Este deja o tradiţie în Târgu Frumos ca în Săptămâna de rugăciuni pentru unitatea creştinilor, credincioşii catolici şi cei ortodocşi să se întâlnească în rugăciune pentru a descoperi şi a aprofunda ceea cei îi apropie şi nu ceea ce îi separă.
Tema pentru anul acesta "Pe surzi îi face să audă, iar pe cei muţi să vorbească" (Mc 7,31-37) a fost celebrată în seara zilei de duminică, 21 ianuarie 2007, în biserica ortodoxă "Sf. Nicolae". Pr. paroh Ioan Apetroaie, gazda de anul acesta, ne-a primit cu multă căldură şi bucurie. Au fost nouă preoţi: doi preoţi romano-catolici, pr. Iulian-Eugen Kropp, paroh de Târgu Frumos, şi pr. Robert Gaşpal, paroh de Podu Iloaiei. Au mai fost prezenţi şi şapte confraţi ortodocşi, patru preoţi din localitate şi trei preoţi vecini.
Celebrarea ecumenică desfăşurată în timpul vecerniei în biserica plină de credincioşi a arătat interesul pentru această rugăciune comună. Textul luat din Evanghelia după sfântul Marcu: "Pe surzi îi face să audă, iar pe cei muţi să vorbească" (7,37) a stat la baza predicii pr. Iulian Kropp care a arătat că intervenţia lui Dumnezeu în suferinţă şi slăbiciunea omului reprezintă o mărturie elocventă a milostivirii divine. Prin faptul că redă omului surdo-mut auzul şi capacitatea de a vorbi, Isus face vizibilă pentru noi toţi puterea şi dorinţa lui Dumnezeu de a vindeca pe orice om, de a mântui pe fiecare om, împlinind astfel profeţia lui Isaia: "Atunci ochii celor orbi vor vedea şi urechile surzilor se vor deschide" (Is 35,5-6). Vindecarea celui surd îi permite acestuia să înţeleagă vestea bună proclamată de Isus Cristos.
Faptul că îşi recapătă capacitatea de a vorbi îi permite să spună şi celorlalţi ce a văzut şi ce a auzit. Asemenea acestui om, care a fost vindecat de Isus, toţi cei care au fost botezaţi în Cristos şi-au deschis urechile pentru a asculta evanghelia. Aşa cum Isus a răspuns cu solicitudine celor care îl implorau, tot aşa şi Biserica trebuie să audă vocea tuturor celor care suferă. Dincolo de vindecarea omului surdo-mut, evanghelia transmite şi un mesaj prin care arăta că Isus a venit să-l facă pe om comunicativ, să între în comuniune cu semenii săi.
La final pr. paroh Apetroaie, mulţumind tuturor celor prezenţi, a făcut invitaţia de a participa la celebrarea ecumenică ce avea să se desfăşoare în ziua de marţi, 23 ianuarie, la biserica romano-catolică "Sf. Anton de Padova".
Ziua de marţi, zi dedicată cinstirii sfântului Anton, a unit în biserica romano-catolică, după Liturghie, mulţi credincioşi din localitate, ortodocşi şi romano-catolici, care împreună cu păstorii lor, pr. Apetroaie, pr. Apostol, pr. Zugravu, pr. Cristea şi pr. paroh Iulian Kropp, s-au rugat pentru unitatea Bisericii, fiind pătrunşi de acelaşi Duh al unităţii, Duhul adevărului.
La predică, pr. Apetroaie l-a prezentat pe Duhul Sfânt, ca fiind Duhul adevărului, care ne va face să înţelegem adevărul despre Dumnezeu, dacă ne deschidem urechile şi inima să ascultăm adevărul care vine de la Dumnezeu şi care trebuie să lucreze în noi toţi ca să formăm o unitate, după modelul trupului nostru care formează un tot, deşi sunt multe mădulare. Este acelaşi Duh care lucrează în toate eforturile noastre de a face vizibilă unitatea creştinilor şi care ne dă puterea de a acţiona pentru a reînnoi faţa pământului.
La invocaţiile ce au urmat, toţi preoţii au înălţat rugăciuni de iertare pentru momentele de dezbinare şi rugăciuni de ajutor pentru realizarea unităţii dorite de mulţi de bunăvoinţă.
Cântările "Lumea-ntreagă să se înfrăţească" şi "Ce bine e când fraţii în Domnul se iubesc" înălţate cu mult elan, au bucurat inimile tuturor.
La sfârşitul celebrării, pr. paroh Iulian Kropp a mulţumit pentru frumoasa rugăciune comună, a oferit în semn comuniune preoţească de câte un calendar ecumenic tuturor preoţilor prezenţi şi a împărţit binecuvântarea cu relicva "Sf. Anton de Padova".
