Duminică, 29 iunie 2025, în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, comunitatea catolică din Oneşti a avut parte de o dublă sărbătoare, fiind celebrată Sfânta Liturghie de hram, în cadrul căreia a fost consacrat altarul şi a fost sfinţită Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul". Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, avându-l alături şi pe ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti. La eveniment au mai participat părintele paroh, preoţi din decanat, preoţi originari din comunitate, preoţi care au activat în această parohie şi alţi preoţi invitaţi. De asemenea, au fost prezenţi: părintele Nicolae Zaharia, Protopop al Protoieriei Oneşti, domnul Claudiu Găburel, viceprimar al Municipiului Oneşti, credincioşii celor două parohii catolice din Oneşti, dar şi credincioşi din alte parohii mai apropiate sau mai îndepărtate.
La ora 10.45, cei doi episcopi au fost primiţi în mod oficial în faţa bisericii de părintele paroh Gheorghe Cojocaru şi de toţi cei prezenţi. Celebrarea solemnă a început la ora 11.00, când episcopii, preoţii, seminariştii şi ministranţii, venind în procesiune, au fost aşteptaţi de toţi credincioşii prezenţi. Ajunşi în faţa Bisericii, Preasfinţitul Iosif i-a salutat pe credincioşi, iar apoi, părintele paroh a prezentat un scurt istoric al lucrărilor de renovare care au început sub conducerea sa în anul 2023 şi au fost finalizate în anul 2025.
În continuare, episcopul a binecuvântat apa şi sarea, pentru a stropi pereţii exteriori ai bisericii. A urmat ritul deschiderii uşilor, după care, în procesiune, s-a intrat în interiorul bisericii, episcopul stropind şi pereţii interiori. Ajunşi în prezbiteriu, s-a intonat imnul "Mărire" şi au fost proclamate lecturile.
Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de ÎPS Aurel Percă care, la început, a scos în evidenţă faptul că aceste evenimente: hramul, consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii sunt "o adevărată împletire între piatra materială şi piatra vie care este Cristos". Apoi, ÎPS Aurel a prezentat o scurtă istorie a parohiei, spunând că biserica din Oneşti este "martora vie a atâtor generaţii: de la bunicii noştri care veneau aici cu bucurie, la copiii care astăzi se joacă în curtea bisericii, la cei plecaţi departe care îşi amintesc cu dor de botezurile, de nunţile şi de slujbele din biserică". Continuând predica, a pus în faţă şi exemplul patronilor bisericii, Sfinţii Petru şi Paul, doi oameni diferiţi, dar uniţi de aceeaşi iubire: iubirea pentru Isus Cristos, scoţând în evidenţă că fiecare credincios, cu darul primit de la Dumnezeu, poate fi un "mic Petru şi un mic Paul în Oneştiul nostru. Petru ne învaţă să fim statornici, să fim fideli, chiar dacă mai cădem; Paul ne învaţă să fim misionari neobosiţi, gata mereu să începem din nou, chiar dacă uneori apare şi eşecul". În final, Înaltpreasfinţitul i-a îndemnat pe credincioşi să nu lase biserica goală, să nu uite de sfintele taine şi să nu piardă obiceiul rugăciunii.
După predică a urmat Crezul, Litania tuturor sfinţilor şi depunerea relicvelor în altar. Au fost depuse relicve ale Sfântului Ioan Paul al II-lea, ale Sfântului Paul al VI-lea, ale Sfântului Anton de Padova, ale Fericitului Ieremia Valahul, ale Fericitului Anton Durcovici, ale Fericitului Vladimir Ghika şi ale Fericitei Veronica Antal. Au urmat rugăciunea de Consacrare, ungerea altarului şi a pereţilor Bisericii cu sfânta Crismă, ritul tămâierii altarului şi a pereţilor. Imediat după, altarul a fost acoperit cu faţa de altar, iar lumânările şi becurile au fost aprinse, luminând întreaga biserică, în timp ce corul a intonat cântecul "Înnoieşte-te Noule Ierusalime". Ritul consacrării fiind încheiat, Sfânta Liturghie a continuat cu Liturgia Euharistică.
La finalul celebrării s-a dat citire "Decretului pentru consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii". Apoi a luat cuvântul părintele paroh, Gheorghe Cojocaru, care a scos în evidenţă că toate au fost făcute pentru slava lui Dumnezeu. A adus mulţumiri lui Dumnezeu şi tuturor celor care au participat şi s-au implicat la lucrările de renovare a bisericii, în special credincioşilor parohiei "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul", credincioşi pe care el îi păstoreşte şi care i-au fost alături în aceşti ani. Şi, în final, le-a mulţumit şi tuturor celor prezenţi la această sărbătoare. Ultimul care a luat cuvântul a fost Preasfinţitul Iosif Păuleţ, care a adus un gând de recunoştinţă părintelui paroh, felicitându-l atât pe el, cât şi pe credincioşii din parohie, îndemnându-i pe aceştia să fie alături de păstorii lor sufleteşti. Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea finală şi trimiterea poporului.
Pr. Adrian Bortă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
29 iunie: Dublă sărbătoare la Oneşti: Hramul şi sfinţirea Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul"
