Traian: PS Petru Sescu împreună cu preoţii hirotoniţi în anul 2014
Joi, 2 martie 2023, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian-NT, preoţii hirotoniţi în anul 2014 au avut bucuria de a se întâlni cu PS Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi.
La această întâlnire am putut participa doar 9 dintre cei 17 preoţi sfinţiţi la data de 24 iunie 2014. Ceilalţi care nu au putut fi prezenţi la acest moment de comuniune sacerdotală activează în alte dieceze sau în străinătate (Dieceza de Chişinău, Dieceza de Bucureşti, Panama, Spania, Austria sau Italia).
Întâlnirea noastră a început cu salutul de bun-venit al Preasfinţitului Petru şi cu un moment de rugăciune. A urmat apoi un timp de împărtăşire şi îmbogăţire spirituală. Mai întâi, Preasfinţitul Petru ne-a relatat istoria propriei vocaţii scoţând în evidenţă modul lui Dumnezeu de a acţiona în lume, în special în cei chemaţi să îl slujească. Chiar dacă suntem nevoiţi să întâmpinăm noi situaţii şi dificultăţi, nu trebuie să ne descurajăm pentru că Dumnezeu ne dă întotdeauna harul de a face faţă oricăror provocări. Apoi, pe rând, fiecare am împărtăşit câte ceva din istoria vocaţiei noastre şi din experienţa pastorală acumulată până acum. Astfel, Preasfinţitul Petru a avut ocazia de a ne cunoaşte mai bine şi de a descoperi câteva din experienţele cu care ne-am confruntat fiecare în diferitele zone ale diecezei în care am slujit până acum.
La ora 13:00 ne-am bucurat de o agapă frăţească, moment în care ne-am destins şi prin discuţiile care ne-au reamintit de momentele din seminar şi de clipele frumoase petrecute împreună.
În a doua parte a zilei ne-am readunat împreună pentru câteva concluzii şi îndemnuri pe care ni le-a transmis Preasfinţitul. Totodată, ni s-a oferit posibilitatea de a face sugestii ori propuneri şi de a ne exprima anumite păreri care pot să ne ajute mai mult în împlinirea misiunii noastre sacerdotale.
Nu puteam să încheiem aceste momente de comuniune fără să celebrăm împreună Sfânta Liturghie alături de episcopul nostru auxiliar. I-am mulţumit Bunului Dumnezeu pentru darul preoţiei şi pentru aceste momente frumoase trăite împreună. La predică, Preasfinţitul ne-a încurajat ca după exemplul cardinalului Louis Bernardin să-i oferim lui Dumnezeu, atât prin rugăciune, cât şi prin dăruirea noastră, toate bucuriile şi dificultăţile cu care ne confruntăm.
Îi mulţumim Preasfinţitului Petru Sescu pentru această zi în care ne-a ascultat, ne-a încurajat şi ne-a asigurat de rugăciunea şi susţinerea sa. Mulţumim şi pr. Felician Tiba care s-a îngrijit ca toate să fie pregătite pentru această întâlnire.
Pr. Claudiu Ciubotaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 martie: Traian: PS Petru Sescu împreună cu preoţii hirotoniţi în anul 2014