Părintele Pietro Schiavone reflectează despre discernământ
de Maurizio Tripi
Cartea "Discernământul. Teorie şi practică" (Edizioni Paoline) a părintelui Pietro Schiavone este "un studiu complet, bogat şi profund (...) o artă complexă dar necesară pentru a nu ceda în faţa agresiunilor subiectivismului şi relativismului".
Aşa precizează în prefaţa la carte cardinalul Salvatore De Giorgi, Preşedintele Federaţiei Italiene Exerciţii Spirituale.
Rod al multor ani de cercetare şi învăţământ, de direcţiune spirituală şi practică pastorală, volumul oferă, încă de la primele pagini, o amplă clarificare a expresiei "discernământul spiritelor", oprindu-se îndelung asupra semnificaţiei termenului "discreţie" şi expunând finalităţile, importanţa şi actualitatea temei, atât pentru viaţa spirituală personală, cât şi pentru opera de evanghelizare.
Sunt multe referinţele la magisteriu şi, mai ales, la marii învăţători şi mistici din istoria spiritualităţii, cu un loc special rezervat lui Ignaţiu de Loyola, cu lucrarea sa Exerciţiile spirituale.
Cardinalul De Giorgi l-a prezentat pe Pietro Schiavone Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea ca "vrednic discipol al sfântului Ignaţiu şi maestru ilustru de Exerciţii spirituale".
"Spuneam asta - a scris cardinalul - cu o convingere motivată şi cu recunoştinţă faţă de contribuţia preţioasă şi însemnată pe care părintele Pietro a dat-o, o dă şi o va da promovării Exerciţiilor spirituale conform sfântului Ignaţiu".
De fapt, Pietro Schiavone este la modul absolut unul dintre cei mai mari experţi ai temei. Şi cartea tocmai publicată este considerată "opera cea mai completă despre discernământ".
Volumul este adresat în mod deosebit celor care conduc Exerciţii spirituale, profesorilor şi studenţilor de teologie spirituală, sau celor care vor pur şi simplu să se apropie de Exerciţiile ignaţiene.
Pentru a aprofunda o temă aşa de interesantă agenţia Zenit l-a intervievat pe părintele Schiavone.
Părinte, cartea dumneavoastră poate fi definită drept un studiu complet, bogat şi profund despre "discernământ". Ne puteţi da, în sinteză, o definiţie a acestui termen?
Schiavone: Prin discernământ se înţelege studierea în amănunt a oricărui lucru pentru a ţine ceea ce este bun şi a ne abţine de la orice specie de rău. În mod deosebit: trebuie să facem distincţie între discernământul spiritual şi discernământul mişcărilor spiritelor. Primul constă în căutarea motivaţiilor în favoarea şi/sau contrare unei alegeri. Adjectivul spiritual se referă la legătura necesară cu Duhul Sfânt, deci la atenţia faţă de motivaţiile care au raport cu gloria lui Dumnezeu şi promovarea umană integrală. Motivaţii de ordin economic, financiar, psihologic... au un loc al lor, dar ceea ce trebuie să fie luat serios în considerare este edificarea trupului mistic şi construirea cetăţii pământeşti. Discernământul mişcărilor spiritelor se referă la solicitările pe care forţele binelui şi cele ale răului le realizează în noi pentru a însenina şi a destinde (consolare), sau pentru a agita şi a descuraja (dezolare).
Se spune că discernământul este o artă dificilă de învăţat şi rezervată specialiştilor. Este adevărat? Se poate discredita această idee?
Schiavone: Părinţii (preoţi şi maici) spirituali, superiorii şi superioarele, responsabilii de formare, oricine se află la conducerea unei dieceze, a unei parohii, a unei comunităţi şi chiar a unei familii, a unei instituţii, a unui birou, nu pot să nu-şi dea seama de motivul unei alegeri. Să ne închipuim cazul: celui care trebuie să aleagă facultatea universitară, şcoala de specializare, meseria; al celui care bate la uşile unui seminar sau ale unui noviciat; al celui care intenţionează să se căsătorească, să se înscrie într-o asociaţie de voluntariat, să presteze un serviciu care cere angajare deosebită.
Într-o lume tot mai globalizată de ce devine tot mai necesară practica discernământului?
Schiavone: Pentru a trăi efectiv ca persoane adulte şi mature, pentru a fi fideli faţă de angajamente, pentru a fundamenta propria, unica viaţă nu pe capriciu şi pe instinct, ci pe motivaţii care dau sens şi gust existenţei, deci care realizează, care fac să se înfrunte cu mai mare speranţă de reuşită dificultăţile inevitabile.
Când şi pentru ce trebuie făcut discernământ?
Schiavone: Când? Mai ales în cazul de alegeri de importanţă mai mare, care angajează pentru o perioadă prelungită, cu atât mai mult dacă este pentru toată viaţa. Pentru ce? Chemaţi să dăm cult spiritual lui Dumnezeu, trebuie să oferim ceea ce este plăcut lui, adică trebuie "să-i facem" voinţa, cu viaţa şi în viaţă. Desigur, după ce am căutat-o şi am găsit-o. Cu ajutorul discernământului.
Putem învăţa singuri să ne însuşim arta discernământului sau este nevoie de o călăuză?
Schiavone: Înzestraţi cu inteligenţă, cu toţii trebuie să reflectăm şi să raţionăm, să motivăm şi să alegem. Nu întâmplător se vorbeşte despre vârsta priceperii, despre capacitatea de a asocia, a compara, a lua în considerare avantajele şi dezavantajele. Asta cere să se meargă la şcoală, să se studieze, să se facă exerciţii de analiză logică şi gramaticală, de matematică şi de traducere. Cu atât mai mult în cazul discernământului mişcărilor. Asta şi pentru că se poate lua ca inspiraţie, iluminare (şi chiar apariţie şi revelaţie!) a lui Dumnezeu ceea ce, în schimb, este ori capriciu uman (glorie deşartă, răutate, beneficiu), ori rod al fanteziei, ori, mai rău, acţiune a spiritului rău, care, aşa cum scrie Paul, se maschează în înger de lumină; ori al acelei lumi care propune principii şi modele antievanghelice.
Cui îi recomandaţi acest studiu al dumneavoastră, rod al multor ani de cercetare, de învăţământ?
Schiavone: În afară de cei amintiţi în răspunsul la a doua întrebare, l-aş recomanda tuturor, cu condiţia să se aibă un minim de cultură. Pentru simplu fapt că toţi ar trebui să fim mai atenţi să facem alegeri cu ochii deschişi şi, aşa cum se obişnuieşte să se spună, considerând toate argumentele.
Experienţa dumneavoastră pastorală ce anume v-a învăţat? De ce au nevoie bărbatul şi femeia de astăzi?
Schiavone: De a raţiona, a reflecta, a înţelege, a acţiona cu conştiinţă şi convingere, pe de o parte; pe de altă parte, de a da spaţiu afectivităţii spirituale: pentru a percepe "atingerile Duhului" (consolările şi dezolările) şi a descifra acest "limbaj al lui Dumnezeu în conversaţia lui cu sufletul".
Puteţi să prezentaţi punctele indispensabile de care trebuie ţinut cont atunci când trebuie să se decidă cu privire la ceva important?
Schiavone: Dumnezeu este Tată şi, ca toţi "tăticii" (să ne amintim că Isus ne-a învăţat să-l numim Abbŕ!), are un vis al său pentru fiecare dintre copiii săi; Duhul Tatălui şi al Fiului este întotdeauna prezent cu iubire şi acţionează mereu pentru a ne deschide la această voinţă paternă, realizatoare; există alte forţe de bine, şi chiar de rău, care acţionează pentru a duce, respectiv, pe căile binelui sau ale răului; a ne lăsa conduşi de Duhul de iubire, a colabora cu el şi a face în mod responsabil alegeri de viaţă; a ne sintoniza cu Domnul Isus, care a făcut din voinţa Tatălui motivaţia existenţei sale, ţinând cont de propria spiritualitate (carismă) ca trăită şi transmisă de propriul ocrotitor şi/sau fondator; a ne pune sub ocrotirea Sfintei Fecioare a Bunei Vestiri, virgo prudens, mai bine zis discernens.
Unde şi cum trebuie să ne antrenăm pentru discernământ?
Schiavone: Sala care iniţiază mai bine la cele două tipuri de discernământ este reprezentată de Exerciţiile spirituale. A se vedea ceea ce am afirmat la pag. 24: "Nu puţini gânditori creştini au elaborat criterii de discernământ, însă Ignaţiu se află la «apogeul acestor tentative» (Boros). Consider că pot să afirm că firul conducător al studiului este Rom 12,1-2: «Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii ca să înţelegeţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit»". În sfârşit, precizez că studiul examinează şi regulile clasice de discernământ pe care sfântul din Loyola le pune la sfârşitul Exerciţiilor.
(După Zenit, 17 aprilie 2010)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu
