Traian: PS Petru Sescu în comuniune cu preoţii hirotoniţi în anul 2016

Joi, 9 februarie 2023, la Centrul "Gaudium et Spes" din localitatea Traian (NT), a avut loc un moment de comuniune sacerdotală între preoţii hirotoniţi în anul 2016 şi episcopul auxiliar de Iaşi, PS Petru Sescu.

Deşi suntem o serie de 14 preoţi hirotoniţi pentru Dieceza de Iaşi la data de 24 iunie 2016, doar şapte preoţi am putut trăi bucuria acestei zile, întrucât ceilalţi şapte activează în străinătate (doi în SUA, doi în Irlanda, unul în Coasta de Fildeş, unul în Anglia şi unul în Italia).

Întâlnirea a debutat cu un moment de împărtăşire în care fiecare dintre noi, începând cu Preasfinţitul Petru, a avut ocazia de a împărtăşi câteva aspecte din propria istorie vocaţională, din bucuriile, împlinirile şi realizările sale, dar şi din provocările sau aspectele mai puţin pozitive care au intervenit în drumul slujirii sacerdotale.

La ora 13.00 comuniunea a continuat printr-o agapă frăţească după care au urmat concluziile acestei întâlniri, dar şi posibilitatea diferitelor întrebări sau sugestii din partea preoţilor.

Întâlnirea s-a încheiat prin celebrarea Sfintei Liturghii, moment în care i-am purtat în rugăciune şi pe colegii noştri plecaţi în ţări îndepărtate, dar şi pe preoţii care trăiesc momente de dificultate.

În cadrul omiliei, Preasfinţitul a subliniat, plecând de la prima lectură, menţiunea pe care o face Dumnezeu în cea de-a doua relatare a creaţiei: "Nu este bine ca omul să fie singur" (Gen 2,18). Aşa cum este potrivită pentru viaţa de familie, tot la fel această menţiune este potrivită şi pentru viaţa sacerdotală: nu este bine ca preotul să fie singur. Astfel, ne-a îndemnat să nu uităm de cele patru apropieri pe care Papa Francisc le aminteşte atât de des preoţilor: apropierea de Dumnezeu, de ceilalţi confraţi preoţi, de episcop şi de oameni. Totodată, făcând referinţă la pasajul evanghelic, Preasfinţitul ne-a invitat să fim deschişi la logica în care Dumnezeu acţionează în viaţa omului. Uneori evenimentele pe care le trăim ne împing să credem că Dumnezeu lipseşte din viaţa noastră. Însă chiar atunci, când renunţăm la propriile raţionamente şi ne lăsăm îmbrăţişaţi de harul şi de logica lui Dumnezeu, descoperim prezenţa şi puterea lui Dumnezeu pe care a simţit-o şi femeia păgână, de origine siro-feniciană, pe care ne-a prezentat-o evanghelia zilei.

Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru această zi de har şi pentru momentele petrecute împreună. De asemenea, îi mulţumim Preasfinţitului Petru pentru iniţiativă şi pentru susţinere, dar şi părintelui Felician Tiba care, ca întotdeauna, a fost o gazdă primitoare.

Pr. Raimond-Tiberiu Iancu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 februarie: Traian: PS Petru Sescu în comuniune cu preoţii hirotoniţi în anul 2016