Traian: Întâlnirea preoţilor din promoţia Anului Marian 1988 cu episcopul auxiliar Petru Sescu
Joi, 27 iulie 2023, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT) a avut loc întâlnirea PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, cu preoţii din Dieceza de Iaşi hirotoniţi în anul 1988.
Am răspuns cu bucurie la invitaţia Excelenţei Sale de a participa la acest moment de comuniune colegială şi sacerdotală.
Întâlnirea a început cu celebrarea Sfintei Liturghii. I-am mulţumit Domnului, încă o dată, pentru cei 35 de ani de Preoţie. I-am purtat în gând şi în rugăciune şi pe ceilalţi colegi care îşi desfăşoară activitatea pastorală în Arhidieceza de Bucureşti, precum şi în alte dieceze din Italia, Austria şi Mexic. Este emoţionant, de fiecare dată, când ne gândim la colegul nostru Paul Solomon, care, după modul nostru de a judeca, a plecat dintre noi înainte de vreme.
Întâlnirea cu episcopul a continuat în aulă albastră. Preasfinţitul ne-a prezentat motivaţiile şi roadele acestor întâlniri cu preoţii, pe serii. Apoi, fiecare a luat cuvântul subliniind aspecte personale sau generale din activitatea pastorală. Atmosfera unui dialog deschis cu reuşite şi nereuşite, cu bucurii şi supărări, cu situaţii la care găseşti soluţii singur sau ai nevoie să fii ajutat de alţii, cu aşteptări din partea confraţilor şi a superiorilor, cu sugestii frăţeşti, la diferitele probleme cu care ne confruntăm, la nivel parohial ori diecezan, dă roade, aduce la lumină soluţii nebănuite.
În ascultare reciprocă se clarifică şi se cristalizează direcţii de mers. Este edificator să asculţi şi să fii ascultat. Frumuseţea Preoţiei lui Cristos riscă să pălească în drumul de întrupare în oamenii oricărei generaţii. În dialog, în ascultare reciprocă, unele situaţii ce par insurmontabile, adevăraţi balauri înspăimântători, se luminează. Începi să priveşti şi din alte perspective, să te întrebi dacă tu singur ai răspunsuri la toate întrebările, înţelegi că "orice problemă are o soluţie!".
După teroarea ideologiilor din secolul douăzeci, ne aflăm acum în vârtejul altor ideologii anticreştine, împachetate şi acestea, ca toate ideologiile, în haina democraţiei, care nu ştim încotro vor să îndrepte omenirea. Cel rău nu doarme! Duşmanul aruncă şi azi neghină! Niciodată nu a fost uşoară munca de evanghelizare dar acum omenirea trece prin cotituri şi mai ameninţătoare. Provocările lumii de azi, tot mai secularizate, cu moda să modelele sale, ne afectează şi pe noi şi nu sunt uşor de gestionat.
Întâlnirile de la Traian pot fi privite şi în perspectiva evanghelizării, azi, aici, în Dieceza de Iaşi, fiecare cu responsabilitatea lui, episcopi şi preoţi, pentru a ne putea împlini misiunea încredinţată de Marele Preot.
"Dumnezeu, care a vorbit în trecut de multe ori şi în multe feluri părinţilor noştri..., în cele din urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul său". Lecturile de la Liturghia zilei (joi, săptămâna a XVI-a dpa) ne luminează şi ne dau tărie pentru a discerne şi a urma voinţa divină.
Pe Sinai, Dumnezeu vorbeşte prin intermediul forţelor naturii: "Tot muntele era învăluit de fum, căci Domnul coborâse în mijlocul focului. Fumul se înălţa, ca fumul unui cuptor înalt, şi tot muntele se cutremura îngrozitor. Sunetul de trompetă era din ce în ce mai puternic; Moise vorbea şi Dumnezeu îi răspundea în tunet". În evanghelie, în schimb, Isus vorbeşte cu simplitate, în mod uman, uneori foarte explicit, alteori prin parabole, după categoriile de ascultători pe care îi avea în faţă. Într-o formă anume, glasul lui Dumnezeu se face auzit şi, de aceea, este fundamental să fim atenţi şi să avem o inimă ascultătoare. Asemenea lui Ilie pe muntele Horeb, vom putea percepe glasul Domnului în "susurul dulcii adieri".
E atât de uşor să ne astupăm urechile faţă de Domnul, atunci când alte voci ne înspăimântă şi şoapte diferite ne încântă ori ne atrag mai mult. Şi nu ne dăm seama că sunt doar "zgomote", suflare de vânt, fără conţinut.
Fie ca dialogul Preasfinţitului Petru cu fiecare promoţie de preoţi să poată fi perceput în lumina ascultării Cuvântului.
Vă mulţumim, Preasfinţite, pentru timpul acordat!
Mulţumim, părinte Felician, pentru găzduire!
Doamne, fă să rodească sămânţa cuvântului tău in sufletele noastre pentru a fi adevăraţi lucrători în via şi în secerişul tău!
Pr. Iosif Răchiteanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 iulie: Traian: Întâlnirea preoţilor din promoţia Anului Marian 1988 cu episcopul auxiliar Petru Sescu