Un grup de credincioşi din Dieceza de Iaşi, împreună cu PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, preoţi, persoane consacrate, a realizat în perioada 11-13 mai 2007 un pelerinaj la Sighetu Marmaţiei în amintirea celor care au fost victime ale sistemului totalitar, din perioada comunistă. Un aspect particular al acestui moment de cinstire a memoriei predecesorilor l-a constituit vizitarea închisorii în care a murit episcopul Anton Durcovici.
A fost şi o Liturghie concelebrată, sâmbătă, 12 mai, la ora 10.00, de ierarhii romano-catolici şi greco-catolici din cadrul Conferinţei Episcopilor din România, în Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei, la mormintele episcopilor care au murit în închisoarea de la Sighet.
* * *
Dimineaţă de mai. Frumoasă cum numai dimineţile de mai pot fi. Suntem în luna Sfintei Fecioare, cea tot frumoasă. Din curtea catedralei plecăm patruzeci de pelerini spre Sighetu Marmaţiei. Mulţi dintre noi pentru prima dată în viaţă. Emoţii, multe emoţii.
Vom vizita "Memorialul" de la Sighet. Ultimul "domiciliu" de pe acest pământ al episcopului nostru Anton Durcovici. "Ghidul" nostru: părintele Iulian Tancău. Autocarul porneşte şi o dată cu el gândurile şi emoţiile noastre. Cum va fi?
Se împart "fluturaşi" cu cântece mariane, se lasă un sfert de oră de meditaţie, se îngână un cântec, fiecare cu cel îndrăgit. Dar la un moment dat se produce minunea: Venim o Preacurată, care se afla pe buzele tuturor. Cântecul umplea inimile de bucurie şi, ca un firesc, la terminare, s-a început rugăciunea rozariului: misterele de bucurie. La fiecare mister, cântec: O, Măicuţă sfântă, sau O, Marie, o preadulce Mamă, sau Marie, întoarceţi privirea, Fecioara la munte. Ultimul avea să devină şlagărul pelerinajului. Am ajuns. Vizităm "Memorialul" şi totul devine fără cuvinte în faţa atrocităţilor ce şi-au amprenta pe aceste ziduri. Inimile noastre se sufocă.
Se naşte o întrebare chinuitoare: Cum a fost posibil? Au fost oameni cei care au gândit asemenea chinuri? Suntem marcaţi toţi de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani. După o rugăciune comună ne retragem în tăcere, păstrând în inimi imagini ce nu se vor şterge niciodată. "Camera neagră" cu lanţurile din mijlocul ei, lanţuri grele terminate cu cătuşe vor defini mereu mizeria din inimile încărcate de ură ale unora dintre semenii noştri.
După o scurtă vizită la Cimitirul "Săpânţa", loc de manifestare a spiritului, ne retragem în grupuri de două-trei persoane la gazdele noastre din Sighet, care ne-au primit cu foarte multă bucurie.
Noaptea ce a urmat a fost una foarte scurtă... Moldoveni şi maramureşeni s-au întâlnit în jurul unei mese şi şi-au împărtăşit fiecare din viaţa sa şi amintirile sale.
A doua zi, la ora 9.30, ne aflam în faţa "Memorialului", cu episcopii diecezei noastre, PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, dar şi cu mulţi alţi episcopi. Ne îndreptăm spre Cimitirul Săracilor pentru celebrarea sfintei Liturghii. Pe străzile Sighetului, dar şi în afara lui, pelerinii cântă şi se roagă. Liturghia este celebrată în rit greco-catolic. Timpul a fost cu noi: nici cald nici rece, doar câţiva stropi de ploaie.
La sfârşit a fost tradiţionala ospitalitate românească: sărmăluţe, palincă şi dulciuri. După fotografia de grup ne salutăm gazdele din ajun şi ne îndreptăm spre autocar. Pe drum, sub adânca impresie a experienţei spirituale trăite, timpul petrecut a cuprins momente de rugăciune, de meditaţie şi de cântec.
Ajungem din nou în curtea catedralei seara târziu. Şi întrebarea "Cum a fost?" rămâne o vreme fără cuvinte. Un lucru îl ştiu cu siguranţă: nu voi uita niciodată, nu trebuie să uit niciodată. Restul e tăcere, multă tăcere.
Emil Bejan
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
11-13 mai: Sighetu Marmaţiei: Pelerinaj in memoriam.
