Iaşi: Invitaţie la simpozionul internaţional "Dialogul iudeo-creştin. Rădăcini şi perspective. 60 de ani de la promulgarea Declaraţiei conciliare Nostra Aetate şi a Constituţiei dogmatice Dei Verbum de către Conciliul al II-lea din Vatican"
Congregaţia "Notre Dame de Sion" împreună cu Oficiul pentru pastoraţie biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, Institutul Teologic Romano-Catolic Iaşi şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică au bucuria de a vă invita la un simpozion internaţional care are ca temă principală dialogul Bisericii Catolice cu poporul evreu bazat pe Sfintele Scripturi comune.
Organizarea acestui simpozion are ca motivaţie faptul că, în ziua de 28 octombrie, respectiv 18 noiembrie, se împlinesc 60 de ani de la promulgarea Declaraţiei Nostra Aetate despre dialogul Bisericii Catolice cu religiile necreştine şi a Constituţiei dogmatice Dei Verbum despre revelaţia divină de către Conciliul al II-lea din Vatican.
Simpozionul se va desfăşura în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, în ziua de miercuri, 22 octombrie 2025, după următorul program.
Moderator: Pr. dr. Iosif Antili
8:45 Deschiderea simpozionului
PS Iosif Păuleţ, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi
Pr. dr. Ştefan Lupu, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic, Iaşi
9:00-11:35: 60 de ani de la promulgarea Constituţiei dogmatice Dei Verbum şi a Declaraţiei conciliare Nostra Aetate
Pr. dr. Tarciziu Şerban: "Nostra Aetate şi Dei Verbum: spre o viziune înnoită în înţelegerea textelor fondatoare ale Bisericii şi în definirea raporturilor ei cu poporul evreu"
Prof. dr. Marcie Lenk: "The Necessity of the Other to Understand Myself: A Jewish Theology of Christian-Jewish Understanding"
Prof. dr. Massimo Gargiulo: "What can Knowledge of Second Temple Judaism Contribute to Biblical Studies and Christian-Jewish Dialogue?"
Pr. dr. Ştefan Lupu: Documentele elaborate de Comisia pentru relaţiile religioase cu iudaismul
11.35-12.45: Fişe pentru cunoaşterea iudaismului
Pr. dr. Giuliano Savina: Prezentarea proiectului şi a materialului
Prof. dr. Felicia Waldman: "Istoria evreilor - impactul şi contribuţia lor la dezvoltarea societăţii româneşti".
14:15-15:00: Biblia prieteniei
Prof. dr. Marco Morselli Cassuto: Prezentarea celor trei volume ale Bibliei prieteniei
15.00-16.30: Viaţa şi activitatea în clandestinitate a surorilor Congregaţiei Notre Dame de Sion în timpul regimului comunist din România (1947-1989)
Sr. Iuliana Neculai, NDS: "De ce o astfel de carte?"
Pr. dr. Berea Corneliu: "Scrisori de dincolo de ziduri: Congregaţia Notre Dame de Sion şi destinul ei in comunism"
Pr. dr. Petru Ciobanu: "Când destinele individuale de credinţă întâlnesc istoria comunităţii ecleziale"
16.30-17.15: Concert cameral: Orchestra "Sonos Alumni Ensemble"
Intrarea este liberă. Vă aşteptăm!
Pr. dr. Ştefan Lupu