Marţi, 1 august 2023, a avut loc la centrul Gaudium et Spes din Traian, întâlnirea preoţilor hirotoniţi în anul 1989, care îşi desfăşoară activitatea în Dieceza de Iaşi, cu Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar.
Domnul este milostiv şi plin de îndurare (Ps 102,8). În planul providenţei divine coincidenţa nu este altceva decât înfăptuirea perfectă a planului lui Dumnezeu care ştie sa împletească armonios luminile şi umbrele, seninul şi negura, lacrimile tristeţii şi ale bucuriei în viaţa noastră. Proclamarea acestui psalm în timpul Sfintei Liturghii nu a fost o simplă întâmplare, o coincidenţă, ci a fost voită de Domnul pentru a ne reaminti încă odată cât de privilegiaţi am fost şi continuăm să fim, experimentând milostivirea şi îndurarea lui pe parcursul îndelungatei noastre slujiri sacerdotale.
În spiritul acestei trăiri, întâlnirea noastră a reuşit să genereze un dialog neaşteptat de captivant şi, sperăm noi, roditor. Pe de o parte, am devenit conştienţi de profunzimea anumitor probleme şi preocupări pe care episcopul încearcă să le rezolve spre a-şi împlini misiunea de păstor al turmei încredinţate. Pe de altă parte, episcopul a ascultat glasul preoţilor care au împărtăşit câteva din trăirile şi emoţiile pe care le experimentează acum când au ajuns la o anumită vârstă şi au acumulat o bogata experienţă pastorală.
Trecerea timpului şi evoluţia societăţii noastre ne aşază în faţa unor situaţii şi provocări pe care nu le întrevedeam acum 34 de ani şi pentru a căror rezolvare trebuie să găsim formule corespunzătoare integrate într-un program pastoral parohial care să răspundă necesităţilor spirituale specifice fiecărei comunităţi şi în acelaşi timp să însufleţească trăirea credinţei în dimensiunea ei liturgică, sacramentală, caritativă etc. Aceasta a fost unul din subiectele care au ocupat o mare parte a dialogului din această zi.
O alta chestiune care a ocupat o parte importantă a discuţiilor, chestiune cauzată de vârsta la care ne aflăm, a fost aceea a pensionării şi a tuturor circumstanţelor legate de acest eveniment. Ascultând preocupările noastre, Preasfinţitul Petru a făcut o prezentare exhaustivă a situaţiei prezente în dieceza noastră a acestui aspect, care sunt acţiunile care se desfăşoară în momentul de faţă în acest domeniu, posibile rezolvări ale diferitor situaţii mai dificile precum şi perspective de viitor. Concluzia discuţiei a fost una plină de speranţă şi încredere în Providenţa divină. Dorinţa tuturor este ca acest moment al trecerii de la un ritm de viaţa şi activitate intensă la unul mai puţin implicat, dar nu cu totul inactiv, să se realizeze atât spre beneficiul preotului cât şi al poporului lui Dumnezeu pe care preotul pensionar îl mai poate sluji într-o manieră adecvată vârstei şi capacităţilor pe care le posedă în momentul respectiv.
Întâlnirea s-a încheiat, (cum se putea altfel?!) cu celebrarea Sfintei Liturghii. Acolo ne-am manifestat recunoştinţa, am invocat darul credinţei şi al speranţei şi i-am amintit cu pietate pe cei şase confraţi ai noştri care ne-au precedat în trecerea din această lume în casa Tatălui ceresc.
Mulţumindu-i Preasfinţitului Petru Sescu pentru deschidere şi pentru capacitatea de ascultare si dialog, îl însoţim cu rugăciunea şi sprijinul nostru în împlinirea sfintei sale misiuni.
Un cuvânt de recunoştinţă părintelui Felician Tiba care s-a dovedit a fi, ca de obicei, o gazda generoasă şi primitoare.
Mons. Benone Farcaş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 august: Traian: Întâlnirea preoţilor din generaţia 1989 cu episcopul auxiliar Petru Sescu
