Comunitatea poloneză din Soloneţu Nou, com. Cacica, jud. Suceava a participat, sâmbătă, 5 septembrie 2009, la Sărbătoarea Roadelor (Dozynki). Festivităţile au început la ora 10.30, cu sosirea invitaţilor, într-o caleaşcă împodobită cu flori şi precedată de călăreţi. Au participat d-na Anna Zalensca, din partea Ambasadei Poloniei la Bucureşti, d-nul deputat Ghervazen Longher - preşedintele Uniunii Polonezilor din România, d-na Stanislava Iachimovschi - preşedinta Uniunii Polonezilor din judeţul Suceava.
La ora 11.00 a început sfânta Liturghie solemnă concelebrată de pr. Ştefan Babiaş, decan de Bucovina, pr. Andrej Jukowski din Polonia, pr. Kazimir Kotolevici, care a păstorit mai bine de 20 de ani comunitatea polonă din Soloneţu Nou şi alţi preoţi din celelalte parohii bucovinene. Biserica s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi, care au participat la Liturghie.
Cântările au fost admirabil interpretate de copii din Soloneţu Nou, îmbrăcaţi în costume tradiţionale poloneze.
Predica a fost ţinută de pr. Andrej Jukowski, care a explicat semnificaţia sărbătorii şi a reamintit celor prezenţi că toate darurile vin de la Dumnezeu prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria.
La finalul Liturghiei, d-nul deputat Ghervazen Longher, a mulţumit celor prezenţi şi a ţinut să aducă un omagiu părintelui Kazimir Kotolevici, care, luând cuvântul a rememorat, vădit emoţionat, perioada când a păstorit comunitatea, perioadă plină de greutăţi şi piedici, peste care a trecut împreună cu enoriaşii săi, cu ajutorul sfintei Fecioare Maria.
La ora 12.00 când s-a dat binecuvântarea, mulţimea a ieşit din biserică în acordurile melodiei "Madona Negră" care răsuna aidoma ca la Cracovia. A urmat vizitarea "standurilor" comunităţilor poloneze din ţară şi spectacole ale ansamblurilor artistice polone şi române din Soloneţu Nou, Pârteştii de Sus şi Poiana Micului.
Munteanu Doru