Simpozion şi jubileu de 150 de ani de prezenţă în România a Congregaţiei "Notre Dame de Sion"
Congregaţia "Notre Dame de Sion" şi Oficiul pentru Pastoraţie Biblică al Diecezei de Iaşi organizează simpozionul "Cuvântul lui Dumnezeu în pastoratia Bisericii şi viaţa creştină", organizat cu ocazia Jubileului de 150 de ani de prezenţă în Romania a acestei congregaţii.
Manifestarea va avea loc în zilele de 16 şi 17 septembrie 2016, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian. Programul este prezentat în afişul alăturat.
Sr. Iuliana Neculai, NDS
* * *
În ziua de duminică, 18 septembrie 2016, în biserica "Sfântul Mihail" din Săbăoani, PS Aurel Percă va prezida o Liturghie solemnă, de mulţumire pentru cei 150 de ani de activitate. La Iaşi, în biserica "Sfântul Anton", jubileul va fi marcat duminică, 25 septembrie 2016, prin Liturghia solemnă prezidată de PS Petru Gherghel.
Surorile acestei congregaţii au fost aduse în Moldova de episcopul Iosif Salandari, mai întâi la Iaşi, în anul 1866 şi apoi la Galaţi, în anul 1867.