În zilele de 31 august şi 1 septembrie 2019, polonezii din satul Soloneţul Nou, comuna Cacica, au celebrat Dozynki - Sărbătoarea Roadelor, iar duminică, 1 septembrie, 33 de copii au primit taina sfântului Mir.
Cea de-a XIV-a ediţie a "Sărbătorii Roadelor" a început la ora 11.00 cu sfânta Liturghie la biserica "Coborârea Duhului Sfânt" din localitate unde s-au sfinţit roadele pământului. Liturghia a fost prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, concelebrând Mons. Paul Strejac, care activează în corpul diplomatic al Vaticanului, pr. Stanislav Cucharec, vicedecan de Bucovina şi paroh de Soloneţu Nou, împreună cu preoţi din Decanatul de Bucovina şi din alte parohii din Dieceza de Iaşi.
După sfânta Liturghie, credincioşii împreună cu preoţii şi oficialităţile s-au îndreptat spre Casa Polonă unde au vizitat toate standurile pregătite şi au vizionat programele artistice susţinute de Ansamblul "Sołonczanka" din Soloneţu Nou, Ansamblul "Pogórzanie din Gorlice" - Polonia, Ansamblul "Mała Pojana" din Poiana Micului, dar şi grupul tinerilor Dimma's care a încântat publicul cu un alt fel de gen muzical ce a fost foarte apreciat. Am petrecut împreună într-o atmosferă caldă cu oaspeţi din Polonia, Ucraina, reprezentanţii Ambasadei Republicii Polone la Bucureşti, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, reprezentanţii asociaţiilor "Dom Polski" din România, reprezentanţii altor minorităţi naţionale (germani, ucraineni), precum şi vecinii români. De menţionat că anul acesta au fost prezenţi şi reprezentanţi ai comunităţii poloneze din Pătrăuţii de Jos din Ucraina, Forumul Democrat German din Câmpulung Moldovenesc, dar şi reprezentanţi ai Primăriei din Zakopane (Polonia) care au avut propriul stand.
La manifestări au participat reprezentanţi ai Departamentului de Cooperare cu diaspora poloneză şi cu polonezii din străinătate din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Polonia, mareşalul Voievodatului Podkarpacie, primarul din Zakopane şi raionul Rybnik, împreună cu alţi delegaţi, consulul Republicii Polone la Bucureşti, schimbul V al Contigentului Militar Polonez care staţionează la Craiova, dl. Amet Aledin, secretar de stat al Departamentului pentru Relaţii Interetnice, reprezentanţi ai autorităţilor locale.
O doua zi, încă de dimineaţă satul se pregătea din nou de sărbătoare. După un timp de pregătire, sub îndrumarea părintelui paroh, pr. Stanislav Cucharec, 33 de candidaţi l-au primit pe Duhul Sfânt cu darurile sale, duminică, 1 septembrie 2019, la ora 16.00, în biserica "Coborârea Duhului Sfânt" din Soloneţu Nou. Cu mare bucurie, preoţi din Decanatul de Bucovina şi din alte parohii, comunitatea din Soloneţu Nou, dar mai ales candidaţii la sfântul Mir i-au primit pe PS Iosif Păuleţ şi pe Mons. Ionuţ Strejac într-o atmosferă de mare sărbătoare. Cel mai aşteptat moment al sfintei Liturghii a fost conferirea sacramentului Mirului, candidaţii primindu-l astfel în suflete pe Duhul Sfânt cu cele şapte daruri, în toată plinătatea sa. Episcopul a întins mâinile asupra celor care primesc Mirul şi a chemat pe Duhul Sfânt asupra lor; după aceea a pus mâna peste fiecare şi le-a uss fruntea cu sfântul Mir.
Naşii le-au fost alături, aceştia rugându-se pentru ei la primirea acestei taine. Biserica a răsunat atunci când cei 33 de candidaţi împreună cu naşii şi credincioşii din biserică şi-au reînnoit făgăduinţele de la sfântul Botez, pentru ca mai apoi să fie unşi cu sfânta Crismă.
Mirul face parte dintre acele sacramente care se conferă o singură dată, de aceea primirea lui trebuie să fie una specială. Sacramentul Mirului produce o pecete pe sufletul creştinului, adică un semn de neşters, numit caracter. Este sacramentul maturităţii creştine.
Alina Spaine
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
- 31 august - 1 septembrie: Soloneţu Nou: Sărbătoarea Roadelor
- 1 septembrie: Soloneţu Nou: Administrarea Mirului
