Soloneţu Nou: Administrarea Mirului
Sâmbătă, 16 august 2025, în Parohia "Coborârea Duhului Sfânt" din Soloneţu Nou a avut loc administrarea Mirului pentru 62 de adolescenţi şi copii. Prezenţa Excelenţei Sale Giampiero Gloder, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, a PS Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, a Monseniorului Ionuţ Strejac şi a preoţilor din decanat a oferit acestui eveniment o notă şi mai solemnă şi plină de emoţie atât pentru candidaţii la Sfântul Mir, cât şi pentru părinţii acestora şi întreaga comunitate.
La începutul Sfintei Liturghii, după cuvântul de bun venit adresat tuturor preoţilor, tinerilor şi credincioşilor de către preotul paroh Stanislav-Ioan Cucharec, părinţii au adresat cu deosebit respect şi căldură Excelenţei Sale Giampiero Gloder, nunţiu apostolic, şi Preasfinţitului Petru Sescu rugămintea să administreze sacramentul Mirului copiilor lor. Aceştia au arătat că îşi doresc ca prin acest sacrament copii şi tinerii să crească în harul sfinţitor, să devină asemănători lui Isus Cristos şi, îmbogăţiţi cu darurile Duhului Sfânt, să fie capabili să mărturisească, să apere şi să trăiască cu curaj credinţa în care sunt crescuţi.
Preasfinţitul Petru Sescu, în omilia sa, plină de căldură, în care s-a simţit apropierea Sfinţiei Sale de aceşti copii şi tineri, a subliniat importanţa maturităţii creştine şi a responsabilităţii faţă de credinţă. I-a încurajat să fie originali, şi nu fotocopii, în mărturisirea şi apărarea credinţei lor.
La sfârşitul Sfintei Liturghii tinerii au adresat acest cuvânt de mulţumire:
"Excelenţa Voastră Giampiero Gloder,
Preasfinţia Voastră Petru Sescu,
Preacucernicia Voastră Monsenior Ionuţ Strejac,
Dragă părinte paroh Stanislav Cucharec, cucernici părinţi,Sacramentul Mirului pe care l-am primit astăzi este un dar extraordinar. Duhul Sfânt ne face să-i mulţumim astăzi, din toată inima, în primul rând lui Dumnezeu. Datorită lui, am atins maturitatea creştină.
Acest lucru nu ar fi fost totuşi posibil fără prezenţa Excelenţelor Voastre în mijlocul nostru.
Vă mulţumim din inimă, pentru că, prin impunerea mâinilor şi prin ungerea cu sfânta Crismă, ne-aţi oferit un dar atât de mare: pe Duhul Sfânt.
De asemenea, dorim să mulţumim preotului nostru paroh, pentru ajutorul şi dăruirea lui în pregătirea noastră pentru acest nepreţuit sacrament, şi dumneavoastră, dragi preoţi, că aţi binevoit să fiţi alături de noi în această zi plină de bucurie şi emoţie.
Pe acest drum ne-au fost alături părinţii, bunicii şi naşii noştri, cărora le datorăm imense mulţumiri pentru munca şi grija lor asiduă; ne-a fost alături multă lume şi dorim să mulţumim tuturor şi fiecăruia în parte.
Duhul Sfânt să fie mereu prezent în inimile voastre, aşa cum eL este acum în ale noastre".
Iată şi mărturisirea unei tinere, după ce l-a primit pe Duhul Sfânt:
"Astăzi am primit sacramentul Mirului - harul Duhului Sfânt care m-a atins cu pace, lumină şi bucurie. Este o clipă sfântă, pe care o voi purta mereu în inimă, ca pe un dar nepreţuit de la Dumnezeu. Sunt recunoscătoare pentru toată dragostea primită şi pentru oamenii minunaţi care mi-au fost alături. Vă iubesc şi mă rog ca Duhul Sfânt să vă binecuvânteze şi să vă umple inimile cu aceeaşi pace pe care am simţit-o şi eu astăzi".
Maria Ostrowski-Chachula
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 august: Soloneţu Nou: Administrarea Mirului