Sâmbătă, 19 martie 2011, la Tămăşeni, între orele 15.00-17.30, va avea loc cea de-a şasea întâlnire formativă pentru tineri din acest an, organizată de Surorile Campostrini, pe tema: "Solidaritate".

În drumul nostru de conştientizare a valorilor fundamentale ale vieţii, am ales de această dată câteva îndemnuri ale Sfântului Apostol Paul din Scrisoarea către Romani (12,3-10).

Suntem în timpul Postului Mare, o perioadă importantă din viaţa fiecărui creştin, iar pentru cei mai mulţi dintre noi, profund semnificativă, deoarece ne simţim din nou chemaţi la o verificare completă a vieţii noastre, la o nouă decizie de schimbare şi îmbunătăţire a acesteia. Este, în acelaşi timp, o perioadă în care ne gândim la solidaritate şi încercăm poate mai mult ca de obicei să ne apropiem de ceilalţi în mod sincer, constructiv şi gratuit.

Astfel, vom reflecta împreună pentru a înţelege cât mai bine ce anume stă dincolo de concepţia generală de solidaritate cu care suntem obişnuiţi şi de suprafaţa vizibilă constituită din materialitatea anumitor acţiuni şi să pătrundem cât mai adânc acolo unde putem găsi utilitatea acesteia pentru o schimbare reală a vieţii noastre.

Sr. Anişoara Şandru

* * *

Fundaţia "Teodora Campostrini"
Strada Cobzaru, 21
617205-Gherăeşti (NT)
Tel. 0233/746480
E-mail: [email protected]

*

Gherăeşti şi Tămăşeni: Întâlniri formative pentru tineri (23 octombrie 2010 - 11 iunie 2011)