Răchiteni: Campus "Vara împreună"

Copiii comunităţii din Răchiteni s-au bucurat împreună, în perioada 15-19 iulie 2013, cu ocazia campusului organizat de tinerii din Acţiunea Catolică, sub îndrumarea părintelui paroh Marian Fechetă.

În fiecare vară copiii din Răchiteni aşteaptă cu nerăbdare campusul, prilej de a se întâlni şi de a petrece împreună. Anul acesta cei care au animat cei peste 130 de copii au fost membrii Acţiunii Catolice. Plini de entuziasm şi dăruire, cei 25 de animatori au reuşit să facă în cele 5 zile de campus adevărate zile de sărbătoare. În tot satul au răsunat glasurile copiilor antrenaţi în tot felul de activităţi şi jocuri.

Animatorii au fost conştienţi de responsabilităţile misiunii de a lucra cu cei mici şi s-au pregătit intens în organizarea acestor zile. Copiii au fost împărţiţi în patru grupe: Cocorii, Tigrii, Viperele şi Maimuţele, după care a început cooperarea dar şi competiţia. În felul acesta jocurile lor au fost luate în serios şi fiecare copil s-a străduit să se autodepăşească şi să lucreze cât mai bine în echipă. Luni, în prima zi, s-au desfăşurat jocuri de cunoaştere, cu scopul ca fiecare să-şi cunoască colegii din echipa din care face parte. În a doua zi copiii au participat la jocuri pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi cooperare în echipă. A treia zi a fost ziua culorilor în care fiecare copil a venit la campus îmbrăcat în culoarea echipei. Ei au reuşit să-şi compună şi un imn care să-i reprezinte. Joi s-a pliat hârtia în forme decorative abstracte, iar micii artişti au fost fascinaţi de arta origamilor. Vineri, după o cateheză cu tema "Respectă să fii respectat", fiecare echipă a pregătit şi prezentat o scenetă prin care au transmis ideea că respectul este o condiţie esenţială pentru a trăi în armonie unii cu alţii.

Jocurile, bansurile şi activităţile distractive au fost alternate cu rugăciuni, cateheze, meditaţii şi sfânta Liturghie. Fiecare zi a început cu o rugăciune de dimineaţă pregătită de fiecare echipă, a continuat la amiază cu recitarea rugăciunii Îngerul Domnului şi s-a sfârşit cu rugăciunea sfântului Rozariu sau participarea activă la sfânta Liturghie. Toate acestea au contribuit la reuşita campusului din această vară, iar cele cinci zile au fost pline de har şi bucurie. Părintele paroh a oferit sprijin pe tot parcursul campusului, încurajând copiii să se apropie tot mai mult de Biserică, de sacramente şi de sfânta Liturghie, accentuând în mai multe rânduri că "sufletul nu are vacanţă".

Câteva impresii:

"Mi-a plăcut foarte mult pentru că am putut vedea în biserică o sumedenie de copii. Am putut să mă bucur cu adevărat ca un copil jucându-mă, dansând, rugându-mă, învăţând lucruri noi, amintindu-mi de orele de la şcoală şi simţind mereu prezenţa lui Dumnezeu. Mi-au plăcut foarte mult animatorii, care au venit cu drag la campus pentru noi. De la ei am înţeles că sufletul de copil nu dispare la 18 ani, odată cu majoratul. Fratele meu de 6 ani a participat pentru prima data la campus şi a rămas impresionat. Mi-a spus că abia aşteaptă să meargă şi anul viitor. În concluzie cred că este foarte bine să participi la campus pentru a te bucura cu adevărat că eşti copil, chiar dacă nu este 1 iunie - Ziua copilului" (Simon Irina - 12 ani).

"Pentru mine, săptămâna aceasta a fost o revenire în timpul copilăriei, la campusurile la care am participat atunci. Copiii s-au jucat cu mine, am dansat şi ne-am bucurat împreună. Faptul că au venit până în ultima zi la campus m-a bucurat şi m-a făcut să cred că au fost mulţumiţi de ceea ce le-am pregătit în această săptămână" (Cristina Farcaş - preşedinta Acţiunii Catolice).

Mulţumim lui Dumnezeu şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestor zile minunate!

Prof. Cristina Ghercă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15-19 iulie: Răchiteni: Campus "Vara împreună"