va urma o zi de neuitat: întâlnirea personală cu Sfântul Părinte papa Francisc, urmaşul sfântului Petru. Aşa cum este procedura de securitate, după mai multe controale, am ajuns în faţa casei "Sfânta Marta", acolo unde avea să se celebreze frumoasa Liturghie din ziua de 25 noiembrie. A fost un adevărat moment de înălţare sufletească, având posibilitatea de a fi atât de aproape de papa, reprezentantul vizibil al lui Cristos. Am observat că papa pune mult accent pe pregătirea spirituală de la începutul Liturghiei, accentuând reculegerea după predică şi după Împărtăşanie. Am admirat, de asemenea, şi lunga rugăciune după terminarea sfintei Liturghii.
După Liturghie, l-am aşteptat cu mari emoţii. Am rămas şi noi în capelă, într-un spirit de tăcere şi adoraţie. A venit şi moment mult aşteptat, când fiecare participant la Liturghie îl poate saluta personal pe Sfântul Părinte. Dânsul ne-a privit cu multă seninătate, iar fiecare se bucura în felul său manifestându-şi în exterior această trăire. Sper ca zâmbetul papei şi binecuvântarea primită să mă însoţească pentru mult timp în viaţa de preot. De asemenea, mă voi strădui să nu uit cuvintele rostite la omilie, când Sfântul Părinte ne-a învăţat despre curajul alegerii definitive: "În faţa situaţiilor grele ale vieţii, să cerem Domnului harul curajului: curajul de a merge înainte în viaţa noastră creştină, în lucrările fiecărei zile şi în situaţiile dificile".
Pr. dr. Iosif Antoci
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 noiembrie: Un preot român pelerin la Sfântul Părinte
