În perioada 30 iunie - 4 iulie 2010, aproximativ 50 de copii reuniţi din comunele Tomeşti şi Chipereşti, însoţiţi de 6 animatori şi 5 seminarişti de la Seminarul catolic "Don Orione" din Iaşi au luat parte la campusul "Vara împreună" desfăşurat concomitent şi la Tomeşti şi la Chipereşti Organizat prin disponibilitatea părintelui paroh Pavel Chelaru şi coordonat de pr Marius de la acelaşi seminar, campusul interconfesional şi interparohial a avut ca tema principală "Pe urmele sfântului Paul".

Fiecare zi a debutat cu un cântec prin care am urat tuturor "O zi frumoasă şi o vară senină", după care a început programul propriu-zis cu copiii.

În prima zi, atât copiii cât şi animatorii împreună cu seminariştii au făcut cunoştinţă între ei prin intermediul unor activităţi de cunoaştere, după care au fost împărţiţi în patru grupe, fiecare grupă alegându-şi un nume, desenând o stema reprezentativă şi compunând un imn care să îi definească.

În următoarele trei zile copiii au urmărit o scenetă despre sfântul apostol Paul, interpretată de cei mai mari dintre ei. Aceştia au desenat în prima zi o pereche de ochelari, reprezentând convertirea, întoarcerea pe calea cea bună, urmând ca în a doua zi să deseneze două mâini ce ţin în ele o inimă, simbolizând prietenia, iar în a treia zi copiii au desenat harta cu cele trei călătorii misionare ale sfântului Paul. Sâmbătă, toate cele patru echipe au plecat în căutarea comorii din comuna Chipereşti, urmând indicaţiile pr. Marius.

În ultima zi, atât copiii cât şi părinţii au luat parte la sfânta Liturghie animată de cei mici cu cântecele învăţate pe toată perioada campusului. După Liturghie, copiii au pregătit un spectacol cuprinzând tot ceea ce au făcut ei în cele cinci zile de campus. Spectacolul a debutat cu prezentarea planşelor lucrate de ei, după care fiecare echipă şi-a cântat imnul. Programul a mai cuprins cântece, bansuri şi jocuri, iar la finalul acestora, premierea echipelor.

Acest campus a adăugat încă un moment de bucurie pentru copii, de împlinire în munca animatorilor şi un real succes pentru preoţii comunelor Tomeşti - pr. Pavel Chelaru - şi Chipereşti - pr. Teofil Leuştean.

Atât copiii cât şi părinţii sunt foarte mulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat acest campus. Mulţumim preoţilor, seminariştilor şi animatorilor pentru disponibilitatea şi atenţia acordată în vederea organizării acestui campus.

Mădălina Ciobănică

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 iunie - 4 iulie: Tomeşti şi Chipereşti: Campus "Vara împreună"