Sâmbătă, 20 martie 2010, între orele 15.00-17.30, în casa Surorilor Campostrini din Tămăşeni, sunt aşteptaţi tinerii din localitate şi din împrejurimi, pentru a reflecta împreună asupra temei propuse pentru luna martie: "Suferinţa: pierdere sau regăsire?"
Conduşi de experienţa sfântului apostol Paul, vom încerca împreună să desluşim în ce mod experienţa suferinţei poate deveni mijloc de regăsire a unui nou sens, a valorii demnităţii fiecăruia dintre noi, a semnificatului pozitiv al acestei experienţe. În Scrisoarea către Timotei, sfântul Paul ne face cunoscut fundamentul credinţei sale, izvorul tăriei în momentele de probă, şi, nu în ultimul rând, ne dezvăluie că fructul preţios al suferinţei trăite cu demnitate constă în capacitatea de a transforma propria experienţă în resursă, în mod continuu.
În acest mod, chiar şi situaţiile neplăcute sau dureroase pot deveni şi pentru noi mijloace de maturizare, de creştere interioară şi de înţelegere faţă de trăirea noastră şi a celorlalţi.
Vom discuta aceeaşi temă împreună cu tinerii din Parohia Rotunda, duminică, 21 martie 2010, după Liturghia de dimineaţă, şi cu tinerii din Parohia Bârgăoani, sâmbătă, 27 martie 2010, la ora 12.30.
Sr. Anişoara Şandru
* * *
Surorile Campostrini
Strada Cobzaru, 21, 617205-Gherăeşti, jud. Neamţ
tel. 0233/746480, e-mail: [email protected]
* * *
Gherăeşti şi Tămăşeni: Întâlniri formative pentru tineri (17 octombrie 2009 - 19 iunie 2010)
