Moineşti: Sfinţirea capelei mortuare de la Pietrosu şi deschiderea misiunilor populare

Joi, 18 mai 2023, în sărbătoarea Înălţării Domnului, filiala Pietrosu a Parohiei Moineşti s-a bucurat de un eveniment unic şi de neuitat. Acest eveniment a constat în prezenţa PS Petru Sescu care a prezidat Sfânta Liturghie, după care a sfinţit capela mortuară. În aceeaşi zi, seara, în biserica parohială din Moineşti, PS Petru a prezidat şi Sfânta Liturghie de deschidere a misiunilor populare în cadrul zilelor premergătoare de pregătire pentru sărbătoarea hramului, ţinute de pr. Petru-Sebastian Tamaş.

În dimineaţa sărbătorii Înălţării Domnului, comunitatea de la Pietrosu s-a mobilizat şi împreună la ora 10.45 l-au întâmpinat cu bucurie pe PS Petru Sescu care a transmis salutul său cordial, după care, la invitaţia părintelui paroh, a prezidat Sfânta Liturghie, iar la predică Preasfinţitul Petru a încurajat credincioşii spunându-le că, aşa cum Isus, deşi s-a înălţat la cer, nu i-a părăsit pe apostoli pentru că l-a trimis pe Duhul Sfânt, nici pe noi nu ne-a părăsit, întrucât mereu este prezent între noi până la sfârşitul veacurilor prin cuvântul Sfintei Scripturi, prin pâinea şi vinul care prin puterea Duhului Sfânt se transformă în trupul şi sângele său şi vine în inimile noastre pentru a ne înflăcăra, pentru a ne face adevăraţi apostoli. Paradisul trebuie început încă de aici de pe pământ. Fiecare dintre noi avem diferite momente pe care trebuie să le simţim ca pe nişte mici frânturi de paradis care se vor desăvârşi atunci când vom fi împreună pentru totdeauna cu Cristos.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele paroh i-a mulţumit PS Petru Sescu pentru prezenţa sa, autorităţilor locale şi constructorului pentru ridicarea capelei mortuare şi, nu în ultimul rând, comunităţii pentru mobilizarea şi participarea lor la acest eveniment.

Imediat după Liturghie, PS Petru a binecuvântat şi sfinţit capela mortuară, iar la final părintele paroh a făcut un prohod solemn pentru toţii răposaţii şi eroii care se odihnesc în cimitirul din jurul bisericii de la Pietrosu.

Seara, la ora 17, înainte de Sfânta Liturghie, PS Petru, ca un bun păstor, a intrat la scaunul de spovadă, pentru a oferi celor dornici posibilitatea de a le fi iertate păcatele şi a începe astfel zilele de misiuni populare cu sufletul curat şi pregătit pentru sărbătoarea hramului.

La ora 18, a început Sfânta Liturghie de deschidere a misiunilor populare cu tema "Cu Isus în cer", ţinute de pr. Petru-Sebastian Tamaş. Aceste zile, spunea părintele la predică, au menirea de face să crească în fiecare dintre noi dorinţa de sfinţenie care e alimentată de sacramentul Spovezii ce are ca rol angajarea noastră de a deveni mai buni. Spovada este sacramentul care ne deschide drumul spre schimbare. A ajunge în cer, a fi sfânt este cel mai mare ideal pe care-l poate avea un om.

La sfârşitul Liturghiei de deschidere a misiunilor, părintele paroh i-a mulţumit PS Petru pentru că întreaga zi şi-a rezervat-o pentru a fi alături de comunitatea din Moineşti, atât la Pietrosu, cât şi la parohie, a mulţumit autorităţile locale prezente, părintelui predicator care deja prin primele sale cuvinte de învăţătură de la predică i-a înflăcărat pe toţi cei prezenţi la Sfânta Liturghie şi, nu în ultimul rând, părintele paroh le-a dorit tuturor celor care vor participa la aceste misiuni populare zile binecuvântate şi pline de har.

Pr. Ciprian Miclăuş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 mai: Moineşti: Sfinţirea capelei mortuare de la Pietrosu şi deschiderea misiunilor populare