de Alessandro Notarnicola
Sâmbătă, 17 octombrie 2015, în Vatican, se va ţine o comemorare specială a celor cincizeci de ani de la întemeierea instituţiei Sinodului episcopilor voită de Paul al VI-lea ca rod al Conciliului al II-lea din Vatican, şi cardinalul de Viena, Christoph Schönborn, va fi cel care va deschide întâlnirea cu un raport despre cei cincizeci de ani ai activităţii sinodale. În afară de asta, este aşteptat un discurs al Papei despre importanţa instrumentului sinodal pentru Biserică.
Evenimentul, care nu întâmplător se inserează la jumătatea cursului Sinodului despre familie deschis în mod solemn de Francisc duminică 4 octombrie, va avea loc în Aula "Paul al VI-lea" şi va fi deschis tuturor celor care vor voi să participe.
Cardinalul Lorenzo Baldisseri, secretar general al Sinodului episcopilor, a explicat că în cursul dimineţii nu doar se vor evidenţia adunările sinodale generale, ordinare şi extraordinare, ci şi fiecare adunare specială a Africii, a Europei, a Asiei, a Americilor, a Oceaniei care vor fi înzestrate cu o reprezentare vizuală cu pasajele cele mai importante ale diferitelor sinoade.
Marea figură a Papei reformator care "a scrutat cu curaj creştin semnele timpurilor" este pusă a doua oară în centrul Sinodului episcopilor voit de papa Francisc în formă extraordinară de la 5 la 19 octombrie 2014 ca pregătire pentru adunarea ordinară începută la 4 octombrie 2015 şi care se va termina la 25 octombrie 2015. Dacă anul trecut lucrările adunării extraordinare a episcopilor au fost încheiate cu beatificarea lui Paul al VI-lea, anul acesta revine amintirea acelui papă a cărei figură Francisc a schiţat-o - deşi pe scurt -, dar şi lecţia permanentă, care este valabilă pentru Biserica din 2000 şi mai ales pentru drumul de azi al Sinodului.
Aşa cum este cunoscut de acum, sensibilitatea la aşteptările şi la neliniştile omului modern au fost un motiv care l-a determinat pe papa Montini să caute dialogul cu toţi, neînchizând niciodată uşile pentru întâlnire: "Biserica şi papa - spunea el - deschizându-se lumii, văd atâtea persoane care nu cred; de aici stilul care trebuie să fie realizat: dialog cu toţi, pentru a vesti tuturor bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea lui Dumnezeu faţă de orice om". Tocmai plecând de la această dorinţă de dialog, pe care o găsim în documentele Conciliului al II-lea din Vatican Lumen gentium (Biserica drept comuniune), Gaudium et spes (Biserica în lumea modernă) şi în enciclica programatică Ecclesiam suam din 1964 (dialogul drept cuvânt-cheie pentru Biserică în lumea contemporană), Paul al VI-lea a stimulat Biserica la dialogul intraeclezial şi a condus-o în direcţia unei colegialităţi mai mari. La 15 septembrie 1965, cu motu proprio Apostolica sollicitudo ca răspuns la dorinţa părinţilor de la Conciliul al II-lea din Vatican pentru a menţine vie experienţa aceluiaşi Conciliu, Montini a instituit de fapt Sinodul episcopilor reglementat de Codul de Drept Canonic în canoanele 342-348.
Propunerea de a reface instituţia Sinodului, aşa cum se întâmpla în Biserica antică, se datorează totuşi cardinalului Silvio Oddi, pe atunci nunţiu apostolic în Republica Arabă Unită (Egipt), care la 15 noiembrie 1959 a cerut să se instituie un organ de conducere centrală a Bisericii, sau, pentru a folosi cuvintele sale, un organ consultativ. El explica: "Din multe părţi ale lumii vin plângeri pentru că Biserica nu are un organ consultativ permanent, în afară de congregaţiile romane. De aceea ar trebui instituit un fel de «Conciliu în miniatură» care să includă persoane care provin din Biserica din toată lumea, care să se întâlnească periodic, chiar şi o dată pe an, pentru a discuta chestiunile mai importante şi pentru a sugera noi căi posibile în activitatea Bisericii".
Conceptul religios de conciliu (sau cum erau numite în antichitate Sinoadele) cu multă probabilitate şi are originea dintr-o afirmaţie a lui Cristos: "Unde doi sau trei se vor aduna în numele meu, eu voi fi cu ei", dar din punct de vedere istoric primele "adunări sinodale" au fost convocate de cezaropapiştii din Orient - primul a fost Conciliul din Niceea în 325 prezidat de împăratul Constantin în prezenţa a 300 de episcopi, şi apoi, după ce a fost stabilit concordatul din Worms (1122), Biserica Papei Calixt al II-lea a revendicat dreptul de alegere şi învestitură a episcopilor. Acest al IX-lea Conciliu ecumenic ţinut în Lateran în martie 1123 a fost primul care a avut loc în Occident şi cu el au fost condamnate simonia, concubinajul preoţilor şi angajarea laicilor în administrarea treburilor ecleziastice, în afară de asta a fost confirmată legătura sacră a căsătoriei şi au fost reglementate cu norme juridice raporturile dintre călugări şi episcopi.
Dintre aşa-numitele "sinoade occidentale", primele zece au tratat chestiuni prevalent disciplinare sau pentru a combate ereziile, ultimele trei, Conciliul Tridentin (1545-1563), Vatican I (1869-1870), Vatican II (1962-1965), pe de altă parte sunt caracterizate de universalitatea efectivă a episcopilor veniţi, de deciziile luate şi de eficacitatea renovatoare produsă în viaţa Bisericii universale.
În epoca modernă se amintesc Conciliul I din Vatican, convocat de Pius al IX-lea şi convocat în 1869, care a fost suspendat atunci când Papa s-a declarat prizonier în Vatican din cauza venirii armatei lui Victor Emanuel al II-lea la Roma. În mod formal n-a fost închis niciodată şi din punct de vedere juridic s-a terminat la Crăciunul din 1961, când Ioan al XXIII-lea a convocat prin intermediul unei bule Conciliul al II-lea din Vatican.
În cursul celor trei merite ale magisteriului montinian s-au reunit cinci adunări mondiale convocate de el: patru generale (1967, 1971, 1974, 1977) şi una extraordinară (1969). La recitarea rugăciunii Angelus Domini de duminică 22 septembrie 1974, însuşi Paul al VI-lea a dat definiţia Sinodului Episcopilor: "Este o instituţie ecleziastică pe care noi, interogând semnele timpurilor, şi mai mult încercând să interpretăm în profunzime planurile divine şi constituţia Bisericii catolice, am stabilit-o după Conciliul al II-lea din Vatican, pentru a favoriza unirea şi colaborarea episcopilor din toată lumea cu acest Scaun Apostolic, printr-un studiu comun al condiţiilor Bisericii şi soluţionare unanimă a chestiunilor referitoare la misiunea sa. Nu este un Conciliu, nu este un parlament, ci un Sinod cu natură specială".
Din 1967 până astăzi au fost: 14 adunări generale ordinare, trei adunări generale extraordinare şi zece adunări speciale cu ocazia cărora o largă reprezentare a episcopilor dintr-o zonă geografică precisă se reuneşte pentru a discuta chestiuni referitoare la propria zonă.
(După Vatican Insider, 6 octombrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
