Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan de Grad Universitar Roman, sub patronajul Provinciei "Sfântul Iosif" a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali din România, organizează, în perioada 2-4 octombrie, Simpozionul literar "Orizonturi spre infinit" dedicat activităţii şi operelor literare ale preotului franciscan Ion M. Gârleanu, OFMConv. (22 mai 1892 - 15 martie 1944). Programul include conferinţe, celebrări euharistice şi diferite manifestări culturale. Printre conferenţiari: pr. Mihai Kaiter, prof. univ. dr. Viorica S. Constantinescu, prof. drd. Mariana Purţuc, lect. univ. drd. Puiu Ioaniţă, prof. univ. dr. Adrian Popescu, prof. univ. dr. Alexandru Cistelecan, pr. Alois Bulai, ES Jean-Claude Périsset.
* * *
Programul simpozionului
2 octombrie
08.45 - Cuvânt de deschidere adresat participanţilor de către pr. Ion Ciuraru, ministru provincial al Provinciei "Sfântul Iosif" a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali din România
09.00 - Conferinţă: Poeţi şi Sfânta Scriptură: pr. Mihai Kaiter - Germania
10.00 - Conferinţă: Poemele mistice ale Terezei de Avila: prof. univ. dr. Viorica S. Constantinescu, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi
10.45 - Pauză
11.00 - Conferinţă: Julien Green şi călătoria spre absolut: prof. drd. Mariana Purţuc, Şcoala Normală "Vasile Lupu", Iaşi
12.00 - Sfânta Liturghie
15.00 - Conferinţă: Elemente mistice în Confesiunile sfântului Augustin: lect. univ. drd. Puiu Ioaniţă, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi
16.00 - Moment liric susţinut de studenţii Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan de Grad Universitar din Roman în colaborare cu cvartetul "Prietenii Sfântului Francisc"
17.30 - Pauză
17.45 - Dezbatere publică a temelor prezentate de conferenţiari
18.30 - Moment de rugăciune: Vesperele
+
3 octombrie
09.00 - Conferinţă: Ion M. Gârleanu - poetul franciscan: prof. univ. dr. Adrian Popescu, Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca
10.00 - Conferinţă: Poezia religioasă românească şi dimensiunea ei franciscană: prof. univ. dr. Alexandru Cistelecan, Universitatea din Târgu-Mureş
10.45 - Pauză
11.15 - Lansarea primului volum al operei literare: "Ion M. Gârleanu - Poezii şi comentarii", Editura "Serafica", Roman, 2003 (ediţie îngrijită de fr. lect. univ. drd. Iosif Bisoc, OFMConv.)
12.00 - Sfânta Liturghie
15.00 - Conferinţă: Dimensiunea poetică a Psaltirii: pr. Alois Bulai, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi
16.00 - Moment liric şi concert de orgă susţinute de studenţii Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan de Grad Universitar din Roman
17.30 - Pauză
17.45 - Dezbatere publică a temelor prezentate de conferenţiari
18.30 - Moment de rugăciune: Vesperele
21.00 - Transitus sancti Francisci prezidat de ES Mons. Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România
+
4 octombrie
10.30 - Conferirea ordinului sacru al diaconatului unor fraţi ai Provinciei "Sfântul Iosif" a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali din România, prin impunerea mâinilor şi rugăciunea consacratorie a ES Mons. Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi festivitatea de deschidere a anului universitar 2003-2004
* * *
Pr. Ion M. Gârleanu
În cursul existenţei sale seculare, Provincia Fraţilor Minori Conventuali "Sfântul Iosif" din România a dăruit Bisericilor locale din ţară nenumărate personalităţi ale vieţii duhovniceşti şi culturale. Printre acestea se numără şi părintele Ion M. Gârleanu (22 mai 1892 - 15 martie 1944).
Viaţa lui pământească, relativ scurtă, a fost o oglindire a zelului şi abnegaţiei sale pastorale, dar şi a înclinaţiei sale spre nesfârşitul univers al culturii în general şi al literaturii în special.
După formarea sa spirituală şi intelectuală dobândită în cadrul gimnaziului din Hălăuceşti, a fost trimis de superiori să-şi continue studiile la Facultăţile pontificale ale ordinului din Roma şi Assisi; hirotonirea preoţească o va primi în ziua de 15 august 1922, în capela "La Tomba" unde se odihnesc rămăşiţele pământeşti ale sfântului părinte Francisc, trubadurul lui Dumnezeu.
Întors în ţară, va activa iniţial la Parohia din Săbăoani şi ulterior în cadrul Noviciatului din aceeaşi localitate, ca magistru, între anii 1924 şi 1931. În anul 1931 cere şi i se aprobă să meargă la Oradea, unde fraţii franciscani sunt solicitaţi pentru activităţi pastorale şi didactice de către episcopii greco-catolici. Ajuns la Oradea, părintele se dedică cu deosebit elan atât activităţii de paroh al bisericii catedrale din Oradea Mare (1931-1937), cât şi activităţii de duhovnic al studenţilor şi elevilor. Cei care l-au cunoscut pe părintele Ion M. Gârleanu l-au numit "fericitul Ieremia Valahul al nostru", deoarece, în timpurile grele ale Celui de-al II-lea Război Mondial, îl vedeau mergând din casă în casă pentru a aduna câte ceva de la cei care aveau mai mult şi a-i ajuta pe cei lipsiţi. Era deosebit de respectat şi admirat atât de către intelectuali, cât şi de către cei nevoiaşi. Copiii, tinerii şi studenţii erau predilecţii convorbirilor, catehezelor şi întâlnirilor sale spirituale. Activitatea de director spiritual desfăşurată în cadrul Academiei Teologice Greco-Catolice din Oradea (1931-1937) şi al Şcolilor episcopale din Beiuş (1940-1943) a fost benefică pentru toţi. Ecoul activităţii sale duhovniceşti nu s-a stins nici astăzi în conştiinţele celor din Biserica Greco-Catolică din Eparhia de Oradea în care a activat.
Pentru cei care nu cunosc în profunzime scrierile sale, s-ar putea spune că "(...) nu trebuie să fie construit un castel în jurul unui fir de nisip..." Totuşi, dacă se analizează cu atenţie conţinutul literar al compoziţiilor sale, dacă luăm în consideraţie faptul că personalităţi remarcabile ale literaturii şi teologiei i-au preţuit operele - iar aceasta se oglindeşte în recenziile, articolele şi comentariile apărute în diferite reviste -, precum şi faptul că poeziile sale sunt citite, preţuite şi retipărite, trebuie să recunoaştem că operele literare ale părintelui Ion M. Gârleanu au şi astăzi o deosebită valoare în cadrul literaturii religioase române.
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru aceşti înaintaşi ai noştri, în mod deosebit pentru părintele Ion M. Gârleanu, şi dorim celor care vor citi poeziile sale să le mediteze spre mărirea lui Dumnezeu şi spre binele lor sufletesc.