Parohia Tuta a organizat, în perioada 24-26 iulie 2013, un campus "Vara împreună", pentru 220 de copii.

În dimineaţa zilei de 24 iulie, la ora 9, cei 220 de copii şi animatori au făcut rugăciunea de deschidere a zilelor de bucurie şi de veselie din această vară.

Terminându-se împărţirea pe grupe, s-a trecut la învăţarea imnului "Noi la campus ne distrăm" compus de grupul de la chitară din comunitatea noastră, condus de Valeria-Lorena Ianău. S-a continuat cu jocuri, bansuri şi multă bucurie. Înainte de pauza de la prânz, copiii au asistat la sceneta "Sarea în bucate".

După-amiază programul a fost cam acelaşi: imnul, jocuri şi bansuri, culminând cu recitarea sfântului Rozariu şi participarea la sfânta Liturghie.

În celelalte două zile, atât jocurile, cât şi bansurile au fost diferite. A doua zi s-a prezentat "Parabola fiului risipitor", iar a treia zi "Suflet de copil, între bine şi rău".

Totul a culminat în ziua de duminică, 29 iulie, după sfânta Liturghie de la 10.30: copiii au arătat părinţilor ceea ce au învăţat la campus, iar prin sceneta "Mamă, ascultă-mă cu ochii!" le-au transmis părinţilor că ei (copiii) trebuie să fie cea mai importantă parte din zi pentru părinţi.

Mulţumim tuturor copiilor care au participat la campus, tuturor animatoarelor şi seminariştilor, precum şi tuturor binefăcătorilor care au făcut ca aceste zile să fie de neuitat pentru comunitatea noastră.

Pr. Mihai Cătău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24-26 iulie: Tuta: Vara Împreună