Joi, 22 ianuarie, Parohia Romano-Catolică "Sf. Anton de Padova" din Iaşi a fost gazda celei de-a cincea zi din octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Celebrarea a început la ora 17.00, fiind prezidată de părintele Iosif Comoraşu, parohul comunităţii. La celebrare au participat preoţi şi credincioşi, atât catolici cât şi ortodocşi.
Biserica a fost împodobită special pentru celebrare, în jurul altarului fiind aşezate mai multe afişe, în mai multe limbi, care exprimau dorinţa insistentă a poporului creştin pentru a dobândi unitatea Bisericii.
"Să ne dispunem inimile pentru a-l accepta pe Cristos să locuiască în noi, ca astfel să putem primi darul unităţii şi ale păcii". Acestea au fost cuvintele prin care pr. Comoraşu, la începutul celebrării, i-a îndemnat pe credincioşi să invoce de la Dumnezeu darul unităţii şi al păcii, întrucât în decursul istoriei lipsa acestora nu a făcut bine nimănui.
A urmat apoi actul penitenţial, când toţi au fost invitaţi să-şi recunoască păcatele, mai ales pe acelea împotriva unităţii, pentru a putea participa cu vrednicie la celebrare.
După lecturile din Sfânta Scriptură a urmat predica părintelui Vasile Nechita, inspector pe probleme de educaţie religioasă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Asemenea profetului Ilie care l-a descoperit pe Dumnezeu într-o adiere, părintele i-a îndemnat pe cei prezenţi să descopere în aceste momente de rugăciune ecumenică, suflul aceluiaşi Duh. Întâlnirile ecumenice sunt ca zilele primăverii, despre care suntem siguri că vor veni. Isus s-a rugat pentru unitatea Bisericii, chiar în ajunul pătimirii sale, rezumând în această rugăciune ("Ca toţi să fie una") întreaga evanghelie. Istoria Bisericii este o luptă continuă pentru unitatea Bisericii. Aceasta ne încurajează şi ne dă bineţe ca să dorim mai mult să fim împreună. Unitatea nu este nivelatoare, ea pune în valoare darul fiecăruia; este o "unitate în diversitate". În continuare, părintele a prezentat modul în care au văzut diferiţi sfinţi părinţi şi oameni ai Bisericii această carismă a unităţii (ex. Maxim Mărturisitorul, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, patriarhul Athenagoras, papa Ioan Paul al II-lea etc.). Ei ne-au dat pildă de unitate şi s-au rugat pentru unitate. Noi ne întâlnim pentru că avem conştiinţa ecumenicităţii Bisericii; avem convingerea că zidurile care ne despart nu se ridică până la cer, nu depăşesc puterile noastre de a le depăşi. În finalul cuvântului de învăţătură, părintele i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi "să coboare din Ierihonul păcatelor acestei lumi pentru a intra în Ierusalimul ceresc".
A urmat apoi invocarea de la Tatăl a darului unităţii Bisericii creştine pentru a depăşi diviziunile existente.
Celebrarea a continuat cu ritul stropirii cu apă sfinţită. Aceasta trebuie să devină semn al reînnoirii şi pregustare a noii creaţii.
Un moment particular în cadrul celebrării l-a constituit recitarea rugăciunii domneşti. Toţi cei prezenţi şi-au dat mâinile, arătând astfel că toţi fac parte din acelaşi popor al lui Dumnezeu.
În binecuvântarea finală a fost evocată, drept model al unirii în iubire a creştinilor, unirea de iubire existentă în sânul Sfintei Treimi.
Cântările de la sfânta Liturghie au fost coordonate de un grup de studenţi de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi. Mesajul central al cântecelor (ex. "Lumea-ntreagă să se înfrăţească", "O, Marie, o preadulce mamă", "Ce bine e când fraţii") a fost în sintonie cu acela al textelor celebrării şi i-a ajutat pe credincioşi să pătrundă mai adânc darul unităţii creştine. Următoarea întâlnire va avea lor vineri, 23 ianuarie, în biserica ortodoxă "Sfinţii Petru şi Pavel" - Bărboi.
Petru Tamaş
