La 28 decembrie 2016, pr. Gheorghe Antal OFMConv. a trecut la Domnul, după ce cu câteva zile înainte fusese internat în spitalul municipal din Roman (jud. Neamţ). Avea 84 de ani.

Pr. Gheorghe Antal OFMConv. s-a născut la Faraoani, jud. Bacău, la 3 aprilie 1932, fiind primul dintre cei şapte copii ai soţilor Mihai şi Varvara.

La vârsta de 7 ani a început Şcoala primară frecventând cinci clase, cu întrerupere de un an, în 1944, din cauza războiului. Un an mai târziu, în 1945 a fost admis şi a intrat în Seminarul Franciscan din Hălăuceşti unde a absolvit Gimnaziul (Seminarul mic).

În anul 1948, regimul comunist a închis Seminarul, tocmai când tânărul seminarist Gheorghe, în vârstă de 17 ani, se pregătea să dea examenul de capacitate pentru a continua cursurile superioare liceale.

La 13 martie 1949, Securitatea a arestat preoţii care slujeau în comunitatea din Faraoani împreună cu un grup de credincioşi, iar după două zile l-au arestat şi pe seminaristul Gheorghe Antal care se întorsese acasă după închiderea seminarului din Hălăuceşti. După opt zile de interogatorii şi torturi (a fost legat cu cablul electric şi curentat) a fost eliberat, rămânând însă permanent sub controlul şi supravegherea agenţilor securităţii.

În anul 1952 a fost încorporat în armată, iar în decembrie 1955, imediat după încheierea stagiului militar, i-a cerut pr. Alois Herciu (ministru provincial în clandestinitate) să-l recomande ca să poată intra în Seminarul din Alba-Iulia. Părintele Herciu i-a cerut să mai aibă răbdare până în anul următor, căci începuse deja anul şcolar.

În anul 1956, având recomandările pr. Dumitru Lucaci şi a PS Ioan Duma, tânărul Gheorghe s-a prezentat în faţa PS Marton Aron, episcop de Alba Iulia, căruia i-a exprimat dorinţa de a putea intra în seminar. Întrucât între timp se pusese restricţia ca în seminar să nu mai fie primiţi decât tineri până la 17 ani, iar la teologie numai cei cu diplomă de bacalaureat, părintele nu a putut fi primit şi i s-a cerut să mai aştepte până când bunul Dumnezeu va orândui altfel.

Între timp s-a pregătit în secret la disciplinele filosofice şi teologice sub îndrumarea preoţilor Anton Olaru şi Gheorghe Pătraşcu (ministru provincial în clandestinitate), iar la 14 septembrie 1980 a fost hirotonit preot în secret la Slănic Moldova de către cardinalul Alexandru Todea.

Până în decembrie 1989, când a căzut regimul comunist, părintele Gheorghe a continuat să locuiască în casa sa din Faraoani şi să activeze ca organist în biserica din localitate, fără a-şi putea manifesta în public identitatea de preot şi de frate franciscan.

Tot în secret, având aprobarea părintelui Gheorghe Pătraşcu, s-a ocupat de pregătirea unui număr de 30 de surori Franciscane Misionare de Assisi, care au depus profesiunea religioasă în clandestinitate.

În anul 1990, părintele Gheorghe Antal s-a pensionat şi a fost trimis de către superiorii Ordinului Franciscan la Bucureşti ca asistent spiritual al surorilor franciscane care slujeau la spitalul municipal din Bucureşti.

În anul 1992 a fost transferat la Seminarul Franciscan din Roman unde a slujit ca secretar şi confesor, iar în anul 1996 a fost numit magistru de novici al noviciatului de la Luizi-Călugăra.

În anul 1997, a revenit la Roman, la Institutul Teologic Franciscan din Roman unde i s-a încredinţat misiunea de retipărire a cărţilor editate de fraţii franciscani înainte de suprimarea Ordinului, activitate pe care a desfăşurat-o cu mult zel, punând astfel bazele Editurii "Serafica", al cărei director onorific a rămas până la sfârşitul vieţii.

În tot acest timp, în ciuda mai multor boli de care suferea, părintele Gheorghe Antal a continuat să expedieze în ţară şi în străinătate pachete cu cărţi şi obiecte religioase şi să ofere cu multă disponibilitate şi generozitate slujirea de confesor, atât seminariştilor cât şi preoţilor şi credincioşilor, care l-au căutat mereu în număr mare pentru a primi iertarea şi milostivirea lui Dumnezeu în sacramentul Reconcilierii.

Stăruinţa părintelui de a deveni slujitor al lui Cristos şi urmaş al sfântului Francisc din Assisi în vremuri potrivnice unor astfel de inspiraţii şi dorinţe sfinte, fidelitatea sa faţă de jurămintele făcute în cel mai mare secret lui Dumnezeu şi autorităţilor bisericeşti, asistenţa spirituală şi formativă acordată surorilor franciscane, munca asiduă de a tipări şi de a difuza cărţi şi obiecte religioase, disponibilitatea, răbdarea şi blândeţea sa manifestată tuturor penitenţilor, şi nu în ultimul rând, ascultarea, modestia şi umilinţa care l-au caracterizat mereu, i-au adus stima şi aprecierea tuturor confraţilor săi ca şi a tuturor acelora care l-au cunoscut.

Trupul neînsufleţit al părintelui Gheorghe Antal va fi expus începând din după-amiaza zilei de miercuri, 28 decembrie, în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, urmând ca mai apoi să fie transportat la Faraoani (jud. Bacău) unde va avea loc înmormântarea, în ziua de vineri, 30 decembrie 2016, începând cu ora 10.00.

Dumnezeu să-l primească în rândul sfinţilor şi aleşilor săi!

Requiescat in pace!

Fr. Virgil Blaj