La Iaşi, cea de-a şasea întâlnire pentru rugăciunea ecumenică a avut loc miercuri, 23 ianuarie 2008, la biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" Bărboi. Celebrarea a început la ora 17.00 şi a fost prezidată de protopopul Constantin Andrei. La celebrare au participat şapte preoţi catolici şi 12 ortodocşi, persoane consacrate, precum şi numeroşi credincioşi de ambele confesiuni. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Iosif Dorcu, paroh la catedrala romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi şi decan de Iaşi.
Rugaţi-vă mereu ca să obţineţi harul de a colabora cu Dumnezeu.
"Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă fără încetare!" (1Tes 5,16).
Întâlnirea de rugăciune a început prin rostirea unor rugăciuni adresate Sfintei Treimi. A urmat ectenia mare, cântată de preoţii ambelor confesiuni şi susţinută de corul bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" Bărboi.
Momentul de rugăciune a continuat cu lectura I, luată din Cartea a doua a lui Samuel (2Sam 7,18-19;24-29), care a fost proclamată de pr. Felix Roca, vicar la Parohia Romano-Catolică "Sfânta Tereza" Iaşi. În loc de psalm, corul bisericii romano-catolice "Sfântul Anton de Padova" a intonat cântarea Lumea întreagă să se înfrăţească. Lectura a II-a, proclamată de către stud. Andrei Cristian, a fost luată din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni (1Tes 5,12-18). Pericopa evanghelică aleasă pentru această zi a fost din Evanghelia după sfântul Luca (Lc 10,1-12;24) şi a fost cântată de protopopul Constantin Andrei. În acest fragment erau prezentate alegerea şi trimiterea celor 72 de ucenici de către Isus, care le-a încredinţat misiunea de a transmite pacea, de a vindeca bolnavii şi de a vesti că împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat.
A urmat cuvântul de învăţătură al pr. Iosif Dorcu. Părintele a subliniat faptul că pe faţa pământului cea mai răspândită şi cea mai editată carte este Sfânta Scriptură, cuvântul lui Dumnezeu, adică creştinismul există şi predomină. La o analiză a creştinismului vom observa lucruri care ne dor: creştinii, care predomină pe pământ, sunt de diferite opţiuni.
Pentru că Isus Cristos ne-a spus că suntem sarea pământului şi lumina lumii, acest lucru ne obligă să fim lumină, să vorbim despre Isus Cristos în zilele noastre pe stradă, la Biserică, cu vecinii. Astfel îl vom vesti pe Cristos.
Unitatea - a mai spus părintele Iosif - nu este un scop în sine, ci doar un instrument ca noi să putem ajunge mai uşor la împărăţia lui Dumnezeu. Misiunea celor 72 de ucenici, trimişi doi câte doi, este de a pregăti calea Domnului. E nevoie de mărturii în acest sens, pentru că într-o lume care pune tot mai multe întrebări şi mai secularizată, atunci când se vorbeşte de la amvoane diferite, lipseşte credibilitatea. De aceea este nevoie de comuniune.
Unul dintre cele mai apăsătoare citate din Sfânta Scriptură este acela unde se spune că dacă mergi cu darul tău la altar şi fratele tău are ceva cu tine, lasă darul tău la altar şi du-te şi te împacă cu fratele tău şi apoi vino şi adu darul tău. Fără comuniune nici rugăciunea nu este suficient de bună. O spune şi Isus când afirmă că unde doi sau trei se adună în numele său, acolo e prezent şi el în mijlocul lor.
Mai departe, părintele a evocat cuvintele card. Walter Kasper de la întâlnirea ecumenică desfăşurată la Sibiu în luna septembrie a anului trecut: "Noi, catolicii, am învăţat de la evanghelişti să preţuim cuvântul lui Dumnezeu, evangheliştii au învăţat de la noi ce înseamnă Euharistia, iar noi toţi am învăţat de la Biserica Ortodoxă ce înseamnă tainele". Acest lucru e semn de creştere a comuniunii.
Nu trebuie să aşteptăm minuni la nivel internaţional. Totul porneşte de la rugăciune şi cel mai bun şi mai practic instrument pe care îl avem la îndemână toţi este rugăciunea. Cu paşi mărunţi, mergând de la om la om, de la Biserică la Biserică, de la persoană la persoană unitatea începe să se clădească. Aşa cum spunea şi textul evanghelic, noi suntem trimişi de Isus Cristos în lumea de astăzi să realizăm unitatea. Noi trebuie să creăm un climat de comuniune, nu ştim dacă vom vedea unitate, dar trebuie să vedem rugăciuni înălţate şi deschidere spre unitate.
Părintele Dorcu a făcut din nou referinţă la adunarea ecumenică de la Sibiu de anul trecut, unde José Manuel Barosso, preşedintele Comisiei Europene, a spus că "Europa este şi va fi, din ce în ce mai mult, un continent multietnic, multicultural şi multireligios. Europa la ora actuală se compune din mai multe realităţi. Observăm tot mai multe comunităţi: musulmane, hinduse, budiste, şintoiste, tocmai de aceea creştinismul trebuie să răspundă la toate aceste provocări".
În final, pr. Iosif Dorcu a îndemnat la atenţie pentru că ne pasc primejdii. Doar dacă vom spune împreună cine este Cristos, vom fi mai credibili.
"Fisurile din creştinism provoacă şi mai multe probleme creştinismului, haideţi să închidem cu spirit de rugăciune, de fraternitate, cu credinţă şi speranţă fisurile din zilele noastre. Amin".
Celebrarea a continuat cu ectenia mare, care a fost cântată atât de preoţi ortodocşi, cât şi de catolici.
În spirit fratern, toţi şi-a dăruit semnul păcii, gest care a fost însoţit de rugăciunea Tatăl nostru. Acest gest reflectă dorinţa comuniunii fraterne. Acestui moment, i-a urmat cântarea "Ce bine e când fraţii", interpretată de grupul de credincioşi de la biserica "Sfântul Anton".
Binecuvântarea finală a fost rostită de către pr. Anton Despinescu şi de către protopopul Constantin Andrei.
În cuvântul de încheiere, pr. protopop Constantin Andrei a apreciat frumuseţea întâlnirii dintre fraţi, ilustrând apoi aspecte pozitive ale întâlnirilor precedente, mai ales ale acelor întâlniri la care au luat parte PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe, şi PS Petru Gherghel, episcopul romano-catolic de Iaşi. Părintele protopop a mulţumit celor prezenţi, adresând totodată o mulţumire specială pr. decan Iosif Dorcu pentru cuvintele de la omilie şi corului de la biserica Bărboi pentru susţinerea cântărilor. Părintele protopop Constantin a conchis cu îndemnul adresat credincioşilor de ambele confesiuni: să fie pe mai departe cu multă luare aminte şi cu multă speranţă şi credinţă în Dumnezeu, că ceea ce s-a exprimat în rugăciunea comună, bunul Dumnezeu a auzit şi va călăuzi pe toţi pe calea unirii.
Următoarea întâlnire ecumenică va avea loc joi, 24 ianuarie, la ora 17.00, în biserica romano-catolică "Sf. Tereza".
Marcelin Blaj
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 ianuarie: Iaşi: Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor - a şasea zi
