În Parohia "Fericitul Ieremia" Tomeşti s-a desfăşurat, în perioada 6-12 august 2007, un campus interconfesional organizat de părintele paroh Pavel Chelaru în colaborare cu preoţii ortodocşi Ştefan Bitere şi Gabriel Enache din Parohia "Ştefan cel Mare şi Sfânt", părintele Teofil Leuşteanu din Parohia Chipereşti, precum şi cu primarul comunei Tomeşti, prof. Ştefan Timofte. Campusul s-a desfăşurat la Şcoala "D.D.Pătrăşcanu" din Tomeşti, la care au participat un număr de aproximativ 200 de copii atât catolici, cât şi ortodocşi.
Copiii au fost animaţi de surori din Congregaţia "San Giuseppe di Pinerollo" din Torino, Italia în număr de cinci, surori din Congregaţia de Caritate "Sfântul Apostol Paul", în număr de trei, de animatori români stabiliţi în Italia, catolici şi ortodocşi, de animatori italieni, precum şi animatori din Parohia "Fericitul Ieremia" Tomeşti şi din Parohia "Ştefan cel Mare şi Sfânt".
Tema campusului s-a intitulat "Curcubeul minunat", sigla a fost reprezentată de cântecul "Samba florilor", copiii fiind împărţiţi în 7 echipe, fiecare echipă având denumirea unei culori din curcubeu: roşu, galben, albastru, mov, indigo, portocaliu, verde. În cadrul campusului au fost organizate numeroase jocuri, concursuri, cântece la care copiii au participat cu multă satisfacţie. S-au organizat cateheze animate de părintele Pavel Chelaru, părintele Ştefan Bitere, părintele Gabriel Enache şi părintele Teofil Leuşteanu.
Sâmbătă, 11 august, a fost organizată o zi dedicată tinerilor catolici şi ortodocşi cu cateheze, meditaţii şi jocuri de cunoaştere, seara încheindu-se cu o mică serată.
Duminică, 12 august, a avut loc spectacolul final la care copiii au prezentat părinţilor câteva din activităţile desfăşurate pe perioada campusului.
În urma concursurilor ce au avut loc pe perioada campusului echipele care au ieşit învingătoare au fost răsplătite, premiul I constând într-o excursie de trei zile la Constanţa, premiul II constând într-o excursie de două zile vizitând mănăstirile din Nordul Moldovei, iar premiul III constând într-o miniexcursie în jurul Iaşiului.
În perioada 13-18 august a fost organizat acelaşi campus interconfesional în Parohia "Regina Preasfântului Rozariu" din Dancu de către părintele Pavel Chelaru, surori din Congregaţia "San Giuseppe di Pinerollo" din Torino, Italia, ajutaţi de surori din Congregaţia "Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria" şi animatori din Italia, Tomeşti şi Dancu. Campusul s-a desfăşurat în acelaşi mod ca şi în Parohia Tomeşti.
Lidia-Felicitas Lungu şi Geanina-Petronela Lungu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6-12 august: Tomeşti: Campus interconfesional
