Sfântul la care nu te aştepţi

Fericit, dulce şi afabil

Adevăratul portret al sfântului Toma de Aquino

De Daniele Rocchi

"De statură impunătoare, un pic supraponderal, păr blond, dar rărit pe la tâmple. Robust din punct de vedere fizic, până acolo încât - în timpul uneia dintre călătoriile sale - a împins un ponton pe care vântul potrivnic îl împiedica să fie mişcat cu vâslele. Delicat în caracter şi extrem de sensibil la durere. Cei 42 de martori care au dat depoziţii la Napoli în 1319 la procesul pentru canonizare îl descriu ca un călugăr cu viaţa exemplară". Cel care a relatat acestea, la 8 martie 2014, a fost câştigătorul "Premiului Internaţional Toma de Aquino", părintele dominican Jean Pierre Torrell, unul dintre cei mai mari studioşi ai vieţii lui Toma, citat şi de Benedict al XVI-lea în catehezele sale dedicate sfântului Toma de Aquino. Nu degeaba, lectio magistralis a lui Torrell, absent la premierea desfăşurată la Aquino, citită pentru acesta de rectorul universităţii din Friebourg, dominicanul Guido Vergauwen, avea ca titlu "Adevăratul portret al sfântului Toma de Aquino".

Portretul sfântului Toma. Din text a reieşit nu numai măreţia teologică şi filozofică a lui Toma de Aquino, ci şi umanitatea sa profundă. "Ca teolog - scrie Torrell - Toma era dispensat de la recitarea corală a Liturgiei Orelor şi era văzut numai la recitarea Completoriului. Era de o distragere monumentală până acolo încât, în sufragerie, i se puteau lua farfuriile din faţă fără ca el să-şi dea seama de asta. Dar era şi un om de rară umilinţă şi de mare răbdare care acorda multă atenţie ca să nu rănească pe nimeni prin cuvinte. Mereu fericit pe chipul său, dulce şi afabil, nu-i plăcea să piardă timp în spatele cuvintelor inutile, dar în acelaşi timp nu dispreţuia viaţa în mijlocul celorlalţi, aşa ca printre studenţii săi cu care adesea se plimba şi cărora le oferea o masă în ziua sărbătorii sfintei Agneza faţă de care era evlavios până acolo încât purta cu el o relicvă". Sunt multe curiozităţile revelate de părintele Torrell despre Toma de Aquino. Un om puternic şi robust, dar care se temea de tunete. "De fiecare dată când auzea un tunet îşi făcea semnul crucii, în amintirea morţii surorii care a avut loc din cauza unui fulger. Este greu de crezut asta - a adăugat după aceea dominicanul - însă Toma se pare că a purtat în jurul gâtului un lănţişor cu un dinte al său care i-a provocat multe dureri şi pe care după aceea l-a pierdut, se spune, în mod miraculos". În afară de asta, Toma a fost un om a cărui producţie intelectuală are ceva "miraculos" aşa cum dau mărturie, de exemplu, "cei trei ani şi şapte luni de predare la Paris" în timpul cărora, conform lui Torrell, Toma de Aquino ar fi produs pe la 4.200 de pagini pentru lucrările sale. O muncă şi angajare serioasă cu care Învăţătorul Bisericii avea să scrie cele mai mari tratate ale sale. "Aceste reprezintă şi astăzi o minieră inepuizabilă care trebuie investigată", a spus monseniorul Georg Gänswein, prefect al Casei Pontificale şi secretar particular al Papei emerit Benedict al XVI-lea, care a intervenit la ceremonia de conferire a premiului. "Sfântul Toma - a adăugat el - este una dintre rădăcinile gândirii noastre în Europa. Cunoscându-l înseamnă a cunoaşte rădăcinile noastre şi cel care cunoaşte propriile rădăcini trăieşte bine". Asupra actualităţii învăţătorului Bisericii s-a oprit şi episcopul de Sora-Aquino-Pontecorvo, monseniorul Gerardo Antonazzo, pentru care "lecţia sfântului Toma astăzi se extinde pe toate fronturile, e suficiente să ne gândim, de exemplu, la problema ideologiilor cu privire la gen. Sfântul Toma este o cheie de lectură a istoriei trecute care rămâne valabilă pentru a rezolva în mod ridicat din punct de vedere cultural adevăratele probleme ale omului de astăzi".

Concursul. După lectio magistralis, au fost premiaţi câştigătorii concursului internaţional "Veritas et Amor", la care au luat parte peste 200 dintre Universităţile şi Academiile de arte frumoase din toată lumea. Cei doi premiaţi au fost Therese Scarpelli Cory, de la Catholic University of America din Washington, şi Michele Pecora, un tânăr din Salerno care a produs o "fabulă animată" inspirată din viaţa lui Toma de Aquino, proiectată în şcolile elementare şi medii din Aquino. Cu această ceremonie, Cercul "Sfântul Toma de Aquino" a sărbătorit şi a cincea aniversare de la întemeiere. O circumstanţă subliniată de preşedintele Tommaso Di Ruzza: "Cercul se naşte pe urma îndemnului lui Paul al VI-lea", în vizită la Aquino în 1974 pentru al şaptelea centenar de la moartea sfântului. "Unde dacă nu la Aquino studiul religiei noastre?", a spus Paul al VI-lea. Şi, a adăugat Di Ruzza, "ducem înainte un mesaj în direcţia indicată de Papa Montini: aprofundarea gândirii lui Toma şi practicarea deschiderii la dialog, la confruntare cu noile limbaje ale culturii, ale artei". Pentru aceasta, Cercul, recunoscut de dieceză şi inserat în Proiectul Cultural al Bisericii Italiene, se bucură de înaltul patronaj al Consiliului Pontifical al Culturii prezidat de cardinalul Gianfranco Ravasi şi acum şi de adeziunea preşedintelui Republicii.

(După agenţia SIR, 10 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu