Sâmbătă, 5 septembrie 2020, la Soloneţu Nou s-a desfăşurat cea de-a XV-a ediţie a Sărbătorii Roadelor a diasporei poloneze din România organizată în mod tradiţional de Uniunea Polonezilor din România şi Parohia "Coborârea Duhului Sfânt". La sărbătoare a participat şi PS Iosif Păuleţ.
Evenimentul a început la ora 10.00 la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica, unde episcopul Iosif Păuleţ împreună cu delegaţia care a fost formată din consulul onorific al Republicii Polone la Braşov, Janusz Szaliński, delegaţia militarilor celui de-al VII-lea schimb al Contingentului Militar Polonez ce staţionează la Craiova, deputatul din partea minorităţii polone în Parlamentul României, Victoria Longher şi preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher au depus jerbe şi candele la statuia Sfântului Ioan Paul al II-Lea care se află în piaţeta din faţa Basilicii Minor din Cacica. După depunere cu toţii au intrat în bazilică unde s-au rugat şi au cântat melodia închinată Sfintei Fecioare Maria, în limba poloneză, "Czarna Madonno".
La intrarea în satul Soloneţu Nou au fost aşteptaţi de către tinerii din comunitate, cu cai şi căleşti frumos împodobite care i-au dus până în faţa biserici din sat.
La ora 11.00 a avut loc Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-au sfinţit pâinile, cununile şi s-au oferit daruri (roade) la altarul bisericii de către comunităţile participante.
La ediţia Sărbătorii Roadelor din acest an a fost prezent PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, preoţi din Decanatul de Bucovina, precum şi Janusz Szaliński, consul onorific al Republicii Polone la Braşov, delegaţia militarilor celui de-al VII-lea schimb al Contingentului Militar Polonez ce staţionează la Craiova, în frunte cu maiorul Krzysztof Słowik, deputatul din partea minorităţii polone în Parlamentul României, Victoria Longher şi preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher.
Sărbătoarea Roadelor este o sărbătoare populară de mulţumire legată de încheierea secerişului şi a lucrului în câmp. Sărbătorile Roadelor contemporane sunt sărbători ale agricultorilor care mulţumesc pentru roadele adunate în timpul anului. Un element inseparabil al acestora îl constituie Sfintele Liturghii în timpul cărora se sfinţesc pâinile şi cununile, precum şi prezentarea darurilor sub formă de roade. Din anul 2006 până anul trecut, în cadrul Sărbătorii Roadelor fiecare localitate din România în care trăiesc polonezi prezenta un stand cu roade specifice, cu produse, preparate proprii, copturi sau feluri de mâncare care erau degustate de cei prezenţi. De asemenea, aveau loc concerte şi un picnic. Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, ne-am conformat restricţiilor autorităţilor.
Este important faptul că, ţinând seama de împrejurările limitate, ediţia a XV-a a Sărbătorii Roadelor din acest an s-a putut desfăşura în mod simbolic.
Ierzynka Michalina Budas
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 septembrie: Soloneţu Nou: Sărbătoarea Roadelor, la a XV-a ediţie
