Un grup de credincioşi din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, însoţit de pr. Iosif Dorcu şi pr. Petru Sescu, a participat în perioada 8-9 mai 2009 la pelerinajul de la Sighetu Marmaţiei, organizat în amintirea episcopului Anton Durcovici.
Grupul din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" a pornit spre Sighetu Marmaţiei vineri, 8 mai, pentru a lua parte alături de alţi oameni de diferite confesiuni la pelerinajul anual de la Sighet, închinat victimelor regimului comunist din România.
Ajunşi vineri seara la Sighet, pelerinii au fost cazaţi la Casa Madre Colomba a Surorilor Benedictine de Caritate.
Sâmbătă dimineaţă, 9 mai, credincioşi romano-catolici şi greco-catolici, în frunte cu păstorii lor s-au adunat la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (fosta închisoare de la Sighet), locul unde au primit cununa martiriului în perioada comunistă nenumăraţi ierarhi, generali, oameni politici şi de cultură ai României.
Intrat în închisoare pentru prima dată te cuprinde o senzaţie de cutremurare, de uimire şi oricât ai încerca să-ţi imaginezi ceea ce s-a întâmplat acolo, nu vei reuşi întru totul. Câteva ore nu sunt suficiente pentru a te acomoda. E nevoie de linişte, multă linişte pentru ca amintirea lor să nu fie zdruncinată. Pelerinii urcă treptele calvarului închisorii, trepte pe care au trecut picioarele atâtor martiri. Trec prin aceleaşi holuri, se opresc la aceleaşi staţiuni ale camerelor încărcate cu chipuri răvăşite, imagini, poveşti, poezii cutremurătoare, lanţuri... groase. Întrebări se ridică, răspunsurile întârzie să apară. De ce? Pereţii fiecărei celule vorbesc parcă despre ceea ce au văzut, despre suferinţa la care au fost martori...tăcuţi şi reci. Oamenii se perindă prin toate celulele. Unii vorbesc în şoaptă, alţii însă păşesc în tăcere. Ajung şi la celula morţii de la etajul I, locul unde a murit episcopul nostru Anton Durcovici. Atmosfera camerei este sufocantă. Doar o uşă cu vizetă... prin care pătrunde te miri ce. În mijlocul camerei, tronează două lanţuri scurte care l-au ţinut legat pe episcopul Durcovici. Se aprind câteva lumânări, după care se cântă Cristos a înviat. Adu-ţi mâinile tale şi pune-le pe lanţuri şi fii credincios... lui Dumnezeu.
La ora 10.00, circa 1.000 de pelerini (preoţi, persoane consacrate, seminarişti, credincioşi), în frunte cu PS Vasile Bizău, episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, cu sediul la Blaj, au pornit în procesiune spre Cimitirul Săracilor, unde s-a celebrat sfânta Liturghie în memoria celor ucişi. Pe parcursul drumului dintre închisoare şi cimitir credincioşii cântă şi se roagă. Printre ei şi grupul de pelerini din Iaşi cu pancarta ridicată sus. Nu după mult timp se ajunge la Cimitirul Săracilor, locul unde au fost înmormântaţi episcopii greco-catolici Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frenţiu şi Ioan Suciu, alături de atâţia alţi martiri. Începe sfânta Liturghie în rit greco-catolic, prezidată de ÎPS Lucian Mureşan, arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş şi arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, împreună cu PS Ioan Şişeştean, episcop de Maramureş, PS Vasile Bizău, episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, cu sediul la Blaj şi PS Jenö Schönberger, episcop romano-catolic de Satu Mare. Vremea este minunată iar cerul încântător. Corul îşi face simţită prezenţa prin deosebitele cântări la care se asociază şi ceilalţi. Preoţii stau adunaţi în jurul altarului, iar lângă ei stă poporul. După celebrarea sfintei Liturghii urmează predica PS Vasile Bizău. Vorbind despre sărbătoarea pelerinajului închinat victimelor de la Sighet, PS Vasile a evidenţiat valoarea suferinţei celor care au trecut prin închisoarea comunistă. O suferinţă care nu a fost în zadar, căci după cum spunea Tertulian, "sângele martirilor este sămânţa creştinilor". Făcând referinţă la parabola viţei din textul evanghelic care a fost proclamat în cadrul Liturghiei, PS Vasile a vorbit despre viţa care este curăţată pentru a aduce rod şi mai bogat. Martirii de la Sighet au fost curăţaţi, purificaţi şi au adus roade bogate, care sunt concretizate în cei prezenţi. Cei care au murit au fost legaţi puternic de Cristos, viţa cea adevărată, seva care le-a alimentat viaţa şi moartea, şi care i-a făcut să treacă peste toate. PS Bizău i-a îndemnat pe toţi să nu se închisteze în trecut, ci să privească spre viitor cu speranţă, dar să nu uite că Biserica va continua să sufere în trupul ei într-o parte sau alta a lumii, într-un timp sau altul.
În încheiere a luat cuvântul şi PS Ioan Şişeştean, care a mulţumit tuturor celor prezenţi. După rugăciunea de binecuvântare a ierarhilor, a urmat agapa frăţească pregătită de credincioşii localnici la care au participat toţi cei prezenţi.
Cu tristeţe parcă, dar şi cu bucurie, pelerinii din Iaşi au plecat spre casă, ducând amintirea celor văzute şi trăite, pentru a povesti şi altora.
Liviu Crişmaru
* * *
Din nou la Sighet, cu iubire...
Vestea că voi merge la Sighet mi-a umplut inima de emoţie şi bucurie
Mai erau cinci zile până la plecare...
Starea emoţională creştea de la o zi la alta.
A venit şi ziua de 8 mai 2009, ziua fericitului Ieremia, ziua plecării spre Sighet.
Dimineaţa a fost pentru rugăciune, Liturghie şi rozariu.
E luna mai şi Măicuţa este, mai mult ca oricând, mai aproape de noi.
După ultimele pregătiri, îmbarcarea...
În prezenţa pr. Iosif Dorcu, decan de Iaşi, însoţit de pr. Petru Sescu, vicar episcopal, urcăm într-un microbuz şase laici.
Plecăm.
Drumul spre Sighet este destul de lung, timp suficient pentru rozariu, cântece mariane, dar şi ascultarea, într-o înregistrare de excepţie, a scrisorilor sfântului Paul.
Uşor, uşor, seara se lasă peste Maramureş, când ajungem la Sighet. Intrăm în oraş.
Suntem cazaţi la Surorile Benedictine de Caritate, un loc plin de linişte şi pace, un loc în care descoperim ce înseamnă iubirea de semeni. Două surori îmbracă zilnic haina bunătăţii, a iubirii celor mici, dăruindu-le celor 213 copii aflaţi în grijă, căldura unei inimi de mamă, dar şi hrana necesară trupului. Zâmbetul şi bunăvoinţa au fost cartea de vizită afişată pe chipul lor tot timpul.
A două zi, în zori, am plecat spre Memorial, închisoarea ce a devenit altar de jertfă pentru episcopii şi preoţii noştri.
Memorialul este pentru noi aeroportul de pe care a decolat spre cer episcopul nostru de Iaşi, Anton Durcovici. Pentru a se înălţa avea nevoie de putere, iar puterea i-a venit de la Isus şi Maria. Nici cele două lanţuri sinistre, capabile să ţină în loc o garnitură de tren, n-au fost în stare să-i oprească zborul. Sufletul său s-a înălţat la cer sub privirile neputincioase ale celor care îl torturau.
Nu mai puteau să-i facă nimic.
Suntem în locul înălţării.
Cineva spune să aprindem trei lumânări, dar când le aşezăm printre lanţuri sunt patru. Am înţeles un pic mai târziu că erau de fapt "cele patru lumini evanghelice" ce luminează acum catedrala noastră din Iaşi pe cele patru coloane.
Era mulţumirea preasfinţitului Anton pentru opera continuată de episcopul nostru Petru Gherghel.
Ne-am rugat, am cântat Cristos a înviat, am privit îndelung cele două lanţuri ce au fost sfinţite de martiriul episcopului Anton Durcovici.
În jurul orei 9.30 ne-am încolonat, episcopul Vasile Bizău, preoţi, persoane consacrate, laici, pentru a merge spre Cimitirul Săracilor, locul unde se va desfăşura Liturghia în rit greco-catolic. Ajunşi la cimitir, a început sfânta Liturghie prezidată de arhiepiscopul Lucian Mureşan. Evanghelia a avut ca temă parabola viţei. În predica sa, episcopul Vasile Bizău a subliniat încă o dată cât de important este pentru creştini să-şi ancoreze viaţa, cu tot ce implică ea, pe viţa care este Cristos. Doar aşa noi, mlădiţele, vom putea da rod bogat. Avem cea mai puternică dovadă, cea a martirilor care şi-au dăruit viaţa pentru Cristos şi care dorm somnul păcii pe aceste meleaguri.
Rodul lor suntem noi toţi, cei adunaţi pentru a asculta cuvântul, pentru a aduce omagiul şi respectul nostru celor ce şi-au păstrat credinţa, celor care, cu preţul vieţii, s-au jertfit pentru adevăr. Acum ne privesc de la fereastra cerului şi se bucură pentru că martiriul lor a adus rod. Noi suntem rodul acestor jertfe.
Pe margini, şiruri de oameni aşteaptă în tăcere sacramentul Pocăinţei şi al iertării, iar când îl obţin chipurile se luminează, bucuria pune capăt tuturor neliniştilor sufleteşti.
Liturghia s-a terminat. Creştini din Sighet invită pe toţi cei prezenţi la o masă în aer liber. Se fac fotografii de grup, se regăsesc prietenii de anul trecut sau de acum doi ani. Se transmit urări şi veşti pentru prietenii absenţi. În cele din urmă, cu o undă de regret în suflet, ne pregătim de întoarcere. Sunt sigur că toţi avem în gând durerea despărţirii de episcopul nostru, Anton Durcovici...
Cât de departe te-au adus călăii, Preasfinţite...
Cât de lung a fost drumul Golgotei...
Dorim ca în fiecare an pelerinajul de la Sighet să fie unul de suflet şi dor, de aici din Iaşi, din inima diecezei pe care aţi condus-o cu atâta dăruire.
Drumul spre casă ne regăseşte în rugăciune, cântece mariane, în împărţirea impresiilor de la Sighetul care rămâne tot mai în urmă.
Rămânem cu bucuria întâlnirii cu episcopul nostru Anton Durcovici, pentru care ne vom ruga mereu ca Domnul să-l ridice la cinstea altarelor.
Memorialul de la Sighet rămâne o amintire deschisă.
Nu trebuie uitat niciodată. Ajungem în acelaşi loc din care am plecat: în faţa episcopiei.
Coborâm şi ne îndreptăm spre casele noastre.
Şi totuşi, rămân în suflet întrebări parcă fără răspuns.
Cum a fost posibil Sighetul? Cum au fost posibile atâtea răni pe trupul ţării? Cum au fost posibile atâtea cruci, atâtea Golgote?
Răspunsul vine de la Isus.
Numai de la el. "Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi" (In 15,20). "Însă curaj, eu am învins lumea" (In 16,33).
Mulţumesc, Doamne, pentru darul tău, episcopul Anton Durcovici, trimis păstor pentru noi.
Despre Sighet nu se poate scrie decât cu iubire...
Emil Bejan
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8-9 mai: Sighet: Pelerinaj în memoria episcopului martir Anton Durcovici
