Parohia "Înălţarea Domnului" din Moineşti şi filiala Pietrosu au fost duminică, 19 iunie, în sărbătoare, prilejuită de sfinţirea bisericilor proprii.
La ora 9.30, episcopul Petru Gherghel a fost întâmpinat la intrarea în localitatea Pietrosu de foarte mulţi credincioşi. Printre aceştia s-a aflat şi un grup de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, îmbrăcaţi în sărbătoare. Ei au aruncat petale de flori pe unde avea să treacă episcopul. Celebrarea a început sub semnul ameninţării ploii.
Au concelebrat, alături de episcop, pr. Anton Dancă, pr. Fabian Doboş, pr. Mihai Pătraşcu, pr. Iosif Balint şi pr. paroh Valentin Cochior. În cuvântul de deschidere, PS Petru Gherghel a scos în evidenţă importanţa Bisericii în viaţa creştinului. La celebrare au participat foarte mulţi creştini catolici şi ortodocşi. Printre aceştia s-au numărat Constantin Avram, subprefectul de Bacău, Ioan Şelaru, primarul comunei Zemeş, şi mulţi consilieri locali. Credincioşii au contribuit la fastul sărbătorii, cântând împreună lui Dumnezeu şi exprimându-şi bucuria inimii lor. La finalul celebrării a fost citit decretul episcopal de consacrare a bisericii din localitate, iar episcopul a împărţit iconiţe la copiii şi credincioşii prezenţi.
Episcopul s-a îndreptat apoi spre Moineşti. La ora 11.50, PS Petru Gherghel a sosit în oraşul Moineşti, fiind întâmpinat de foarte mulţi creştini catolici şi ortodocşi. La fel ca la Pietrosu, episcopul a fost primit de grupuri de copii. Toţi au participat la consacrarea altarului şi a bisericii. Celebrarea a început la ora 12.30 prin binecuvântarea cu apă sfinţită şi tăierea panglicii care lega uşile bisericii de către episcop şi primarul municipiului Moineşti, domnul Vasile Ailincăi. În cuvântul parohului au fost prezentaţi paşii parcurşi în construcţia noii bisericii, fiind evidenţiaţi şi toţi cei care au contribuit la ridicarea ei. Cei care au intrat în biserică au putut observa picturile şi arhitectura deosebită. Celebrarea a continuat în prezenţa unui număr de peste 30 de preoţi romano-catolici. La sfânta Liturghie a asistat şi mai mulţi preoţi ortodocşi, în frunte cu pr. protopop de Moineşti, Petru Todeancă.
În predica ţinută de episcopul Petru Gherghel s-a accentuat importanţa bisericii pentru trăirea vieţii creştine, fiind citate şi cuvinte din predicile sfântului Augustin. După omilie, a fost consacrat altarul şi au fost unşi stâlpii bisericii cu ulei sfinţit de către pr. Mihai Percă şi pr. Ioan Purcaru, foşti parohi, care au contribuit la zidirea bisericii.
La sfârşit, episcopul Petru Gherghel le-a mulţumit autorităţilor, în special primarului Vasile Ailincăi, senatorului Radu-Cătălin Mardare, precum şi inginerului Constantin Săftoiu, director general la OMV, sucursala Moineşti.
Preasfinţitul a evidenţiat în mod deosebit corul bisericii, condus de domnul profesor Cristian Cuciac, care i-a încântat pe toţi cei prezenţi. Celebrarea s-a încheiat cu citirea decretului episcopal de consacrare a altarului şi a bisericii. Parohul a dat citire numelor celor care au primit diplomă de onoare pentru contribuţia avută la construirea minunatului lăcaş de rugăciune. A urmat binecuvântarea arhierească dată de episcop.
La agapa frăţească de după Liturghie au participat mulţi invitaţi, care au analizat cu interes şi au apreciat efortul depus de toţi pentru finalizarea lucrărilor de la cele două biserici sfinţite.
Comunitatea îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru această zi, pentru că au ajuns ca biserica şi altarul să fie consacrate. Cu siguranţă că s-a observat mâna lui Dumnezeu care a lucrat prin mulţi credincioşi la ridicarea acestor clădiri. Credincioşii mulţumesc Excelenţei sale Petru Gherghel, care a contribuit atât de mult la construirea bisericii, precum şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă care au contribuit financiar şi prin muncă. Dumnezeu să le dea sănătate şi răsplată!
Pr. Valentin Cochior
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 iunie: Sfinţirea bisericilor din Moineşti şi Pietrosu
